Raspunderea executorului pentru continuarea executarii silite. Daune morale. Daune materiale - lipsa de folosinta.

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 147

Ședința publică de la 13 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marin Covei

JUDECĂTOR 2: Maria Cumpănașu

JUDECĂTOR 3: Tania Țăpurin

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursurilor civile formulate de reclamanta (), pârâții BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC, împotriva deciziei civile nr. 427 din 14 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu CASA DE ASIGURĂRI A EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta reclamantă (), recurenții pârâți, reprezentat de avocat, asistat de avocat, lipsind intimata pârâtă CASA DE ASIGURĂRI A EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier .

Avocat pentru recurenții pârâți și, a depus întâmpinare.

Recurenta reclamantă (), nu a solicitat termen pentru observarea întâmpinării.

Instanța, apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursurilor.

Recurenta reclamantă (), a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și a cererii de chemare în garanție.

Cu privire la recursul formulat de pârâții și, a pus concluzii de respingere a acestuia ca nefondat.

Avocat pentru recurenții pârâți și, a susținut motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 Cod procedură civilă în raport de care a pus concluzii de admiterea a recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală.

În subsidiar a solicitat admiterea recursului în parte, modificarea în parte a deciziei pronunțată de instanța de apel, menținerea dispozițiilor deciziei cu privire la obligarea executorului judecătoresc la plata sumei de 4016,87 lei reprezentând lipsa de folosință a autoturismului pe perioada aprilie - august 2002, admițând totodată cererea de chemare în garanție a asiguratorului Casa de Asigurări a Executorilor Judecătorești.

Cu privire la recursul formulat de reclamanta (), a apreciat că nu se încadrează în motivele limitativ prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, recurenta formulând numeroase critici care vizează fondul cauzei, iar argumentele sunt străine de natura pricini. A solicitat respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA:

Asupra recursurilor de față:

Prin cererea înregistrată sub nr. 220/2005, reclamanta a solicitat instanței să fie obligat pârâtul la plata sumei de 2.376.000.000 lei ROL, despăgubiri civile din care 1.500.000 lei ROL daune morale și 876.000.000 lei ROL daune materiale, reactualizate în raport de rata inflației la data executării.

În motivare, a arătat că pârâtul este executor judecătoresc, iar pretențiile reprezintă exercitarea acțiunii civile în procesul penal, soluționat prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală, reținându-se că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

În privința daunelor materiale se are în vedere pierderea înregistrată pentru lipsa de folosință a autovehiculului de 600.000 lei ROL pe zi de întârziere și beneficiul nerealizat din 17.10.2000.

La data de 20.01.2005, reclamanta și-a precizat acțiunea învederând că temeiul juridic al cererii privind daunele morale și materiale este art. 998-999 cod civil și art. 14 alin. 4.pr.civ. și a apreciat despăgubirile materiale la suma de 875.000.000 lei ROL și daunele morale la suma de 1.500.000.000 lei ROL.

A motivat că, în urma acțiunilor nelegale și a abuzului în funcția de executor, i-a cauzat numeroase suferințe fizice și psihice, atât ei cât și fiului ei. A arătat că, datorită numeroaselor procese pe care le-a avut a fost obligată să-și vândă apartamentul, în prezent locuind cu chirie.

La data de 13 februarie 2005, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

A motivat că la data de 17 octombrie 2000 s-a aplicat sechestru asupra autoturismului, instituit prin încheierea din 19.09.2000 a Judecătoriei Craiova, iar în privința indisponibilizării autoturismului în perioada 17 oct. 2000 - 24 aprilie 2002, nu are nici o răspundere.

A arătat că a fost sesizat de creditorul, în vederea executării unei creanțe din anul 1997, întocmind formele de executare silită.

Pârâtul a arătat că pentru termenul din data de 01.04.2000 a suspendat vânzarea la licitație, deoarece debitorul a depus certificatul nr. 451/27.03.2002 din care rezulta că executarea a fost suspendată.

