Acordarea despăgubirilor pentru prejudicii asigurate de asigurarea auto RCA

Acordarea despăgubirilor pentru prejudicii asigurate de asigurarea auto RCA

1. Stabilirea şi acordarea despăgubirilor pe cale amiabilă

2. Stabilirea şi acordarea despăgubirilor pe cale judecătorească

3. Întinderea maximă a despăgubirilor

4. Recuperarea despăgubirilor plătite de către asigurător (regresul asigurătorului)

Legislaţia din domeniul asigurărilor cuprinde o serie de reguli, unele destul de detaliate, cu privire la stabilirea şi acordarea despăgubirilor persoanelor prejudiciate prin accidente de vehicule. Toate aceste reguli alcătuiesc, în ansamblul lor, o adevărată procedură de constatare a prejudiciilor şi de stabilire şi acordare a despăgubirilor subsumată interesului prioritar de protecţie a persoanei păgubite.

Sediul materiei procedurii de constatare, stabilire şi de acordare a despăgubirilor îl constituie, în principal, Capitolul al lll-lea din Legea nr. 136/1995, începând cu art. 48 şi urm. şi Normele adoptate prin Ordinul nr. 14/2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, începând cu Partea a ll-a Titlului I, art. 38 şi urm.

Actele normative la care ne-am referit reglementează procedura de soluţionare şi de acordare a despăgubirilor, instituind două modalităţi în acest sens: acordarea despăgubirilor pe cale amiabilă pe baza înţelegerii dintre asigurătorul de răspundere civilă şi terţul păgubit şi acordarea despăgubirilor pe cale judecătorească, ca efect al litigiului purtat între terţul păgubit, asigurat şi societatea de asigurare.

Pentru ambele modalităţi de acordare a despăgubirilor (amiabilă sau judecătorească), Normele legale conţin reguli speciale cu referire la evaluarea şi acordarea despăgubirilor materiale şi reguli speciale cu privire la evaluarea şi acordarea despăgubirilor nepatrimoniale (morale).

1. Stabilirea şi acordarea despăgubirilor pe cale amiabilă

Aşa cum arătam şi în cele de mai sus, despăgubirile cauzate de accidentele de vehicule pot fi acordate şi pe cale amiabilă prin înţelegerea părţilor implicate în raporturile juridice de asigurare. De menţionat că normele actuale condiţionează plata despăgubirilor către terţul păgubit de consimţământul asiguratului. Reglementările în domeniu, în special normele adoptate prin Ordinul nr. 14/2011, stabilesc anumite reguli speciale privind acordarea despăgubirilor pe cale amiabilă, care diferă în funcţie de cauza şi natura prejudiciilor. In concret, sunt reglementate norme speciale privind stabilirea şi plata despăgubirilor pentru bunurile distruse, pentru vehiculele avariate sau distruse, pentru vătămări corporale şi deces etc., motiv pentru care vom aborda şi noi distinct aceste probleme.

Stabilirea şi acordarea despăgubirilor pe cale amiabilă, pentru pagube materiale produse bunurilor

Aşa cum am menţionat şi în cele anterioare, art.2225 noul cod civil consacră principiul stabilirii şi acordării despăgubirilor pe cale amiabilă în baza înţelegerii dintre asigurătorul de răspundere civilă şi terţul păgubit.

Am făcut precizarea de asemenea că, potrivit art.35 din Normele aprobate prin Ordinul nr.14/2011, persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire direct către asigurătorul R.C.A. în cazul în care riscurile produse sunt acoperite prin asigurarea obligatorie R.C.A. şi se cunoaşte atât asigurătorul emitent al poliţei cât şi autorul accidentului.

Avizarea şi constatarea prejudiciilor de către asigurătorul de răspundere civilă auto

Art.38 din Normele aprobate prin Ordinul nr.14/2011 statuează că pentru acoperirea prejudiciilor suferite în urma producerii unor accidente de vehicule, persoanele prejudiciate depun o cerere de despăgubire la asigurătorul R.C.A. cu care proprietarul sau utilizatorul vehiculului răspunzător de producerea accidentului a încheiat asigurarea obligatorie R.C.A.

