Pierderea unei maini. Daune morale de 1.000.000 Euro.

Sintagma ”cauze penale” cuprinsa in art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 nu este limitata numai la ipoteza in care s-a pus in miscare actiunea penala si aceasta, intrucat procesul penal (sau cauza penala) cunoaste mai multe faze, respectiv: urmarirea penala (avand ca etape procesuale cercetarea penala si solutionarea cauzei de catre procuror), judecata, punerea in executare a hotararilor penale. Toate aceste faze si etape procesuale se circumscriu procesului (cauzei penale).

 

In consecinta, imprejurarea ca procesul penal a luat sfarsit in faza urmaririi penale - prin solutii de scoatere de sub urmarire penala si de neincepere a urmaririi penale - nu inseamna inexistenta cauzei penale, care nu poate fi redusa la inculparea persoanei fata de care s-au efectuat actele de urmarire penala. Si in acest caz actiunea in despagubiri pentru prejudiciul creat ca urmare a faptei ilicite, este o actiune ce decurge dintr-o cauza penala, operand scutirea de la plata taxei judiciare de timbru reglementata de art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997.

Persoana care optase pentru realizarea pretentiilor civile in procedura judiciara penala - in cadrul careia se putea constitui parte civila pana la citirea actului de sesizare a instantei - nu poate sa-si vada paralizat dreptul de a sesiza instanta civila doar pentru ca aceasta optiune legala a ramas nefinalizata din cauza solutiei de neincepere a urmaririi penale, astfel ca dreptul de a investi instanta civila pentru validarea jurisdictionala a pretentiilor civile se naste in momentul in care partea prejudiciata a luat cunostinta ca latura civila a procesului penal nu mai poate fi solutionata si numai raportat la acest moment poate fi analizat daca sesizarea instantei civile s-a facut inauntrul si cu respectarea termenului de prescriptie extinctiva.

Instanta de apel, aducand in dezlegarea jurisdictionala a litigiului, direct in considerentele deciziei, aspecte care depasesc limitele cererii de apel, a nesocotit dispozitiile art. 295 C.proc.civ. si, de asemenea, a incalcat principiul contradictorialitatii dezbaterilor (inclusiv al dreptului de aparare, in conditiile in care partea a fost in imposibilitate de a-si exprima pozitia fata de argumente ale instantei care nu raspund unor critici din apel). Intrucat, desi devolueaza fondul, instanta de apel este una de control judiciar, aceasta inseamna ca ii sunt supuse judecatii critici care tind sa demonstreze netemeinicia si nelegalitatea hotararii de prima instanta.

Nota : Decretul nr. 167/1958 a fost abrogat de Legea nr. 71/2011 la data de 1 octombrie 2011

Legea nr. 146/1997 a fost abrogata la 29 iunie 2013 prin art. 58 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, insa continutul prevederilor art. 15 lit. o) au fost preluate de dispozitiile art. 29 lit. i) din OUG nr. 80/2013

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 06.04.2012, reclamanta G.E.G.E. a chemat in judecata parata Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A., solicitand obligarea acesteia la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale.

In motivarea cererii, s-a aratat ca la data de 26.12.2006, pe DN 13, la KM 34 din judetul Brasov, s-a produs un accident de circulatie in urma caruia reclamanta a suferit vatamari grave constand in pierderea membrului superior si alte afectiuni secundare, diagnosticul fiind: amputatie 1/3 superioara brat drept PSH drept Capsulita retractila, scolioza dorso-lombara secundara.

S-a format dosarul penal cu nr. unic xxx93/P/2008 la Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov, efectuandu-se cercetari privind savarsirea infractiunii prevazute si pedepsite de dispozitiile art. 184 alin. (2) si (4) C.pen.

In cauza s-a efectuat o expertiza tehnica auto judiciara, avand ca obiective: stabilirea dinamicii producerii accidentului rutier din data de 26.12.2006 si stabilirea locului unde a avut loc impactul; stabilirea vitezei de deplasare a autovehiculului condus de invinuitul I.I.C. in momentul premergator accidentului si in momentul accidentului; posibilitati de evitare a accidentului de catre invinuit; verificarea posibilitatii ca starea de fapt prezentata de invinuit anterioara producerii impactului cu parapetul metalic sa fi determinat consecintele mentionate.

Ca urmare a concluziilor raportului de expertiza, prin ordonanta procurorului din 07.10.2008 a fost dispusa scoaterea de sub urmarire penala a invinuitului I.I.C. si disjungerea privind pe administratorul drumului public, CNADNR S.A.