La data de 15.04.2002, creditorul a prezentat certificatul nr. 855 emis de Tribunalul Dolj, din care rezulta că recursul debitorului contestator a fost respins, situație în care a continuat executarea silită prin vânzarea autoturismului la licitație publică.

A arătat că formalitățile de executare s-au efectuat cu respectarea dispozițiilor legale, iar persoana vinovată de producerea prejudiciului reclamantei este debitorul, vânzătorul autoturismului.

La data de 04.03.2005, reclamanta a formulat o completare la acțiune, prin care a învederat că înțelege să cheme în judecată, alături de persoana fizică și Biroul Executorului Judecătoresc.

La data de 28.04.2005 BEJ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii; a arătat că persoana fizică nu a intrat în nici un raport juridic personal cu reclamanta.

În privința acțiunii formulată împotriva lui BEJ, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

A precizat că reclamanta solicită un prejudiciu pe care aceasta nu l-a înregistrat niciodată, deoarece contractul de închiriere a autoturismului nu a fost înregistrat la circumscripția financiară.

S-au invocat art. 8 și 14 din Legea 188/2000, conform cu care executorul judecătoresc realizează activități specifice numai la cererea creditorului și cu încuviințarea instanței de judecată; a precizat că executarea și formalitățile au fost exercitate în mod corect.

A arătat că în ultima hotărâre pronunțată, respectiv decizia civilă nr. 1435/06.12.2004 a Tribunalului Dolj, s-a concluzionat că persoana prejudiciată prin vânzarea bunului, își poate valorifica pretențiile împotriva debitorului urmărit, aceasta fiind persoana care a prejudiciat-o, care și-a acoperit prejudiciul prin vânzarea bunului altuia.

La data de 23 iunie 2005, BEJ a formulat cerere de chemare în garanție a Casei de Asigurări pentru răspunderea civilă a executorilor judecătorești, potrivit dispozițiilor art. 54 și 42 din Legea 188/2000.

Prin sentința civilă nr. 1394 din 15 sept. 2005, Tribunalul Dolja dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, reținând că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. II pct. 1 și 4.pr.civ. valoarea litigiului fiind sub 5 miliarde lei ROL.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 15061/C/06.10.2005.

La data de 16.01.2006, Casa de Asigurări a executorilor judecătorești a formulat întâmpinare, învederând că în conformitate cu art. 42 alin. 2 din Legea 188/2000, se stabilește că răspunderea profesională a executorului se realizează prin Casa de Asigurări.

La data de 14.04.2006, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat suma de 876.000.000 lei ROL daune morale pentru lipsa de folosință a autoturismului, din data de 17.10.2000, data sechestrului și până în prezent, prejudiciul cauzat de BEJ și și daune materiale.

La data de 16.06.2006, pârâții și BEJ au formulat o completare la întâmpinare, care cuprinde motivele ce au fost înserate și în întâmpinările formulate anterior.

Prin sentința civilă nr. 8753 din 3 noiembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 15061/C/2005, s-a respins acțiunea în pretenții formulată de reclamanta, împotriva pârâților și BEJ și chemata în garanție Casa de Asigurări a Executorilor Judecătorești din România -

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea 188/2000, art.41 și art.44 din Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, răspunderea pentru actele întocmite revine exclusiv executorului judecătoresc, singurul care are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a persoanei fizice și BEJ.

S-a reținut că, în cadrul executării sentinței civile nr. 17558/1997 a Judecătoriei Craiova în dosarul nr.1497/1998 împotriva debitorului, a fost înființat sechestru asupra autoturismului marca FORD, nr. de înmatriculare 7-DJ-61152, la data de 17 octombrie 2000, autoturism privitor la care ulterior, prin sentința civilă nr. 1962 din 4 iunie 2001, irevocabilă, s-a constatat că este proprietatea contestatoarei, în baza convenției de vânzare-cumpărare din 5 iulie 2000.

