Vicii aparente care puteau fi identificate

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P I T E Ş T I

SECŢIA COMERCIALĂ ŞI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DOSAR NR(...) DECIZIE NR. 92/A/C

Şedinţa publică din 24 T. 2008

Curtea compusă din:

Preşedinte: (...) (...) (...), judecător

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

S-a luat în examinare, pentru soluţionare, apelul declarat de pârâta SC E. E. SRL R V, cu sediul în(...), (...) .C, .4, judeţul V, împotriva sentinţei nr. 797 din 16 iunie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l V â l c e a- Secţia Comercială şi Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. E., domiciliat în Râmnicu V, str. (...), nr. 11, (...).23, .A, .1, judeţul V.

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, au răspuns avocat N. D. E. pentru apelanta-pârâtă, în baza împuternicirii avocaţiale aflate la dosar şi avocat V. G pentru intimatul-reclamant, în baza împuternicirii avocaţiale.

Procedura, legal îndeplinită.

Apelul este legal timbrat cu suma de 78 lei potrivit chitanţei pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii Seria (...) nr. (...) din 12.09.2008, emisă de Trezoreria Rm. V şi cu suma de 0,3 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că, prin serE. registratură s-a depus din partea intimatului-reclamant întâmpinare în dublu exemplar.

Curtea înmânează un exemplar de pe întâmpinare apelantei-pârâte.

Părţile arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Curtea constată apelul în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra sa, punând în discuţia părţilor să se refere şi la faptul dacă legea specială a fost respectată sau nu.

Apărătoarea apelantei-pârâte, având cuvântul, susţine oral apelul aşa cum a fost motivat, solicitând admiterea lui, schimbarea în tot a sentinţei atacate şi pe fond respingerea acţiunii. Precizează că, convenţia încheiată este un contract de consignaţie. Arată că nu este aplicabilă legea specială, deci acţiunea trebuia respinsă. Solicită obligarea intimatului şi la plata cheltuielilor de judecată, atât la fond, cât şi în apel.

Apărătorul intimatului-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică, pentru motivele invocate în întâmpinarea aflată la dosar şi susţinută oral în şedinţă. Arată că nu a existat un contract de consignaţie, ci un contract de vânzare-cumpărare. Solicită obligarea şi la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat şi onorariu de expert.

C U R T E A

Asupra apelului de faţă,

Constată că prin acţiunea înregistrată la data de 16 noiembrie 2005, reclamantul N. E. a chemat în judecată pe pârâta S.C.E. E. S.R.L. Rm.V şi a solicitat rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 24 iunie 2004 şi obligarea pârâtei să-i restituie sumele de 400 euro şi 10.000.000 lei, reactualizate conform indicelui de inflaţie, deosebit să-i plătească daune interese, reprezentând lipsa de folosinţă a bunului de la data de 24 iunie 2004-la zi.

În motivarea acţiunii a susţinut că prin convenţia verbală încheiată cu pârâta la data de 24 iunie 2004 i-a înstrăinat o caroserie pentru autoturism E. 1310, precum şi piese şi subansamble, cu preţul de 400 euro şi 10.000.000 lei, şi deşi el a respectat obligaţia contractuală de a plăti preţul, pârâta în calitate de vânzător i-a transmis caroseria cu vicii ascunse şi nu i-a predat în totalitate piesele.

T r i b u n a l u l V â l c e a, prin sentinţa nr.239/9 martie 2007 a respins capătul de acţiune în garanţie ca prescris, iar pe cel privind rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare ca nefondat, luând totodată act de renunţarea la capătul de acţiune pentru obligarea pârâtei la daune-interese.

Ca să pronunţe această sentinţă a reţinut că viciile ascunse ale caroseriei, constând în coroziune avansată au fost descoperite în cursul lunii iunie 2004, iar acţiunea a fost promovată la data de 16 noiembrie 2005, cu depăşirea termenului de prescripţie prevăzut de art.5 din Decretul nr.167/1958.

În privinţa celui de-al doilea capăt de acţiune a motivat că nu s-a făcut dovada că pârâta nu i-a predat piesele în discuţie pentru a cere rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare.