Depunerea cererii de despăgubire produce anumite efecte specifice în raporturile dintre terţul păgubit şi asigurătorul de răspundere civilă.

In primul rând, potrivit art.38 alin.(2) din Normele aprobate prin Ordinul nr.14/2011, depunerea cererii de despăgubire cu privire la producerea evenimentului asigurat reprezintă avizare de daună a asigurătorului R.C.A. Acest aviz constituie acordul asigurătorului de plată a despăgubirilor pe cale amiabilă.

In al doilea rând, depunerea cererii de despăgubire de către terţul păgubit obligă asigurătorul R.C.A. să deschidă dosar de daună, să efectueze constatarea pagubelor, să comunice în scris părţii prejudiciate cu privire la documentele ce trebuie depuse pentru soluţionarea cererii de despăgubire şi să soluţioneze cererea de despăgubire în termenul legal.

In al treilea rând, asigurătorul R.C.A. are obligaţia să efectueze anumite investigaţii cu privire la cauzele şi împrejurările producerii accidentului. In acest sens, Normele adoptate prin Ordinul nr. 14/2011 prevăd în art. 36 alin. (2) că asigurătorul R.C.A. este obligat să desfăşoare investigaţia privind producerea accidentului, în termen de 3 luni de la data avizării producerii evenimentului asigurat, în condiţiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autorităţile publice.

In sfârşit, după efectuarea constatării pagubelor, asigurătorul de răspundere civilă auto este obligat să elibereze persoanei prejudiciate o copie a procesului verbal de constatare a pagubelor sau o notă de constatare, în care să se indice numărul dosarului deschis, piesele constatate ca avariate în unul şi acelaşi accident şi soluţiile tehnice adoptate, înlocuire sau reparaţie, precum şi lista documentelor necesare a fi depuse de către păgubit pentru finalizarea dosarului de daună şi efectuarea plăţii. Procesul-verbal de constatare a pagubelor se semnează de toate persoanele care iau parte la întocmirea acestuia, iar dacă părţile fac obiecţii cu privire la prejudiciile constatate, acestea vor fi menţionate în procesul-verbal sau într-o anexă. Eventualele modificări în cuprinsul procesului-verbal trebuie certificate sub semnătura persoanelor care au luat parte la întocmirea acestuia (art. 40 din Normele adoptate prin Ordinul nr. 14/2011).

Pentru activitatea de constatare şi lichidare a daunelor auto, asigurătorii R.C.A. au obligaţia de a dispune de personal specializat, împuternicit pentru a acţiona în numele asigurătorului cu care a încheiat contractul de muncă ori de mandat. Persoana juridică autorizată potrivit legii pentru desfăşurarea activităţii de constatare şi lichidare a daunelor poate acţiona în numele mai multor asigurători R.C.A., în baza unor contracte încheiate cu aceştia (art. 9 din Normele adoptate prin Ordinul nr. 14/2011).

Asigurătorii R.C.A. rămân direct şi nemijlocit răspunzători faţă de terţele persoane prejudiciate, chiar dacă regularizarea daunelor se face prin intermediul unor persoane împuternicite.

Comunicarea răspunsului privind modul de soluţionare a cererii de despăgubire o terţului păgubit

După avizarea daunei, constatarea pagubelor şi efectuarea investigaţiei privind producerea accidentului de către asigurătorul de răspundere civilă auto, acesta este obligat să comunice terţului păgubit răspunsul său cu privire la soluţionarea cererii de despăgubire pe cale amiabilă.

Potrivit art.36 alin.(1) din Normele aprobate prin Ordinul nr. 14/2011, în termen de cel mult trei luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul R.C.A. este obligat:

a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând oferta de despăgubire potrivit propriilor investigaţii cu privire la producerea evenimentului asigurat, în cazul în care se dovedesc îndeplinirea condiţiilor de asigurare şi producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie R.C.A.;

b) fie să notifice părţii prejudiciate cu privire la motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire.