Prin referatul Inspectoratului de Politie al judetului Brasov - Serviciul rutier, nr. 14655/2008, s-a propus neinceperea urmaririi penale, punct de vedere insusit de Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov, care, prin rezolutia din 20.12.2011, a dispus neinceperea urmaririi penale fata de CNADNR, sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare din culpa, in temeiul art. 228 alin.(6) raportat la art.10 alin.(1) lit. b) C.proc.pen. si art.191 alin.(1) C.pen. Impotriva respectivei rezolutii nu s-a formulat plangere in conformitate cu art. 2781 C.proc.pen.

S-a mai aratat ca, in cursul urmaririi penale, reclamanta s-a constituit parte civila cu o suma neprecizata, urmand ca eventuala cuantificare sa fie efectuata in conditiile art. 15 alin.(2) C.proc.pen.

Avand in vedere solutia adoptata de Parchet, reclamanta a fost nevoita sa se adreseze instantei civile, conform art. 19 C.proc.pen.

A aratat reclamanta, ca suma pretinsa cu titlu de daune morale este pe deplin justificata, avand in vedere ca aceasta a pierdut, prin amputatie, bratul drept, care i-a fost indepartat aproape de umar, facand imposibila protezarea acestuia.

Un prim aspect in cuantificarea daunelor morale de care instanta trebuie sa tina seama, il reprezinta durerile fizice (pretium doloris) suferite de reclamanta, atat in momentul producerii accidentului, cat si ulterior, ca urmare a amputatiei membrului si a tratamentelor medicale necesare in vederea recuperarii. Aceste dureri sunt inimaginabile, fiind de o intensitate si durata majore. Referitor la durerile fizice, o componenta a acestora o reprezinta si cele incercate de reclamanta ca urmare a fizioterapiei necesare recuperarii medicale ulterioare pierderii membrului si inlaturarii celorlalte efecte secundare derivate din aceasta (scolioza, etc.).Totodata, chiar daca amputarea membrului superior a fost efectuata sub anestezie, disparitia efectelor acesteia i-a produs dureri groaznice reclamantei.

Un al doilea aspect care trebuie avut in vedere in stabilirea cuantumului despagubirilor, il constituie durerea psihica incercata de reclamanta ca urmare a pierderii bratului si care se manifesta pregnant, creand victimei un complex de inferioritate pe mai multe planuri. Imprejurarea ca o tanara frumoasa, inteligenta (reclamanta fiind studenta in anul III la Facultatea de Drept), nu are un brat, i-a cauzat acesteia o depresie grava ce a determinat schimbarea radicala a reclamantei, dintr-o persoana vesela, extrovertita, perfect integrata social, intr-o persoana retrasa, introvertita, ce nu agreeaza compania tinerilor si prefera sa traiasca singura.

Prejudiciul estetic (pretium pulchritudinis) cuprinzand toate vatamarile si leziunile ce aduc atingere armoniei fizice sau infatisarii persoanei este de asemenea, un element fundamental, acesta fiind imposibil de acoperit printr-o eventuala protejare care sa mascheze infirmitatea, iar impactul psihic asupra victimei este cu atat mai dur cu cat aceasta traieste intr-o societate ce pune tot mai mult accent pe aspectul fizic si frumusetea exterioara.

Infirmitatea suferita de reclamanta ii creeaza acesteia un complex de inferioritate aproape imposibil de surmontat, dramatismul acestei situatii fiind accentuat de faptul ca reclamanta va trai toata viata cu acest handicap fizic si psihic. In conditiile in care reclamantei ii lipseste un brat, este de la sine inteles ca multe activitati ii sunt interzise acesteia.

Mai mult, in literatura de specialitate s-a afirmat ca exista o specie de prejudiciu numit prejudiciu juvenil, reprezentand un tip aparte de dauna corporala, care creeaza in favoarea victimei un drept special la reparatie, cunoscut sub denumirea de pretium juventutis. In autonomia acestui tip de prejudiciu, varsta victimei are o importanta aparte. S-a spus ca ``indemnizarea separata a prejudiciului juvenil este justificata in cazul in care victima este o persoana tanara si este in mod special afectata posibilitatea sa de a beneficia de avantajele specifice varstei tinere.

Parata CNADNR S.A. a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei, iar pe cale de exceptie, a invocat netimbrarea actiunii, deoarece prevederile art.15 lit. o) din Legea nr.146/1997 nu ar fi incidente, precum si prescriptia dreptului la actiune, fata de data la care a avut loc accidentul rutier (26.12.2006) si data la care a fost sesizata instanta.

