RCA. Stabilirea şi acordarea despăgubirilor pe cale judecătorească.

 

Dacă părţile nu ajung la o înţelegere cu privire la stabilirea şi acordarea despăgubirilor pe cale amiabilă, terţul păgubit are la îndemână acţiunea în justiţie, fie împotriva autorului faptei, pe temeiul dreptului comun, fie împotriva societăţii de asigurare de răspundere civilă în temeiul poliţei de asigurare a asiguratului ce a produs accidentul. Nimic nu se opune ca prin aceeaşi acţiune, dar pe temeiuri diferite, să fie acţionaţi atât asiguratul producător al pagubei cât şi asigurătorul de răspundere civilă.

Legislaţia din domeniul asigurărilor nu conţine reguli speciale referitoare la stabilirea şi acordarea despăgubirilor pe cale judecătorească. Desigur că, aşa cum precizam şi în cele anterioare, potrivit normelor ce guvernează asigurarea obligatorie R.C.A., asigurătorul acoperă şi eventualele cheltuieli pe care le reclamă intentarea unui proces. Normele adoptate prin Ordinul nr. 14/2011 dispun că, în cazul în care despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, asigurătorul R.C.A. va acorda despăgubiri în baza unei hotărâri judecătoreşti rămasă definitivă.

Asigurătorul de răspundere civilă poate fi chemat în judecată de către asigurat sau direct de către terţul păgubit în baza acţiunii directe reglementată în mod expres de lege. In ipoteza în care fapta asiguratului îndeplineşte condiţiile unei infracţiuni, răspunderea asigurătorului poate fi atrasă în cadrul acţiunii civile din procesul penal sau pe cale separată. Dacă acţiunea civilă este exercitată în procesul penal, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă.

Cu privire la competenţa instanţelor judecătoreşti, vor fi avute în vedere prevederile art. 11 C. noul Cod Civil (art. 115 din noul Cod de procedură civilă), potrivit cărora, în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află: domiciliul asiguratului; bunurile asigurate; locul unde s-a produs riscul asigurat. în sfârşit, în conformitate cu acelaşi text de lege, alegerea competenţei prin convenţie este considerată ca nescrisă dacă a fost făcută înainte de naşterea dreptului la despăgubire.

3. Întinderea maximă a despăgubirilor

Cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule este reglementat în art. 24 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Potrivit textului din Norme, asigurătorii R.C.A. au obligaţia de a stabili limite de despăgubire, care nu pot fi mai mici decât limitele de despăgubire stabilite de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Limitele de despăgubire stabilite de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sunt:

a) pentru pagubele materiale produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente produse în anul 2011, la un nivel de 750.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României. Pentru accidente produse începând cu anul 2012, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabileşte la un nivel de 1.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României.

b) pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente produse în anul 2011, la un nivel de 3.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României. Pentru accidente produse începând cu anul 2012, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabileşte la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României.

In cazul în care în unul şi acelaşi eveniment au fost prejudiciate mai multe persoane şi valoarea totală a prejudiciilor depăşeşte limitele de despăgubire specificate în poliţa R.C.A., despăgubirea va fi stabilită în funcţie de cota-parte din valoarea prejudiciului ce revine fiecărei persoane îndreptăţite la despăgubire pentru prejudiciile suferite în acelaşi accident (art. 25 din Norme).

4. Recuperarea despăgubirilor plătite de către asigurător (regresul asigurătorului)

Noul Cod civil prevede cu valoare de principiu că, în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, şi împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art. 58 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul de răspundere civilă auto recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri:

a) accidentul a fost produs cu intenţie;

b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie;

c) accidentul a fost produs în timpul când autorul infracţiunii săvârşite cu intenţie încerca să se sustragă de la urmărire;

d) persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus vehiculul fără consimţământului asiguratului’.

Rezultă din norma legală citată că, în primele trei cazuri, recuperarea sumelor plătite drept despăgubiri se face chiar de la conducătorul vehiculului, care de cele mai multe ori este propriul său asigurat.

In practica judiciară s-a statuat că acţiunea în regres a asigurătorului pentru despăgubirea contra celor răspunzători de producerea prejudiciului derivă din subrogarea în drepturile asiguratului, în limita indemnizaţiei plătite, şi poate fi exercitată pe calea dreptului comun.

Nefiind vorba despre un raport juridic contractual direct între asigurător şi asigurat, acţiunii îi este aplicabil termenul general de prescripţie.

Subrogarea asigurătorului în drepturile asiguratului său pentru despăgubiri, ca urmare a producerii unui prejudiciu în afara raporturilor de asigurare, are la bază un raport juridic delictual, şi nu unul contractual şi, ca atare, nu trebuie confundată cu acţiunea pe care asigurătorul o poate exercita împotriva propriului asigurat’.