Stabilirea despăgubirilor materiale pe cale amiabilă

Legea nr. 136/1995 şi Normele emise în aplicarea acesteia, aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 cuprind reguli generale pentru stabilirea despăgubirilor privind bunurile precum şi reguli speciale de stabilire a despăgubirilor pentru diferite categorii de bunuri ca de pildă: vehicule, bunurile transportate, animale etc.

Cu caracter general, art.44 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 prevede că stabilirea despăgubirilor se poate face pe baza elementelor cuprinse în formularul de constatare amiabilă de accident ori pe actele eliberate de persoanele care au competenţe să constate accidente de vehicule, în înştiinţarea sau în procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător sau alte mijloace de probă, dacă din acestea rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit.

Rezultă că pentru stabilirea despăgubirilor reglementările legale impun îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa faptei, a prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate dintre acestea.

In cazul în care autorităţile publice nu au competenţa să constate şi/sau să cerceteze accidentele de vehicule ori nu au reţinut elemente determinante cu privire la cauzele şi împrejurările producerii accidentului de vehicule ori la pagubele cauzate, acestea pot fi dovedite prin orice mijloc de probă. Se înţelege că probele vor trebui produse de către terţul păgubit.

O altă regulă este cuprinsă în art.47 din Normele aprobate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor prin Ordinul nr. 14/2011, care dispune că, la stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau a distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretenţiile formulate de persoanele păgubite, ţinându-se cont de prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a se depăşi valoarea acestora din momentul producerii accidentului şi nici limitele de despăgubire stabilite prin poliţa de asigurare R.C.A.

In cazul în care cuantumul despăgubirilor ca urmare a avarierii ori a distrugerii bunurilor aparţinând mai multor persoane în unul şi acelaşi accident de vehicul depăşeşte, la data producerii accidentului, limita de despăgubire stabilită prin poliţa de asigurare R.C.A., exclusiv cheltuielile făcute în procesul civil, indiferent de numărul persoanelor păgubite şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului, despăgubirile se acordă în limita acestei sume, proporţional cu raportul dintre limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare şi totalul cuantumului despăgubirilor.

Se observă cu uşurinţă că, în materia despăgubirilor pentru bunurile distruse sau avariate sunt aplicabile principiile dreptului comun ale răspunderii civile delictuale, potrivit cărora despăgubirile nu pot depăşi valoarea pagubei dacă dauna nu este totală şi nici valoarea bunului din momentul producerii accidentului în cazul în care a avut loc pieirea totală a acestora. Se aplică şi aici cu deplină consistenţă principiul îmbogăţirii fără justă cauză care îngrădeşte dreptul terţului păgubit de a încasa pentru prejudiciile materiale produse de pieirea totală sau parţială a bunurilor despăgubiri care să depăşească limita prejudiciului.

Stabilirea despăgubirilor în cazul avarierii sau distrugerii vehiculelor

Regulile stabilirii despăgubirilor în cazul avarierii sau a distrugerii vehiculelor sunt cuprinse în art.50-61 din Normele aprobate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor prin Ordinul nr. 14/2011, din care vom prezenta câteva principii.

Repararea vehiculelor poate fi făcută prin avansarea cheltuielilor de către societatea de asigurare sau pe cheltuiala proprie a terţului păgubit.

Normele prevăd că în cazul în care reparaţiile vehiculului se efectuează în regie proprie sau se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaţiilor, costul acestora se stabileşte pe baza evaluării asigurătorului şi, dacă este cazul, a documentelor justificative privind plăţile făcute, prezentate ulterior efectuării reparaţiilor, în astfel de cazuri cheltuielile cu manopera şi costul reparaţiilor nu pot depăşi, pentru părţi componente, piese sau materiale, preţurile de vânzare şi tarifele pentru manoperă practicate de unităţile de service de specialitate.

Potrivit art.50 din Norme, despăgubirile pentru vehicule nu pot depăşi cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare R.C.A.

In accepţiunea Normelor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în aplicarea Legii nr.136/1995, aprobate prin Ordinul nr. 14/2011, dauna totală reprezintă ipoteza în care cuantumul daunei depăşeşte 75% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului. In înţelesul aceloraşi Norme, prin „valoare rămasă” se înţelege valoarea acelor părţi din vehicul rămase neavariate, demontabile şi valorificabile, cuprinsă între 0,1% şi cel mult 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului (art. 50).