Curtea de A P E L P I T E Ş T I prin decizia nr.59/A/C/30 mai 2007, devenită irevocabilă a admis apelul declarat de reclamant şi a desfiinţat sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

S-a reţinut că faţă de motivarea acţiunii prin care reclamantul a solicitat rezoluţiunea convenţiei deoarece bunul achiziţionat nu corespunde scopului pentru care a fost dobândit, prezentând vicii ascunse, definite ca diferenţe calitative ale unui produs livrat, care nu au fost cunoscute şi nici nu puteau fi cunoscute de consumatori prin mijloacele obişnuite de verificare, temeiul juridic în raport de care urma să fie examinată este O.G. nr.21/1992 şi nu Decretul nr.167/1958.

Potrivit art.12 din O.G. nr.21/1992, consumatorii au dreptul de a pretinde vânzătorilor, remedierea sau înlocuirea gratuită a produselor, precum şi despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficienţelor constatate în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate, iar după expirarea acestui termen pot cere remedierea sau înlocuirea produsului, care a devenit impropriu scopului pentru care a fost dobândit, urmare a viciilor ascunse apărute pe durata medie de utilizare.

De asemenea, art.13 alin.2 din acelaşi act normativ prevede că în cazul viciilor ascunse, termenul maxim stabilit curge de la data finalizării expertizei efectuate de un expert tehnic neutru, concluzionând că în cauză, reclamantul se află în limitele termenului pentru a solicita remedierea sau înlocuirea produsului achiziţionat.

T r i b u n a l u l V â l c e a prin sentinţa nr.796/16 iunie 2008, după casarea cu trimitere, a admis acţiunea în parte şi a dispus rezoluţiunea convenţiei de vânzare-cumpărare din data de 24 iunie 2004, cu consecinţa obligării pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 24.000.000 lei reactualizată de la data de 24 iunie 2004 şi până la momentul plăţii efective, precum şi a sumei de 820 lei cheltuieli de judecată.

Motivând decizia, tribunalul a arătat că potrivit probelor administrate în cauză, caroseria cumpărată de reclamant la data de 24 iunie 2004 de la pârâtă, prezenta vicii ascunse, constând în coroziunea avansată a stâlpilor, pragurilor, lonjeroanelor şi semilonjeroanelor.

Aprecierea că viciile erau ascunse a fost făcută pe baza depoziţiilor martorilor E. J. şi N. J. care au susţinut că acestea au apărut numai după dezmembrarea elementelor exterioare ale caroseriei.

În ce priveşte coroziunea avansată a elementelor caroseriei a făcut trimitere la expertiza tehnică efectuată în cauză în acest sens, care a făcut aceste constatări la 4 ani de la achiziţionarea produsului.

Cu toate acestea, coroborând concluziile expertului cu declaraţiile martorilor şi cu susţinerea pârâtei din întâmpinare, care a recunoscut existenţa viciilor, apărându-se însă că nu le-a ascuns cu viclenie şi că reclamantul putea să le observe cu minime diligenţe, instanţa a reţinut răspunderea pârâtei.

În aceeaşi ordine de idei a mai reţinut că reclamantul nu a putut observa existenţa viciilor pentru că nu puteau fi depistate decât prin dezmembrarea elementelor exterioare, iar pârâta nu i-a permis în momentul cumpărării să efectueze această operaţiune.

Potrivit art.1355 din Codul civil, dacă un viciu ascuns afectează bunul vândut, cumpărătorul poate sau să întoarcă lucrul şi să-şi primească preţul sau să reţină bunul şi să ceară înapoierea unei părţi din preţ, alegerea între acţiunea redhibitorie constând în rezoluţiunea vânzării şi acţiunea estimatorie, constând în reducerea preţului, fiind la latitudinea cumpărătorului, care în cauză a ales prima variantă.

Pârâta a declarat apel împotriva sentinţei de mai sus, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie după cum urmează:

Instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut sau mai mult decât s-a cerut, susţinând din acest punct de vedere că instanţa a obligat-o să plătească reclamantului suma de 24.000.000 lei, mai mult decât a cerut acesta prin acţiunea introductivă, sumele de 400 euro şi 10.000.000 lei.

Pe de altă parte, instanţa a obligat-o la plata sumei menţionate, reactualizate de la data de 24 iunie 2004 până la plata efectivă, în lipsa unei cereri a reclamantului care nu a solicitat reactualizarea sumelor şi nici instanţa în virtutea rolului activ nu a fost preocupată să administreze probe în acest sens.