Prin sentinta civila nr.830 din 12.04.2013, Tribunalul Bucuresti, Sectia a IV-a civila a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune, ca neintemeiata. A admis cererea si a obligat parata la plata catre reclamanta, a sumei de 1.000.000 euro, in echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua platii, cu titlu de daune morale.

Prima instanta a retinut, ca fiind dovedita in cauza, situatia de fapt prezentata de reclamanta prin cererea de chemare in judecata, in legatura cu producerea accidentului rutier din data de 26.12.2006 si consecintele grave asupra starii sanatatii reclamantei.

In ceea ce priveste prescriptia dreptului la actiune al reclamantei, tribunalul a retinut ca, avand caracter patrimonial, acest drept se prescrie in termenul general de 3 ani, prevazut de Decretul nr.167/1958. In cadrul procesului penal, persoana vatamata poate cere acoperirea prejudiciului material sau moral incercat prin savarsirea infractiunii, de la inculpat si persoana responsabila civilmente, constituindu-se parte civila. Intotdeauna, temeiul constituirii partii civile trebuie sa fie o infractiune care, prin natura ei, produce prejudicii materiale sau morale, obligatia de acordare a despagubirilor in cadrul procesului penal neputand avea ca temei un fapt ilicit extrapenal.

Actiunea civila intemeiata pe raspunderea civila delictuala se prescrie in termenul de drept comun prevazut de Decretul nr.167/1958, de 3 ani, care se calculeaza de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea [art.8 alin.(2) Decretul nr.167/1958].

Tribunalul a apreciat ca momentul de la care curge termenul de prescriptie a dreptului reclamantei de a solicita despagubiri morale de la parata este cel de cand s-a dispus prin rezolutie neinceperea urmaririi penale fata de CNADNR S.A., respectiv 20.12.2011, intrucat din acest moment reclamanta a inteles sa-si valorifice pretentiile pe calea unei actiuni civile separate, neputandu-se constitui parte civila cat timp nu poate exista un proces penal.

Mai mult, avand in vedere ca, potrivit art. 22 alin.(1) C.proc.pen. numai hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile care judeca actiunea in despagubiri, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia, rezulta ca in cazul in care procurorul este cel care a dispus neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire penala ori incetarea urmaririi penale, indiferent pentru care motive, solutia adoptata de acesta nu are autoritate de lucru judecat, astfel incat o actiune civila avand ca temei raspunderea civila delictuala este posibila, fara a se putea invoca, cu autoritate de lucru judecat, ordonanta procurorului.

In consecinta, avand in vedere momentul retinut in ceea ce priveste inceputul cursului prescriptiei dreptului la actiune (20.12.2011), precum si faptul ca reclamanta s-a constituit parte civila in cauza penala la data de 11.03.2011, raportat la data formularii prezentei cereri de chemare in judecata (06.04.2012) si la dispozitiile art.8 alin.(2) din Decretul nr.167/1958, tribunalul a respins ca neintemeiata exceptia prescriptiei dreptului la actiune . Nu au fost retinute argumentele paratei prin care s-a aratat ca termenul de prescriptie curge de la data producerii accidentului (26.12.2006), intrucat cerintele prevazute la art.8 alin.(1) din Decretul nr.167/1958 trebuie indeplinite cumulativ, reclamanta cunoscand cauzele producerii accidentului dupa ce s-au efectuat cercetari in dosarul de urmarire penala, retinandu-se prin raportul de expertiza tehnica efectuat, ca elementele de protectie si siguranta traficului rutier montate pe acostamentul dreapta al sensului de mers catre Brasov erau in stare distrusa si nereparate.

In ceea ce priveste fondul cauzei, tribunalul a apreciat ca din probele administrate in cauza rezulta ca reclamanta a facut dovada tuturor conditiilor prevazute la art.998 si art.1000 alin.(1) C.civ., privind angajarea raspunderii civile delictuala a paratei.

Astfel, la data de 26.12.2006, pe DN 13 s-a produs un accident de circulatie in urma caruia reclamanta a suferit vatamari grave, constand in pierderea membrului drept superior si alte afectiuni. Evenimentul rutier s-a produs prin coliziunea autoturismului condus de numitul I.I.C. (autoturism in care se afla si reclamanta) cu balustrada metalica desprinsa din parapet, penetrarea acesteia prin portiera usii dreapta fata determinand producerea mai multor traumatisme reclamantei. Conducatorul acestui autoturism a incercat sa evite coliziunea cu un autoturism, care a intrat pe contrasens cu viteza ridicata.