La data de 25 ianuarie 2002, creditorul a formulat o nouă cerere de executare aceluiași titlu executoriu, formându-se dosarul nr. 28/E/ 2002 BEJ, în cadrul căruia, la 17 aprilie 2002, s-a aplicat sechestru asupra aceluiași autoturism.

Prima instanță a apreciat că în perioada 2000-2002 nu se poate reține în sarcina executorului nici o faptă, acesta neavând calitate de subiect activ al vreunei fapte cauzatoare de prejudicii, astfel că nu poate fi obligat la plata vreunei reparații materiale sau morale, față de reclamantă.

S-a mai reținut că, prin sentința civilă nr. 7142 din 27 martie 2002 a fost suspendată provizoriu executarea pornită în dosarul nr. 28/E/2002, iar prin sentința civilă nr. 10580/8 mai 2002 s-a dispus anularea formelor de executare îndeplinite în dosarul nr. 28/E/2002, în sensul că s-a scos de la executare autoturismul proprietatea reclamantei. Cu toate acestea, executorul judecătoresc a încheiat actul de adjudecare la data de 24 aprilie 2002, după ce instanța de judecată a dispus suspendarea executării silite.

Prima instanță a apreciat că în cauză nu este îndeplinită condiția existenței unui prejudiciu cert, prin expertiza contabilă stabilindu-se cuantumul unui prejudiciu eventual, lipsit de certitudine, care nu poate justifica acordarea de despăgubiri.

În privința faptei ilicite, condiție pentru atragerea răspunderii civile delictuale, prima instanță a apreciat că fapta executorului judecătoresc de a vinde autoturismul la licitație nu este o faptă ilicită în accepțiunea dispozițiilor art.998 - 999 Cod civil, întrucât debitorul a adus la cunoștință executorului hotărârea judecătorească de suspendare a executării silite, ulterior datei când a avut loc vânzarea la licitație.

De asemenea, s-a reținut că asupra contestației la executare formulată de reclamanta, au fost pronunțate soluții contradictorii, sentința civilă nr. 9395 din 1 iunie 2001 irevocabilă prin care s-a respins contestația și decizia civilă nr.160/22 ianuarie 2002 a Curții de Apel Craiova, prin care fost admisă contestația, reținându-se o situație contrară celei statuate prin sentința anterioară. În aceste condiții, părțile au invocat hotărârea prin care li s-a reținut o situație favorabilă.

În privința daunelor morale, prima instanță a reținut că nu s- făcut dovada că vânzarea apartamentului și deteriorarea stării de sănătate reclamantei și fiului său se datorează vânzării la licitație autovehiculului.

De asemenea, numărul mare de procese care s-au derulat pe parcursul anilor 2000-2004, nu i se poate imputa executorului judecătoresc, întrucât recuperarea autoturismului, după pronunțarea hotărârii prin care s- desființat actul de adjudecare și formele de executare din dosarul nr. 28/E/2002, reclamanta avea posibilitatea promovării unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 4041alin.3 pr.civ. S-a reținut că prin procesul-verbal din 25 noiembrie 2004 al executorului judecătoresc reclamanta a intrat în posesia autoturismului.

Împotriva sentinței civile nr.8753 din 3 noiembrie 2006 a Judecătoriei Craiova a formulat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare apelanta susținut că prima instanță nu a analizat probele administrate în cauză și de asemenea, a respins neîntemeiat cererea reclamantei privind atașarea dosarului penal nr.4905/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Apelanta a arătat că prima contestație la executare formulată fost admisă prin decizia nr.160/22 ianuarie 2002 și a fost nevoită să depună cea de- doua contestație împotriva aceluiași dosar de executare, întrucât executorul judecătoresc refuza să depună la dosar actele de executare efectuate.

A susținut că prin hotărâre irevocabilă ( decizia civilă nr. 1962/ 4 iunie 2001 a Tribunalului Dolj ) s- statuat că reclamanta este proprietarul autoturismului, iar prin recipisa CEC nr. 632 /-/3 decembrie 2001 debitorul a achitat suma ce formează obiectul executării și, cu toate acestea executorul judecătoresc a continuat executarea, încheind actul de adjudecare, aspecte dovedite în cauză.