Cuantumul despăgubirilor la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu preţul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare, aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile de transport ale vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative.

In ceea ce priveşte uzura vehiculului avariat, aceasta se stabileşte în raport cu vechimea, utilizarea şi starea de întreţinere a acestuia la data producerii accidentului. In concret, valoarea vehiculului la data producerii accidentului se stabileşte scăzându-se din preţul de nou a acestuia, uzura corespunzătoare.

In afară de costul reparaţiilor, a înlocuirii pieselor şi a manoperei, asigurătorul suportă şi cheltuielile de transport al vehiculului, cu excepţia cazurilor de daună totală, la unitatea de specialitate din România cea mai apropiată de locul accidentului care poate face reparaţia sau la locul cel mai apropiat de adăpostire a vehiculului.

Plata despăgubirilor în cazul avarierii sau distrugerii vehiculelor

Aşa cum am arătat în cele anterioare, în termen de cel mult 3 luni de la data avizării evenimentului asigurat, asigurătorul R.C.A. este obligat să răspundă cererii părţii solicitante adresându-i o ofertă de despăgubire iar dacă nu este de acord cu plata despăgubirilor să-i notifice părţii prejudiciate motivele care au stat la baza refuzului total sau parţial de satisfacere a pretenţiilor de despăgubire. In împrejurarea în care asigurătorul de răspundere civilă auto este de acord cu acoperirea pagubelor şi face oferta de despăgubire, persoana păgubită trebuie să-şi manifeste şi ea voinţa cu privire la acceptarea sau refuzul ofertei asigurătorului.

Dacă persoana prejudiciată este de acord cu propunerea făcută de asigurător în oferta de despăgubire, aceasta trebuie să comunice asigurătorului modalitatea de plată a despăgubirilor: în numerar sau prin ordin de plată, în contul bancar personal sau în contul bancar al unităţii de specialitate care a efectuat reparaţia. Sumele vor fi depuse în contul bancar al unităţii de specialitate în împrejurarea în care terţul păgubit a efectuat reparaţia la unitatea de specialitate recomandată sau agreată de societatea de asigurare. Despăgubirile vor fi plătite în contul personal sau în numerar direct terţului păgubit în situaţia în care acesta a reparat vehiculul în regie proprie.

Normele aprobate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor prin Ordinul nr.14/2011 stipulează în art.65 că odată cu încasarea despăgubirii partea prejudiciată va menţiona în scris că a fost integral despăgubită pentru prejudiciile suferite şi că nu mai are nicio pretenţie de la asigurătorul R.C.A. şi de la asigurat, în legătură cu prejudiciul respectiv, dacă despăgubirea plătită nu depăşeşte limita de despăgubire ce poate fi acordată de asigurător pentru prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident de vehicul, prevăzută în poliţa de asigurare R.C.A.

Textul de lege necesită câteva lămuriri. Este de observat că norma legală acreditează ideea că se poate soluţiona pe cale amiabilă doar despăgubirea ce acoperă în integralitate prejudiciul. Cu alte cuvinte, textele de lege lasă să se înţeleagă că nu ar fi posibile înţelegeri amiabile parţiale de despăgubire. In ceea ce ne priveşte considerăm că nu există niciun impediment ca părţile implicate, respectiv persoana prejudiciată şi asigurătorul sau asiguratul, când acesta a acoperit el prejudiciile, să cadă de acord doar asupra unei părţi din prejudiciul pretins, urmând ca partea din prejudiciu asupra cărora cei implicaţi nu s-au înţeles să fie soluţionată pe cale judecătorească.

Desigur că, atât în cazul în care părţile convin asupra acoperirii întregului prejudiciu cât şi atunci când ele se înţeleg doar cu privire la o parte a acestuia, înţelegerea lor se înfăţişează ca un veritabil contract prin care din punct de vedere material se satisfac pretenţiile persoanei păgubite sau ale asiguratului după caz, iar din punct de vedere procesual se evită declanşarea unui litigiu.