In dosarul penal s-a efectuat un raport de expertiza tehnica auto prin care s-a stabilit dinamica producerii accidentului si posibilitatile de evitare a acestuia, retinandu-se ca elementele de protectie si siguranta traficului rutier montate pe acostamentul dreapta al sensului de mers catre Brasov erau distruse si nereparate.

Din cuprinsul raportului de expertiza a mai rezultat ca autoturismul in care se afla reclamanta circula cu viteza legala, ca a fost efectuata o manevra de evitare a coliziunii cu autoturismul ce venea in sens invers si a intrat in derapaj, lovind balustrada metalica, iar aceasta daca era in stare corecta de montaj, ducea la evitarea unor distrugeri sau rasturnari ale autoturismului, protejand autoturismul ce si-a pierdut controlul miscarii, rolul acestor parapete fiind tocmai acela de a asigura siguranta pasagerilor si a conducatorilor auto.

In consecinta, tribunalul a retinut ca traumatismele suferite de reclamanta s-au datorat tocmai penetrarii balustradei prin portiera usii dreapta fata, balustrada care era distrusa si nereparata de 2 ani, desi rolul acesteia era tocmai de a proteja autoturismele in cazul unor derapari.

Astfel, tribunalul a constatat indeplinirea cumulativa a conditiilor raspunderii civile delictuale paratei pentru acordarea daunelor morale solicitate de reclamanta.

Pentru determinarea cuantumului daunelor, prima instanta a avut in vedere ca la data producerii accidentului si implicit, a vatamarii corporale, reclamanta avea 17 ani, iar atingerea adusa integritatii corporale a unei persoane potenteaza existenta unui prejudiciu care trebuie sa fie reparat, chiar daca nu intotdeauna poate fi evaluat, pentru ca astfel sa se poata asigura o ocrotire deplina a drepturilor subiective ale celui vatamat.

Prejudiciul, ca element esential al raspunderii civile delictuale, consta in efectul negativ suferit de o persoana, urmare a faptei ilicite savarsite de o alta persoana sau lucru, pentru care aceasta este tinuta a raspunde, unul din cazurile particulare prezentandu-l vatamarea sanatatii unei persoane, ce are ca urmare fie pierderea, fie reducerea capacitatii sale de munca .

Prejudiciul corporal suferit de reclamanta este evident, aceasta avand amputat bratul drept, fapt ce a determinat nu numai suferinta si durerea fizica pentru recuperarea sa, dar si suferinta psihica, reclamanta fiind la o varsta la care se afla in curs de formare profesionala, sperantele acesteia pentru viitor, inclusiv pentru intemeierea unei familii fiind reduse.

S-a retinut din declaratiile martorilor audiati ca daca, inainte de accident, reclamanta era o persoana vesela, sociabila, ulterior a devenit extrem de trista, izolata, refuzand sa socializeze cu persoane de varsta sa si aceasta cu atat mai mult cu cat, fostul sau prieten, conducatorul autoturismului in care se afla in momentul producerii accidentului, a parasit-o dupa acest nefericit eveniment . Din declaratiile acelorasi martori a mai rezultat ca reclamanta refuza sa se intalneasca ziua cu prietenii, din cauza infirmitatii, preferand sa iasa mai mult seara, poarta numai haine cu maneca lunga.

Cu referire la asa-numitul prejudiciu estetic, instanta a constatat ca acesta cuprinde suma vatamarilor si leziunilor prin care se aduce atingere armoniei fizice sau infatisarii unei persoane, el referindu-se, in concret, la mutilarile, desfigurarile ori cicatricele cauzate persoanei, la urmarile dezagreabile pe care acestea le au sau le pot avea asupra posibilitatilor ei de afirmare deplina in viata, precum si la suferintele psihice pe care asemenea situatii le pot determina. Aceasta varietate de prejudiciu corporal poate constitui, pentru o anumita persoana, in speta pentru reclamanta, un ``handicap`` mereu suparator, generator de complexe si neliniste, avand ca efect colateral excluderea acesteia de la viata sociala, stigmatizarea sau marginalizarea acesteia in raport cu semenii sau colectivitatea din care face parte. Prejudiciul corporal cuprinde, pe langa prejudicii materiale diverse (imposibilitatea de a se descurca singura), pe langa cele morale exprimate in dureri fizice, si suferinte pur morale, pe care reclamanta le resimte vazandu-se mutilata.