În altă ordine de idei, pârâta a susţinut că instanţa nu a analizat în nici un mod contractul de vânzare-cumpărare în regim de consignaţie intervenit între părţi, sub aspectul condiţiilor răspunderii şi persoanelor responsabile, impunându-se chemarea în judecată a proprietarului şi nu a consignatarului care este numai un mandatar.

În consecinţă, restituirea preţului nu trebuia dispusă faţă de consignatar care a încasat numai comisionul, ci faţă de proprietar, aşa că pârâta a fost obligată greşit să restituie o sumă pe care nu a primit-o.

Din altă perspectivă, pârâta a susţinut că prin hotărârea pronunţată, tribunalul a făcut o apreciere greşită a probelor administrate, pe baza cărora a aplicat greşit legea.

Astfel, deşi analiza probelor, cu referire îndeosebi la rapoartele de expertiză efectuate în cauză, conduce la concluzia că bunul nu prezenta vicii ascunse, instanţa a reţinut contrariul.

Şi în fine, a susţinut că instanţa nu a observat că reclamantul a renunţat la capătul de acţiune privind obligarea sa la daune interese, în primul ciclu procesual, situaţie în care corect trebuia să respingă acţiunea în tot.

Recursul este fondat.

În legătură cu susţinerea că instanţa a acordat ceea ce nu s-a solicitat sau mai mult decât s-a solicitat, critica este întemeiată, întrucât prin acţiunea introductivă, reclamantul a cerut obligarea pârâtei la plata sumei de 400 euro şi 10.000.000 lei.

Ulterior, reclamantul a solicitat suma de 100.000.000 lei, însă cu prilejul dezbaterilor pe fond a menţionat, aşa cum este consemnat în încheierea din data de 9 iunie 2008, sumele iniţiale, anume 400 euro şi 10.000.000 lei.

Instanţa admiţând acţiunea în parte, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului, consecinţa rezoluţiunii convenţiei, suma de 24.000.000 lei fără a explica şi motiva ce reprezintă, cum a stabilit acest cuantum, din ce este compusă.

Mai mult, a dispus reactualizarea sumei de la data convenţiei 24 iunie 2004 – până la plata efectivă către reclamant, deşi acesta nu a formulat o atare cerere în cuvântul pe fond, aşa cum s-a arătat.

În consecinţă, rezultă că primul motiv de apel este fondat.

Privitor la aprecierea viciilor ascunse ale bunului vândut pentru declanşarea răspunderii vânzătorului, s-a stabilit cu putere de lucru judecat în primul ciclu procesual, că acţiunea nu este prescrisă şi că sunt incidente dispoziţiile O.G. nr.21/1992 care prin art.12 instituie dreptul consumatorilor de a pretinde vânzătorilor, remedierea sau înlocuirea gratuită a produselor, precum şi despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficienţelor constatate în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate. Problema care se pune este însă, dacă pretinsele defecţiuni, constatate la bunul achiziţionat, constituie ori nu vicii ascunse, potrivit legii.

Art.1352 Cod civil reglementează răspunderea vânzătorului pentru viciile ascunse ale bunului vândut dacă din cauza lor acesta nu poate fi întrebuinţat potrivit destinaţiei sale sau întrebuinţarea lui este atât de micşorată, încât dobânditorul nu l-ar fi achiziţionat dacă le-ar fi cunoscut, sau nu ar fi convenit vânzarea la preţul stabilit.

Pe de altă parte, art.1353 Cod civil dispune că vânzătorul nu răspunde pentru viciile aparente despre care cumpărătorul a putut singur să se convingă.

Prin urmare, răspunderea vânzătorului este condiţionată de tripla cerinţă ca viciile să fie ascunse, grave şi să fi existat la data încheierii contractului, proba acestor elemente fiind în sarcina cumpărătorului conform art.1169 Cod civil.

E. poate fi considerat ascuns numai în cazul în care cumpărătorul nu l-a cunoscut, şi printr-o verificare normală nici nu putea să-l cunoască, posibilitatea cumpărătorului de a lua cunoştinţă de E. lucrului apreciindu-se in abstracto, avându-se în vedere un cumpărător prudent şi diligent, astfel că lipsa de informare, de experienţă cât şi nepricepere a cumpărătorului nu fac ca viciile pe care acesta nu le-a putut constata singur să fie considerate vicii ascunse.

În acest context, atunci când cunoaşterea calităţilor sau defecţiunilor unui lucru reclamă o anumită pregătire se impune ca cel care cumpără să apeleze la o persoană calificată pentru depistarea caracteristicilor bunului, iar dacă nu o face este în culpă.