Apelanta a arătat că în dosarul civil nr. 1919/2002 al Curții Supreme de Justiție a fost respinsă cererea de revizuire a celor două hotărâri contradictorii.

A mai susținut că actul de adjudecare a fost încheiat la data de 24 aprilie 2002, după ce executorul judecătoresc fusese încunoștințat despre suspendarea executării silite.

Apelanta a susținut că, urmare a actelor de executare nelegale, a suferit un prejudiciu aceasta achiziționând autoturismul pentru obține un profit din această investire, cuantumul beneficiului nerealizat fiind dovedit prin raportul de expertiză realizat în cauză.

Apelanta a mai precizat că prima instanță nu a ținut seama de recunoașterea de către executor a faptei sale în cadrul dosarului penal, de refuzul acestuia de a răspunde la interogatoriu, de refuzul acestuia de răspunde la convocarea făcută de expert, de plângerea penală formulată de intimat privind contractul de închiriere al autoturismului, formulată în scopul tergiversării cauzei, de refuzul achitării taxei de timbru aferentă cererii de chemare în judecată.

Intimata CAS a Executorilor Judecătorești a formulat întâmpinare, prin care solicitat a se avea în vedere dispozițiile art. 31 din Statutul CAS Executorilor Judecătorești, privind plafonarea cuantumului despăgubirilor la 5.000 RON.

Intimatul Executorul judecătoresc formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat, reclamanta neputând face dovada prejudiciului cert, a faptei ilicite și a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

A susținut că reclamanta nu a precizat cererea sub aspectul obiectului și anume a cuantumului prejudiciului și nu făcut probe în privința acestuia și de asemenea, nu a făcut dovada prejudiciului moral, faptul că fost arătată de organele judiciare sau că a purtat un șir de procese, nu poate fi reținut în sarcina executorului judecătoresc.

Intimatul mai arată că, în cauză, s-a făcut dovada beneficiului eventual nerealizat, care, nefiind cert, nu poate atrage răspunderea civilă delictuală.

Prin decizia nr.427 din 14 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis apelul formulat de reclamanta (),. în C,-, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 8753/03 11 2006, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 15061/C/2005, în contradictoriu cu intimații-pârâți,. în C, nr. 16 și BEJ cu sediul în C, România, nr. 104, jud. D și CASA DE ASIGURĂRI A EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI, B, sector 1,--8,. 6,. 33, 36.

S-a schimbat în parte sentința civilă în sensul că s-a admis în parte acțiunea.

A fost obligat pârâtul executorul judecătoresc la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 4016,87 lei, reprezentând lipsa de folosință a autoturismului pe perioada aprilie-august 2002 și la 15.000 lei daune morale.

S-au constatat întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, rezultate din dispozițiile art.998, 999, reținându-se că reclamanta a suferit un prejudiciu material, constând în contravaloarea lipsei de folosință a autoturismului, achiziționat în scopul efectuării transportului de persoane, iar acesta a fost cauzat prin fapta ilicită a pârâtului BEJ, care a procedat la vânzarea la licitație a bunului, după ce i se adusese la cunoștință că, în cadrul contestației la executare formulată de reclamantă, la 27.03.2002 Judecătoria Craiovaa dispus suspendarea executării silite.

A fost înlăturată susținerea pârâtului privind vânzarea la licitație anterior datei de 27.03.2002, considerându-se că procesul verbal de executare din 23.03.2002 a fost antedatat, atâta timp cât în cuprinsul lui s-a făcut referire la recipisa CEC din 19.04.2002, pentru achitarea cauțiunii.

Culpa pârâtului rezultă din declarația dată în cursul cercetărilor penale, în care a recunoscut că fapta este rezultatul neglijenței sale.

Cuantumul daunelor materiale s-a stabilit conform constatărilor raportului de expertiză efectuat în cauză, iar daunele morale s-au acordat pentru efectele produse ca urmare a refuzului executorului de executare a unei hotărâri definitive, asupra stării fizice, psihice și afective a reclamantei.