Daca inainte de accident reclamanta era o persoana activa, careia ii placea sa danseze, sa faca sport, ulterior a renuntat la toate acestea, producandu-i-se un prejudiciu de agrement, prin restrangerea elementelor agreabile ale vietii.

Instanta a retinut ca tot o varietate a prejudiciului corporal suferit de reclamanta este prejudiciul juvenil, in caracterizarea caruia se porneste de la faptul ca urmarile de durata ale vatamarilor corporale sunt cu atat mai greu resimtite de catre o persoana tanara (care inca nu s-a realizat pe plan profesional, familial, social). Producerea acestui prejudiciu creeaza pentru victima un drept la reparatii materiale, numit pretium iuventutis.

Analizand toate aceste aspecte, tribunalul a concluzionat ca reclamanta este puternic marcata de pierderea bratului drept, fiind un handicap in urma caruia se izoleaza de persoanele de varsta sa si care o impiedica sa duca o viata normala, descurcandu-se foarte greu cu intretinerea si procurarea celor necesare vietii de zi cu zi.

Intrucat pierderea suferita de reclamanta nu poate fi cuantificata in bani, prejudiciul moral suferit de aceasta fiind mare, data fiind si varsta acesteia, prima instanta a apreciat ca asigurarea unei reparatii, in parte, a traumei suferite de reclamanta in urma accidentului si a consecintelor care o vor marca pentru toata viata, inseamna acordarea daunelor morale in cuantumul solicitat prin cererea de chemare in judecata .

Impotriva sentintei a declarat apel parata, prin care a solicitat admiterea apelului, asa cum a fost formulat, rejudecarea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune si modificarea hotararii pronuntate in prima instanta cu consecinta respingerii actiunii ca netemeinica si nelegala.

In motivare, s-a aratat, sub un prim aspect, ca solutia vizand exceptia prescriptiei dreptului material la actiune este gresita, avand in vedere ca reclamanta si-a motivat cererea de chemare in judecata pe dispozitiile art. 998, 999 si 1000 C.civ., iar accidentul rutier a avut loc la data de 26.12.2006, actiunea reclamantei fiind inregistrata pe rolul tribunalului la data de 06.04.2012, deci peste termenul de prescriptie (al carui moment de inceput ar trebui considerat cel mai tarziu la 12.11.2008, cand s-a comunicat ordonanta procurorului de disjungere a cauzei penale).

Cat priveste fondul cauzei, apelanta - parata mentioneaza ca nu este de acord cu obligarea sa la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale, considerand ca aceasta suma este exagerat de mare in conditiile in care nu s-a retinut vinovatia CNADNR S.A., iar aceasta suma ar fi achitata de la bugetul de stat .

Printr-o cerere precizatoare si completatoare a apelului``, parata a aratat ca solutia privind exceptia netimbrarii cererii de chemare in judecata este gresita, deoarece prevederile art.15 lit. o) din Legea nr.146/1997 nu sunt incidente, nefiind pendinte o cauza penala. Referitor la raspunderea civila delictuala, prin nicio proba concludenta, directa sau indirecta, nu s-a dovedit culpa sa. S-a aratat ca in subsidiar, in cazul in care apelul va fi respins, parata solicita reducerea cuantumului sumei acordate intimatei reclamante cu titlu de daune morale.

Prin decizia civila nr.301 din 27.11.2013, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie a admis apelul declarat si, in consecinta, a schimbat in parte sentinta, in sensul ca a obligat parata la plata sumei de 200.000 euro, cu titlu de daune morale.

Instanta de apel a retinut, in primul rand, ca aspectele de ordin procedural invocate nu pot fi primite.

Astfel, in ce priveste prescriptia extinctiva, s-a constatat ca tribunalul a facut o corecta aplicare a dispozitiilor legale (art. 8 din Decretul nr. 167/1958), raportat la circumstantele de fapt rezultate din probele administrate. Cata vreme, potrivit dispozitiilor legale, prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea, determinarea momentului la care se naste dreptul la actiune al reclamantei trebuie sa aiba in vedere ambele elemente la care face referire textul citat, respectiv paguba, sub aspectul existentei si intinderii, dar si autorul acesteia.