În cauză, potrivit expertizei, la efectuarea lucrării peste cca.4 ani de la data convenţiei, sunt vizibile multiple zone corodate: stâlpii faţă, praguri, mască faţă, tablier, partea faţă T. şi dreaptă a planşeului, lonjeroane faţă, D. spate etc.

În lipsa unor date certe, expertul nu a fost însă în măsură să stabilească starea tehnică a caroseriei la data efectuării convenţiei.

Pe baza declaraţiilor martorilor la care s-a referit şi expertiza se reţine totuşi, că la momentul dobândirii caroseriei cu o vechime de 13 ani, aceasta corespundea nevoilor reclamantului din punct de vedere al raportului preţ/calitate, aprecierea stării sale fiind făcută de acesta doar vizual, fără a fi demontată.

Cu prilejul vizualizării caroseriei, reclamantul a fost însoţit de martorul N. J., de profesie mecanic auto, care a susţinut că părea bună şi că nu a fost demontată pentru că se înnoptase.

Expertul a concluzionat că funcţie de starea actuală a caroseriei, în mod cert prezenta zone corodate şi la data tranzacţiei, iar o parte puteau fi observate cu multă uşurinţă. Astfel, dacă se ridica mocheta în zonele din faţa scaunelor, erau vizibile zonele corodate de la lonjeroane, masca faţă, pragurile şi planşeu. O altă parte a zonelor corodate nu puteau fi însă observate decât dacă se demontau aripile faţă, planşa bord şi grila exterioară, de către personal calificat, cu scule adecvate.

Faţă de cele expuse rezultă în mod cert că nu poate fi vorba de vicii ascunse pentru că bunul putea fi întrebuinţat potrivit destinaţiei sale, iar întrebuinţarea nu era atât de micşorată pentru o caroserie veche de 13 ani, încât cumpărătorul să nu fi achiziţionat-o sau să plătească mai puţin dacă le-ar fi cunoscut.

În al doilea rând se poate susţine că o parte din pretinsele vicii erau aparente, despre ele cumpărătorul putând să se convingă singur, deoarece erau vizibile, sau deveneau vizibile la o verificare superficială, ori dacă reclamantul nu a făcut această verificare deşi îi era la îndemână, fără nici un fel de cunoştinţe de specialitate, uşurinţa îi este imputabilă.

În al treilea rând, în cazul în care nu avea priceperea şi experienţa necesară pentru a constata viciile care nu se puteau depista la prima vedere, relevate de expert, era obligat să apeleze la un specialist.

Sub acest aspect s-a dovedit că reclamantul a fost însoţit de un mecanic auto care a concluzionat favorabil asupra stării bunului deşi nu l-a văzut suficient de bine pentru că se înnoptase, şi în această situaţie vina este tot a reclamantului care a acceptat o asemenea constatare.

Faţă de considerentele prezentate, rezultă că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii pârâtului, aşa cum s-a solicitat, nefăcându-se dovada viciilor ascunse ale bunului vândut, la data încheierii contractului.

Aşa fiind, este irelevant a mai fi cercetate criticile privitoare la omisiunea de a analiza contractul de vânzare-cumpărare în regim de consignaţie, mai ales că pârâtul s-a apărat astfel pentru prima oară în apel.

În consecinţă, se desprinde că admiţând acţiunea în rezoluţiunea convenţiei, tribunalul a încălcat legea pe baza aprecierii greşite a probelor, urmând ca în baza art.296 să admită apelul şi să schimbe în tot sentinţa, urmând să respingă acţiunea.

În baza art.274 Cod procedură civilă, va obliga pe reclamant să plătească pârâtei suma de 2.978,3 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de pârâta S.C. E. E. S.R.L. R V, cu sediul în(...), (...) .C, .4, judeţul V, împotriva sentinţei nr.797 din 16 iunie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l V â l c e a-Secţia Comercială şi Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. E., domiciliat în Râmnicu V,(...), (...).23, .A, .1, judeţul V.

Schimbă în tot sentinţa în sensul că respinge pe fond acţiunea.

Obligă pe intimatul-reclamant să plătească pârâtei suma de 2.978,3 lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 T. 2008, la Curtea de A P E L P I T E Ş T I, Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

I.E.G., C.D.,

Grefier,

Red.C.D./9.10.2008

GM/6 ex.

Jud.fond: S.E.