Sub acest aspect, înţelegerea părţilor de plată a despăgubirilor se prezintă ca adevărate tranzacţii extrajudiciare. Se înţelege că aceste contracte prezentate sub forma de tranzacţii extrajudiciare trebuie să îndeplinească cerinţele de fond şi de formă ale actelor juridice consacrate de regulile Codului civil privind valabilitatea actelor juridice.

Mai trebuie reţinut că, Normele aprobate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor prin Ordinul nr.14/2011 stipulează în art. 65 alin. (3) că în situaţia plăţii de către asigurătorul R.C.A. direct în contul indicat în declaraţia de acceptare a despăgubirii de către persoana prejudiciată, aceasta se consideră a fi integral despăgubită dacă în termen de 30 de zile de la data intrării sumei în contul său bancar nu a notificat asigurătorului R.C.A. eventualele obiecţii referitoare la cuantumul despăgubirii şi dacă plata efectuată conţine elementele necesare identificării acestuia de către creditor.

Plata despăgubirilor pentru avarierea sau distrugerea altor bunuri decât vehiculele

Este posibil ca în urma unui accident să fie avariate sau distruse bunuri, altele decât vehiculul sau vehiculele implicate în accident. Legiuitorul a găsit de cuviinţă să instituie câteva reguli speciale diriguitoare în procedura de stabilire şi acordare a despăgubirilor ca urmare a prejudiciilor produse de distrugerea sau avarierea bunurilor, altele cât vehiculele.

Cu specială privire asupra bunurilor (art. 50 alin. (4) din Legea nr. 136/1995), despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel vehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu proprietarul sau cu utilizatorul vehiculului respectiv, precum şi dacă nu aparţineau proprietarului, utilizatorului, ori conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului.

Considerăm necesare câteva explicaţii cu privire la textul de lege menţionat. Mai întâi, este de observat că nu toate bunurile avariate sau distruse într-un accident auto vor fi despăgubite de asigurătorul R.C.A. Sunt excluse de la despăgubire bunurile care aparţineau proprietarului, utilizatorului vehiculului sau conducătorului răspunzător de producerea accidentului. Nu vor fi despăgubite aceste bunuri indiferent de faptul că în momentul producerii accidentului vehiculul a fost condus de proprietarul acestuia ori de utilizator sau de o altă persoană în calitate de conducător. Altfel spus, asigurătorul R.C.A. nu răspunde şi nu despăgubeşte bunurile proprietarului vehiculului implicat în accident, când acesta a fost condus de utilizator sau de o altă persoană în calitate de conducător. Mai precis, potrivit dispoziţiilor legale, proprietarul, utilizatorul ori conducătorul vehiculului răspunzător de producerea accidentului nu pot avea calitatea de terţ păgubit şi nu pot deci formula cerere de despăgubiri. Asigurătorul de răspundere civilă nu despăgubeşte bunurile distruse sau avariate ce aparţineau proprietarului sau utilizatorului vehiculului nici în împrejurarea în care vehiculul respectiv a fost furat sau condus fără consimţământul acestor persoane.

Apoi, potrivit art.50 alin. (4) din Legea nr.136/1995, despăgubirile se acordă fără reţineri pentru distrugerea sau avarierea bunurilor aflate în afara vehiculului care a produs accidentul. Norma legală nu precizează, dar este fără echivoc că aceste bunuri, pentru a fi despăgubite, trebuie să nu aparţină proprietarului, utilizatorului sau conducătorului vehiculului ce a produs accidentul.

In sfârşit, cu privire la bunurile aflate în vehicul, despăgubirea acestora este supusă unei duble condiţii:

- prima, să nu aparţină proprietarului, utilizatorului sau conducătorului vehiculului;

- să nu fie transportate în baza unui raport contractual existent cu proprietarul sau cu utilizatorul vehiculului.