Sustinerile apelantei au fost inlaturate, avand in vedere ca la data producerii accidentului de circulatie, in urma caruia a rezultat paguba ce se urmareste a fi reparata, reclamanta nu cunostea pe autorul acesteia - in conditiile in care accidentul de circulatie s-a produs ca urmare a manevrei executate de conducatorul auto pentru a evita impactul cu un alt autoturism al carui sofer a ramas neidentificat, manevra ce s-a finalizat cu oprirea intr-un parapet metalic de protectie, deteriorat, ce a strapuns portiera autoturismului si a amputat bratul drept al reclamantei.

Intrucat conducatorul autoturismului care a patruns pe sensul opus de mers a ramas neidentificat, iar prin ordonanta procurorului din 27.10.2008, s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a numitului I.I.C. (soferul autoturismului in care s-a aflat reclamanta) instanta de apel a apreciat ca nu se poate retine ca la data producerii accidentului, reclamanta cunostea persoana raspunzatoare de producerea pagubei.

Pe de alta parte, nici data la care s-a comunicat reclamantei ordonanta procurorului din 27.08.2008, prin care s-a dispus alaturi de scoaterea de sub urmarire penala a conducatorului autoturismului, disjungerea cauzei in ceea ce privea CNDNR SA, nu a putut fi considerata, asa cum s-a pretins, ca fiind momentul de la care curgea termenul de prescriptie . Aceasta, intrucat disjungerea s-a dispus in vederea efectuarii de cercetari cu privire la savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa de catre CNADNR S.A. Solutia definitiva in ce priveste aceste cercetari s-a dispus la data de 20.12.2011, prin rezolutia procurorului, de neincepere a urmaririi penale, constatandu-se ca legea nu prevede raspunderea penala a persoanelor exceptate de art. 191 alin. (1) C.pen.

Mai mult, pe parcursul cercetarilor penale, la data de 11.03.2011, reclamanta se constituise parte civila impotriva C.N.A.D.N.R., pretentiile sale civile nemaiputand fi insa valorificate in cadrul procesului penal, ca urmare a rezolutiei din 20.12.2011.

Ca atare, instanta de apel a constatat ca optiunea reclamantei de a obtine repararea pagubei suferite in urma accidentului de circulatie, in cadrul procesului penal, nu mai putea fi realizata ca urmare a rezolutiei de neincepere a urmaririi penale, asa incat dreptul acesteia la a-si valorifica pretentiile pe calea unei actiuni civile nu se putea naste mai devreme de 20.12.2011, data fiind obligatia acesteia de a opta pentru una din caile prevazute de lege (art. 19 C.proc.pen.).

A fost apreciata ca neintemeiata si sustinerea apelantei, potrivit careia in cauza nu erau aplicabile prevederile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, intrucat actiunea in raspundere civila delictuala promovata de reclamanta se incadreaza in sfera cererilor si actiunilor avute in vedere de textul mentionat, fiind o actiune ce decurge dintr-o cauza penala si avand ca obiect despagubiri civile pentru daune morale.

S-a retinut ca nici dispozitiile art. 24 lit. o) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 nu pot justifica sustinerea apelantei, cata vreme circumstantele de fapt si de drept in care reclamanta a sesizat instanta civila, in vederea obtinerii de despagubiri pentru acoperirea pagubei rezultate dintr-o infractiune (neinceperea urmaririi penale dispunandu-se pentru existenta unei cauze de impunitate penala), conduc la concluzia ca actiunea reclamantei poate fi inclusa in categoria la care se refera teza a II-a a textului legal mentionat.

In ce priveste fondul cauzei, Curtea a constatat ca apelanta a facut referire la doua aspecte din perspectiva carora solutia primei instante este neintemeiata, sustinandu-se, pe de o parte, ca nu s-a dovedit culpa sa in producerea faptei ce a cauzat paguba, iar pe de alta parte, ca despagubirile au fost stabilite intr-un cuantum exagerat, intrucat ``nu s-a retinut vinovatia C.N.A.D.N.R. S.A.`` si ca aceasta suma ar urma sa fie achitata de la bugetul de stat .

Referitor la existenta culpei apelantei in producerea pagubei, Curtea a considerat necesar ca, anterior analizei privind conditia vinovatiei, sa precizeze anumite aspecte legate de celelalte cerinte ce trebuie indeplinite, potrivit prevederilor art. 998-999 C.civ., pentru ca raspunderea civila delictuala sa poata fi atrasa in ceea ce o priveste pe apelanta, anume fapta ilicita si legatura de cauzalitate dintre aceasta si paguba produsa.