În privința apărărilor formulate de CAS Executorilor judecătorești, s-a apreciat că nu pot fi analizate, față de dispozițiile art.295 Cod pr.civilă, instanța de apel fiind obligată să verifice stabilirea situației de fapt și aplicarea legii, numai în limitele cererii de apel.

Cererea de chemare în garanție nu poate fi soluționată pentru prima dată în instanța de apel, iar în acest sens nu s-a formulat apel sau aderare la apel.

În baza art.299 Cod pr.civilă, împotriva deciziei au declarat recursuri reclamanta și pârâtul BEJ.

Reclamanta a criticat soluția de respingere a acțiunii față de CAS a Executorilor Judecătorești, arătând că în motivele de apel a invocat dispozițiile art.42 din Legea nr.188/2000 și art.27 din Statutul Casei de Asigurări a Executorilor, care atrag răspunderea civilă a acesteia pentru prejudiciul cauzat de executor.

S-a mai referit la perioada avută în vedere la calcularea prejudiciului material, respectiv data de 30.08.2002 până la care s-a avut în vedere lipsa de folosință a autovehiculului, dar nu a indicat în concret alte date de referință pentru aprecierea prejudiciului.

argumentarea susținerilor sale, reclamanta a învederat și aspecte ce conturează faptele ilicite săvârșite de pârât și care au avut drept consecință producerea prejudiciului material a cărui acoperire s-a solicitat și anume antedatarea procesului verbal de adjudecare, scoaterea bunului la vânzare după ce instanța dispusese suspendarea executării, refuzul de a ține seama de sentința civilă nr.2416/2002 a Judecătoriei Craiova și de achitarea creanței de către debitorul la data de 3.12.2001.

A arătat că daunele materiale trebuiau să cuprindă și contravaloarea reparațiilor suportate de reclamantă pentru autovehiculul ridicat de executor chiar de la atelierul mecanicului auto ce a executat reparațiile.

Sub aspectul daunelor morale, reclamanta a solicitat obligarea la plata întregii sume cerute prin acțiune, motivând că fapta pârâtului i-a cauzat probleme de sănătate și a adus atingere reputației și imaginii sale.

În recursul pârâtului s-a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, susținându-se că obligarea la plata daunelor morale este lipsită de temei legal.

Chiar dacă legea nu face distincție între prejudiciul material și moral, acordarea daunelor morale trebuie să fie justificată de atingerea adusă drepturilor personale nepatrimoniale ale reclamantei, ori în cauză nu s-au dovedit aceste aspecte.

Motivarea din considerentele deciziei nu este legală, indemnizația pentru daunele morale trebuind să constea în compensații care să reflecte prejudiciul moral suferit, gravitatea, importanța și consecințele pentru persoana ce se consideră vătămată.

Prin decizia în interesul legii nr.4286/8.06.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au stabilit criterii în raport de care se calculează daunele morale: suferințe fizice și psihice, atingere gravă adusă onoarei și demnității persoanei, afectarea gravă a prestigiului profesional și a personalității morale, dar în speță tribunalul nu a examinat niciunul din aceste criterii.

Cuantumul daunelor morale este disproporțional față de cel al prejudiciului material, având un evident caracter inechitabil.

Instanța nu a ținut seama nici de reaua credință a reclamantei care a formulat, consecutiv, mai multe contestații la executare, obținând astfel soluții contradictorii.

Privitor la cererea de chemare în garanție, instanța avea obligația să o soluționeze, fiind investită cu examinarea litigiului sub toate aspectele.

Pârâtul a mai susținut că reclamantei i s-a acordat mai mult decât a cerut, respectiv contravaloarea lipsei de folosință a autovehiculului pe perioada aprilie-august 2002.

Daunele materiale s-au stabilit în lipsa unor dovezi certe care să ateste că reclamanta s-a ocupat cu transportul de persoane, sau a avut o firmă cu acest profil.