Această cerinţă este susceptibilă de interpretări şi controverse în practica judiciară. Inexistenţa raportului contractual face posibilă despăgubirea, din punctul nostru de vedere, în două situaţii. Una, atunci când bunul este transportat fără ştirea proprietarului sau utilizatorului (dacă prin ipoteză acesta cunoaşte împrejurarea transportului, sunt îndeplinite condiţiile raporturilor contractuale) şi, o a doua situaţie, când bunurile sunt transportate împotriva voinţei proprietarului sau utilizatorului prin exerciţiul violenţei.

Se pune întrebarea ce semnificaţie are existenţa unui raport contractual de transport pentru a putea fi clauză de excludere a despăgubirilor. Legea nu condiţionează contractul de transport de plata unei sume de bani pentru bunurile transportate, adică poate fi transport cu titlu gratuit. Norma legală nu face distincţie dacă bunurile sunt transportate împreună cu persoana sau separat. Cum contractul de transport nu trebuie să îndeplinească o formă anume pentru valabilitatea lui, înseamnă că din perspectiva reglementărilor cuprinse în art.50 alin.(4) din Legea nr.136/1995, pentru valabilitatea raporturilor contractuale este necesară înţelegerea părţilor (negotium) nu şi un înscris constatator (instrumentum).

In legătură cu plata despăgubirilor în cazul avarierii sau distrugerii bunurilor trebuie avute în vedere şi prevederile art.47 din Normele aprobate prin Ordinul nr.14/2011, care stipulează că la stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau a distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretenţiile formulate de persoanele păgubite, ţinându-se cont de prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a se depăşi valoarea acestora din momentul producerii accidentului şi nici limitele de despăgubire stabilite prin poliţa de asigurare R.C.A.

Se constată că despăgubirea bunurilor avariate sau distruse este supusă aceloraşi principii ale acoperirii prejudiciilor din dreptul comun potrivit cărora dezdău-narea nu poate să depăşească, în nici un caz, valoarea pagubei în cazul avarierilor, sau a bunului din momentul producerii accidentului în situaţia distrugerii totale a acestuia.

Potrivit normei legale, despăgubirea nu poate depăşi nici suma asigurată stabilită prin poliţa de asigurare R.C.A. Consecinţa ce se deduce este aceea că, în împrejurarea în care contravaloarea bunurilor, a avariilor sau a pagubelor depăşeşte limita de acoperire stabilită în poliţa R.C.A., diferenţa va fi suportată de asiguratul vinovat de producerea accidentului. Acesta va putea fi exonerat dacă posedă o altă asigurare de răspundere generală pentru pagubele produse terţilor. Rezultă că depăşirea pagubelor sumei asigurate prin poliţa R.C.A. nu lasă terţul păgubit neacoperit, ci diferenţa va fi suportată de producătorul accidentului.

In principiu, orice fel de bunuri pot fi despăgubite pe cale amiabilă prin înţelegerea dintre terţul păgubit şi asigurător sau prin înţelegerea dintre asigurător şi asigurat, când acesta a despăgubit persoana prejudiciată cu excepţia bunurilor enumerate de art. 45 pct. 2 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 14/2011. Textul de lege are în vedere: hârtii de valoare, acte, manuscrise, bijuterii, pietre preţioase, obiecte de artă, obiecte din platină, aur sau argint, mărci poştale, timbre şi bani. Despăgubirea bunurilor mai sus enumerate se realizează pe cale judecătorească.

Toate celelalte aspecte cu referire la rezolvarea amiabilă a despăgubirii bunurilor avariate sau distruse, precum depunerea cererii de despăgubire, avizarea daunei, constatarea pagubelor, oferta de despăgubire, plata despăgubirilor, se vor soluţiona după regulile arătate la despăgubirea vehiculelor.

Acordarea despăgubirilor pentru unele categorii speciale de bunuri

Art.62 şi art.63 din Normele aprobate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor prin Ordinul nr. 14/2011, reglementează procedura de despăgubire a unor categorii speciale de bunuri.

Astfel, potrivit normelor legale, despăgubirile pentru clădiri, construcţii sau alte bunuri se stabilesc pe baza preţurilor existente pe piaţă la data producerii riscului asigurat, în limitele de despăgubire stabilite în poliţa de asigurare. în cazul în care persoanele păgubite prezintă documentaţii tehnice (devize de reparaţii sau alte evaluări), acestea pot fi luate în considerare la stabilirea despăgubirii, după verificarea prealabilă făcută de asigurător.

In ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării sau al pieirii animalelor, normele prevăd că acestea se vor soluţiona pe baza valorii de pe piaţa locală a animalului la data producerii accidentului. Terţul păgubit are obligaţia să probeze că este proprietarul animalului implicat în accident.

Regulile pe care le-am prezentat când am analizat stabilirea despăgubirilor pe cale amiabilă a vehiculelor privind depunerea cererii, avizarea, constatarea, plata despăgubirilor, îşi vor găsi aplicare şi în cazul acestor categorii speciale de bunuri.

Stabilirea şi acordarea despăgubirilor pe cale amiabilă în caz de vătămare corporală şi deces

Procedura soluţionării pe cale amiabilă a despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau de deces este aceeaşi pe care am prezentat-o când ne-am ocupat de stabilirea şi plata despăgubirilor pentru vehicule.

In concret, persoana prejudiciată va înainta cererea de despăgubire către asigurătorul R.C.A., în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea obligatorie R.C.A., inclusiv reprezentanţelor de despăgubiri ale acestora, către Fondul de protecţie a victimelor străzii, când autorul accidentului a rămas neidentificat sau vehiculul ori tramvaiul nu era asigurat, ori către BAAR în cazul producerii accidentelor de către vehicule înmatriculate sau/şi asigurate în străinătate. Asigurătorul R.C.A., respectiv Fondul de protecţie a victimelor străzii şi BAAR-ul vor aviza şi deschide dosar de daună în vederea constatării pagubelor şi vor comunica părţii prejudiciate documentele ce trebuie depuse în vederea soluţionării cererii de despăgubire.

In termen de trei luni de la data avizării daunelor, asigurătorul R.C.A. este obligat fie să facă oferta de despăgubiri, fie să notifice părţii prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat în totalitate sau parţial pretenţiile de despăgubiri. Potrivit Normelor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor aprobate prin Ordinul nr.14/2011 (art.37), dacă asigurătorul R.C.A. nu-şi îndeplineşte obligaţiile de avizare şi de încunoştinţare a persoanei prejudiciate cu privire la poziţia sa în legătură cu oferta de despăgubire sau refuzul de plată sau şi le îndeplineşte în mod defectuos, inclusiv dacă diminuează în mod nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plăteşte de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2% calculată pentru fiecare zi de întârziere.

In împrejurarea în care asigurătorul de răspundere civilă auto face oferta de despăgubire iar terţul păgubit este de acord cu acesta, va trebui să comunice asigurătorului modalitatea de plată, respectiv în numerar sau prin ordin de plată în contul bancar personal.

Se înţelege că, în ipoteza în care persoana prejudiciată nu este mulţumită cu oferta de despăgubire sau când asigurătorul refuză plata despăgubirilor, asiguratul poate solicita plata despăgubirilor pe cale judecătorească prin acţiune introdusă împotriva asiguratului, a asigurătorului sau a ambilor.

Pentru alte explicaţii şi lămuriri facem trimitere la secţiunea consacrată stabilirii şi acordării despăgubirilor pentru avarierea şi distrugerea vehiculelor.

Potrivit art.50 alin.(2) din Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, în caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât şi pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepţia conducătorului vehiculului respectiv.

2. Stabilirea şi acordarea despăgubirilor pe cale judecătorească

Dacă părţile nu ajung la o înţelegere cu privire la stabilirea şi acordarea despăgubirilor pe cale amiabilă, terţul păgubit are la îndemână acţiunea în justiţie, fie împotriva autorului faptei, pe temeiul dreptului comun, fie împotriva societăţii de asigurare de răspundere civilă în temeiul poliţei de asigurare a asiguratului ce a produs accidentul. Nimic nu se opune ca prin aceeaşi acţiune, dar pe temeiuri diferite, să fie acţionaţi atât asiguratul producător al pagubei cât şi asigurătorul de răspundere civilă.