Astfel, in ce priveste fapta ilicita a paratei-apelante, aceasta consta in omisiunea de a mentine in stare corespunzatoare parapetul de protectie si rezulta din cercetarile efectuate in dosarul de urmarire penala nr. xxx93/P/2008, pe parcursul carora s-a retinut ca in urma reviziei din data de 25.12.2006, ``s-a constatat deformarea parapetului metalic de protectie de la km. 34, partea stanga, fara a exista lipsa de elemente din parapet``.

Din referatul cu propunere de neincepere a urmaririi penale, intocmit la 14.12.2011 in acelasi dosar, a mai rezultat ca nu s-a trecut imediat la inlocuirea parapetului metalic deformat, din lipsa fondurilor care sa permita achizitionarea si montarea acestuia. De asemenea, starea necorespunzatoare a parapetului de protectie a rezultat inclusiv din raportul de expertiza intocmit pe parcursul cercetarii penale, retinuta pe baza constatarilor de natura tehnica ale expertului.

Totodata, in concluziile raportului de expertiza s-a mentionat ca accidentul putea fi evitat daca elementele de siguranta a traficului rutier montate pe partea dreapta a drumului erau ``in stare reparata si nu creau pericole``, fiind deci dovedita si legatura de cauzalitate dintre inactiunea ilicita a apelantei si leziunile suferite de intimata.

Sub aspectul raportului de cauzalitate, instanta de apel a constatat ca in cuprinsul acestuia intra nu numai cauza necesara (care in speta este data de pierderea de catre sofer a controlului autoturismului ca urmare a manevrei de evitare a unui alt autoturism), dar si conditiile cauzale, adica acele fapte ilicite care au facut posibila, care au mediat actiunea cauzala.

In speta, o astfel de natura, de conditie cauzala, o are omisiunea apelantei de a mentine parapetul de protectie in stare corespunzatoare, rezultatul vatamator producandu-se ca urmare a ambelor fapte (actiunea soferului si omisiunea ilicita a apelantei) si, in acelasi timp, fiind exclus in lipsa oricaruia dintre acestea.

Ca atare, cata vreme paguba reclamata s-a produs ca urmare a unei omisiuni din partea apelantei, fiind dovedita legatura de cauzalitate dintre acestea, iar inactiunea a fost rezultatul incalcarii obligatiilor pe care legea le stabileste in sarcina apelantei C.N.A.D.N.R. in domeniul sigurantei traficului pe drumurile publice, instanta de apel a constatat ca sustinerile acesteia privind nedovedirea vinovatiei sunt fara niciun temei.

Vinovatia apelantei a rezultat, din ansamblul elementelor la care s-a facut referire anterior, in special din caracterul ilicit obiectiv al faptei si din relatia de cauzalitate dintre inactiunea apelantei si rezultatul impactului dintre autoturism si parapet (amputatia bratului).

In continuare, Curtea de apel a retinut ca cea de-a doua critica a apelantei, sub aspectul temeiniciei solutiei pronuntate de tribunal, vizeaza cuantumul sumei acordate cu titlu de daune morale, sustinandu-se ca acesta este unul exagerat, tinand seama ca nu s-a dovedit vinovatia sa si ca acestea urmeaza sa fie platite de la bugetul de stat .

Sub un prim aspect, instanta de apel a apreciat ca tribunalul s-a raportat corect la situatia de fapt rezultata pe baza probelor administrate, constatandu-se in mod judicios ca prejudiciul pe care reclamanta il solicita a fi reparat prin acordarea daunelor morale este unul complex, trebuind a fi avute in vedere, dincolo de suferintele fizice si psihice produse, si aspecte legate de varsta reclamantei la care trebuie raportate aceste suferinte, dar si urmarile acestora, precum si asa-numitul prejudiciu estetic.

Cat priveste intinderea prejudiciului, Curtea a constatat ca, spre deosebire de despagubirile materiale, a caror stabilire este posibila pe baza probelor administrate, despagubirile morale fac in buna masura obiectul evaluarii instantei de judecata, care insa nu are la indemana concluzii certe deduse din probele administrate.

In materia daunelor morale, data fiind natura prejudiciului care le genereaza, practica judiciara si literatura de specialitate au subliniat ca nu exista criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv ca problema stabilirii despagubirilor morale nu trebuie privita ca o cuantificare economica a unor drepturi si valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinta psihica incercata de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexa a aspectelor in care vatamarile produse se exteriorizeaza, supusa puterii de apreciere a instantelor de judecata .