Atât instanța cât și expertul confundă noțiunile de "prejudiciu viitor" și "prejudiciu eventual", acesta din urmă fiind avut în vedere, deși nu este cert și sigur pentru a întemeia soluția de admitere a pretențiilor reclamantei.

Față de recursul declarat de reclamantă, pârâta Casa de Asigurări a Executorilor Judecătorești din România a depus întâmpinare solicitând ca, în situația în care acțiunea este admisă în ce o privește, să se țină seama de prevederile art.34 din Legea nr.188/2000 și art.31 din Statutul propriu, în raport de care, despăgubirea stabilită în sarcina asiguratorului nu poate depăși limita maximă de 5.000 RON.

Reclamanta a formulat întâmpinare la recursul pârâtului prin care a arătat că elementele răspunderii civile delictuale au fost dovedite, din probele administrate rezultând atât fapta ilicită cât și prejudiciul cauzat din culpa pârâtului, iar pe de altă parte pretențiile sale sunt întemeiate atâta în privința daunelor materiale solicitate, cât și a celor morale.

Examinând criticile formulate, se apreciază că ambele recursuri sunt nefondate.

Referitor la recursul reclamantei, se constată că stabilirea prejudiciului material cauzat din culpa pârâtului s-a făcut în raport de perioada în care a fost lipsită de folosința bunului vizat de actele de executare întocmite de pârât.

Conform actelor depuse de părți autoturismul a fost ridicat de executor la data de 27.03.2002 în baza procesului verbal din 24.03.2002, iar la data de 30.08.2002 s-a instituit asupra lui sechestru asigurator, la cererea și la dispoziția reclamantei, în dosarul nr.433/E/2002 al BEJ.

Prin urmare, reclamanta a fost lipsită de dreptul de folosință a bunului numai pe perioada 27.03.-30.08.2002, avută în vedere de instanța de apel în stabilirea daunelor materiale.

Pentru sumele achitate în vederea efectuării unor reparații la autoturism, anterior ridicării acestuia de executor, reclamanta nu este îndreptățită la despăgubiri în temeiul art.998, 999 Cod civil, atâta timp cât nu a dovedit existența unui prejudiciu sub acest aspect, determinat de fapta culpabilă a pârâtului.

Prejudiciul material reprezintă o consecință negativă, susceptibilă de evaluare bănească și care decurge din lezarea unui drept sau interes patrimonial, ori executarea unor reparații la bunul în litigiu, care nu au fost determinate de fapta persoanei chemate să răspundă, nu poate fi imputată acesteia.

Cuantumul daunelor morale solicitat prin acțiune este exagerat în raport de importanța consecințelor negative suferite de reclamantă în plan fizic și psihic, în acest context suma stabilită prin decizia recurată fiind corespunzătoare prejudiciului real și efectiv, apreciată rezonabil și conform principiului echității.

Atât reclamanta cât și pârâtul au criticat soluția sub aspectul rezolvării cererii de chemare în garanție, critici ce nu sunt fondate.

Reclamanta prin apelul declarat împotriva sentinței civile nr.8753/3.11.2006 a Judecătoriei Craiova, a invocat motive, amplu dezvoltate și argumentate, privitoare la întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale în măsură să antreneze răspunderea pârâtului pentru prejudiciul material și moral suferit, fără a formula critici împotriva soluției de respingere a cererii de chemare în garanție promovată de pârât.

Simpla enumerare a unor norme din Legea nr.188/2000 alături de alte dispoziții legale care motivează chemarea în judecată executorului judecătoresc pentru prejudicii cauzate prin încălcarea obligațiilor profesionale, nu poate fi calificată ca o critică implicită împotriva soluției de respingere a cererii de chemare în garanție, în condițiile în care reclamanta nu a invocat în mod expres și explicit acest motiv de nelegalitate.

Ca atare, respectând limitele investirii determinate prin cererea de apel, conform obligației prevăzută de art.295 alin.1 Cod pr.civilă, tribunalul a apreciat justificat că se impune menținerea dispozițiilor sentinței în această privință.