Legislaţia din domeniul asigurărilor nu conţine reguli speciale referitoare la stabilirea şi acordarea despăgubirilor pe cale judecătorească. Desigur că, aşa cum precizam şi în cele anterioare, potrivit normelor ce guvernează asigurarea obligatorie R.C.A., asigurătorul acoperă şi eventualele cheltuieli pe care le reclamă intentarea unui proces. Normele adoptate prin Ordinul nr. 14/2011 dispun că, în cazul în care despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, asigurătorul R.C.A. va acorda despăgubiri în baza unei hotărâri judecătoreşti rămasă definitivă.

Asigurătorul de răspundere civilă poate fi chemat în judecată de către asigurat sau direct de către terţul păgubit în baza acţiunii directe reglementată în mod expres de lege. In ipoteza în care fapta asiguratului îndeplineşte condiţiile unei infracţiuni, răspunderea asigurătorului poate fi atrasă în cadrul acţiunii civile din procesul penal sau pe cale separată. Dacă acţiunea civilă este exercitată în procesul penal, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă.

Cu privire la competenţa instanţelor judecătoreşti, vor fi avute în vedere prevederile art.11 Cod Civil (art. 115 din noul Cod de procedură civilă), potrivit cărora, în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află: domiciliul asiguratului; bunurile asigurate; locul unde s-a produs riscul asigurat. în sfârşit, în conformitate cu acelaşi text de lege, alegerea competenţei prin convenţie este considerată ca nescrisă dacă a fost făcută înainte de naşterea dreptului la despăgubire.

3. Întinderea maximă a despăgubirilor

Cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule este reglementat în art. 24 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Potrivit textului din Norme, asigurătorii R.C.A. au obligaţia de a stabili limite de despăgubire, care nu pot fi mai mici decât limitele de despăgubire stabilite de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Limitele de despăgubire stabilite de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sunt:

a) pentru pagubele materiale produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente produse în anul 2011, la un nivel de 750.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României. Pentru accidente produse începând cu anul 2012, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabileşte la un nivel de 1.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României.

b) pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente produse în anul 2011, la un nivel de 3.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României. Pentru accidente produse începând cu anul 2012, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabileşte la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României.

In cazul în care în unul şi acelaşi eveniment au fost prejudiciate mai multe persoane şi valoarea totală a prejudiciilor depăşeşte limitele de despăgubire specificate în poliţa R.C.A., despăgubirea va fi stabilită în funcţie de cota-parte din valoarea prejudiciului ce revine fiecărei persoane îndreptăţite la despăgubire pentru prejudiciile suferite în acelaşi accident (art. 25 din Norme).

4. Recuperarea despăgubirilor plătite de către asigurător (regresul asigurătorului)

Noul Cod civil prevede cu valoare de principiu că, în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, şi împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art.58 din Legea nr.136/1995, asigurătorul de răspundere civilă auto recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri:

a) accidentul a fost produs cu intenţie;

b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie;

c) accidentul a fost produs în timpul când autorul infracţiunii săvârşite cu intenţie încerca să se sustragă de la urmărire;

d) persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus vehiculul fără consimţământului asiguratului.

Rezultă din norma legală citată că, în primele trei cazuri, recuperarea sumelor plătite drept despăgubiri se face chiar de la conducătorul vehiculului, care de cele mai multe ori este propriul său asigurat.

In practica judiciară s-a statuat că acţiunea în regres a asigurătorului pentru despăgubirea contra celor răspunzători de producerea prejudiciului derivă din subrogarea în drepturile asiguratului, în limita indemnizaţiei plătite, şi poate fi exercitată pe calea dreptului comun.

Nefiind vorba despre un raport juridic contractual direct între asigurător şi asigurat, acţiunii îi este aplicabil termenul general de prescripţie.

Subrogarea asigurătorului în drepturile asiguratului său pentru despăgubiri, ca urmare a producerii unui prejudiciu în afara raporturilor de asigurare, are la bază un raport juridic delictual, şi nu unul contractual şi, ca atare, nu trebuie confundată cu acţiunea pe care asigurătorul o poate exercita împotriva propriului asigurat.