Nefondat este și recursul pârâtului, pentru următoarele considerente:

Temeiul legal al obligării pârâtului la plata daunelor morale îl reprezintă dispozițiile art.998 și 999 Cod civil, norme ce reglementează răspunderea civilă delictuală, constând în obligarea unei persoane de a repara prejudiciul cauzat alteia pentru o faptă ilicită.

Din redactarea art.998 Cod civil, în conformitate cu care " orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara", rezultă că textul nu face distincție în privința naturii patrimoniale sau nepatrimoniale a prejudiciului.

Nici din economia art.999 Cod civil nu se poate deduce asemenea distincție, ceea ce impune concluzia că prejudiciul nepatrimonial constituie, ca și cel patrimonial un element structural al răspunderii civile delictuale, alături de fapta ilicită, culpa autorului și de raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Repararea integrală a prejudiciului reprezintă principiul de bază al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispozițiile art.998 Cod civil, în termeni preciși și cuprinzători, ce evocă neîndoielnic ideea reparării daunei în totalitatea sa, fără nici o restrângere sau limitare în raport de natura intrinsecă a acestuia.

Prejudiciile nepatrimoniale, denumite și daune morale, constituie acele consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale. Asemenea consecințe pot fi durerile fizice și psihice, atingerile aduse onoarei, cinstei, demnității, prestigiului sau reputației unei persoane etc.

Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc.

Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

Stabilind suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale, instanța a făcut o aplicare corespunzătoare a criteriilor enumerate, ținând seama atât de consecințele pe care nerespectarea obligațiilor profesionale de către executorul judecătoresc le-a avut asupra stării de sănătate a reclamantei, cât și de starea de disconfort, stres și îngrijorare cauzate prin fapta ilicită a acestuia.

Existența unui echilibru între cuantumul daunelor materiale și a celor morale nu reprezintă un criteriu de cuantificare a acestora din urmă, întrucât existența prejudiciului moral nu este condiționată de prejudiciul material, el putându-se regăsi și independent de acesta.

Decizia nr.4286/ 8.06.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată de pârât, este o decizie de speță, fără incidență în cauză, pronunțată într-un cadru procesual diferit, în respectivul litigiu cererea pentru daune morale fiind întemeiată pe prevederile art.504 Cod pr.penală.

Este de asemenea neîntemeiată și critica referitoare la acordarea a ceea ce nu s-a cerut.

Prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat contravaloarea lipsei de folosință a autovehiculului începând cu data de 17.10.2000, fără a indica în acțiune sau în precizările ulterioare o dată limită până la care să fie calculate despăgubirile, situație în care instanța, conform probelor administrate a reținut că reclamanta a fost lipsită de folosința bunului pe perioada 27.03.-30.08.2002.

Cuantumul daunelor a fost stabilit față de noțiunea de "prejudiciu cert" adică a cărui existență este neîndoielnică și a cărui întindere poate fi sigur stabilită.

Împrejurarea că anterior declanșării procedurii de executare reclamanta nu a desfășurat activități de transport, nu are relevanță în caracterizarea prejudiciului cauzat ca fiind cert, atâta vreme cât întinderea lui poate fi stabilită, avându-se în vedere scopul pentru care bunul fusese achiziționat, scop dovedit cu probele administrate.

Inexistența anterioară a unei astfel de activități nu conferă prejudiciului caracterul de prejudiciu eventual, cum susține recurentul pârât, el întrunind toate condițiile ce antrenează răspunderea civilă delictuală.

Față de considerentele expuse, recursurile sunt nefondate și urmează să fie respinse conform art.312 alin.1 Cod pr.civilă.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

 

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de reclamanta (), pârâții BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC, împotriva deciziei civile nr. 427 din 14 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu CASA DE ASIGURĂRI A EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI.

Decizie irevocabilă.

Pronunța

 


Detalii: http://legeaz.net/spete-civil-jurindex/jurisprudenta-revendicare-imobiliara-147-2008-5yu