Prin urmare, chiar daca valorile morale nu pot fi evaluate in bani, atingerile aduse acestora imbraca forme concrete de manifestare, iar instanta de judecata are astfel posibilitatea sa aprecieze intensitatea si gravitatea lor si sa dispuna repararea prejudiciului moral produs.

Desi stabilirea cuantumului despagubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doza de aproximare, instanta trebuie sa aiba in vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecintele negative suferite de cel in cauza pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura in care i-a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala.

S-a facut referire la jurisprudenta instantei europene, care a stabilit in cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit, ca despagubirile trebuie sa prezinte un raport rezonabil de proportionalitate cu atingerea adusa, avand in vedere, totodata, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii adusa acestora.

In speta, instanta de apel a apreciat ca este fara putinta de tagada ca reclamanta a suferit traume fizice si psihice accentuate, ca urmare a accidentului rutier, o astfel de concluzie fiind sprijinita de toate probele administrate (actele medicale, declaratiile martorilor), acesteia fiindu-i limitata posibilitatea de a desfasura activitati cotidiene, activitati de agrement, sportive, dar si accesul in conditii normale la o activitate profesionala, la o viata de familie si sociala.

Cu toate acestea, s-a considerat ca suma acordata de prima instanta nu poate fi considerata drept rezonabila, concluzia fiind determinata, in principal, de argumente legate de urmarile pe care pierderea bratului drept le are sub toate aspectele in viata reclamantei.

Desi pierderea mentionata are natura unei infirmitati cu caracter permanent, nu poate fi negat faptul ca aceasta nu limiteaza, de exemplu, posibilitatea de deplasare autonoma a reclamantei. De asemenea, chiar daca accesul la o activitate profesionala este limitat, fiind necesare eforturi suplimentare, totusi aceasta nu poate echivala cu o situatie de ingradire totala a acestei posibilitati.

Fata de aspectele de fapt de natura celor mentionate, Curtea a apreciat ca suma de 200.000 euro reprezinta o reparatie justa si echitabila a prejudiciului moral suferit de reclamanta, retinand in plus ca argumentul legat de sursa din care urmeaza sa fie platite despagubirile este fara nicio relevanta din perspectiva regulilor aplicabile in materia raspunderii civile delictuale.

Impotriva deciziei au declarat recurs ambele parti.

1. Reclamanta a sustinut ca instanta a acordat ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 C.proc.civ.) intrucat, asa cum lesne se poate observa din motivele de apel formulate de catre apelanta-parata C.N.A.D.N.R., aceasta a invocat chestiuni referitoare la exceptia prescriptiei extinctive, exceptia timbrajului si la lipsa vinovatiei, ca element al raspunderii civile delictuale.

Criticile aduse sentintei tribunalului au vizat exclusiv aceste aspecte, fara a se antama cuantumul daunelor morale, parata-apelanta nesolicitand diminuarea acestora si neindicand vreun motiv pe care instanta de apel sa-l poata avea in vedere la analizarea cuantumului daunelor.

In realitate, solicitarea apelantei-parate, conform criticilor deduse judecatii, a vizat exonerarea de plata daunelor intrucat nu s-a retinut vinovatia C.N.A.D.N.R., iar suma ar trebui sa fie achitata de la bugetul de stat .

In aceste conditii, pronuntandu-se asupra a ceea ce nu s-a cerut - in conditiile in care motivele de apel au vizat neindeplinirea elementelor raspunderii civile delictuale, ceea ce ar fi condus la respingerea actiunii, iar nu la diminuarea daunelor - instanta de apel a dat o hotarare susceptibila din motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 6 C.proc.civ.

Hotararea este lipsita de temei legal, fiind data cu incalcarea legii (art. 304 pct. 9 C.proc.civ.).

Astfel, decizia curtii de apel a nesocotit dispozitiile art. 295 C.proc.civ., care obliga instanta investita cu aceasta cale de atac sa verifice, in limitele cererii de apel, stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de catre prima instanta.

Desi apelul este o cale devolutiva de atac, potrivit principiului tantum devolutum quantum apellatum, efectul devolutiv se raporteaza la criticile apelantului si eventual, atunci cand exista, la motive de ordine publica.

In speta, instanta de apel a depasit limitele investirii sale, nesocotind, astfel, dispozitiile art. 295 C.proc.civ.

Pe de alta parte, in conditiile in care curtea de apel ar fi apreciat ca exista motive de ordine publica, de natura sa conduca la diminuarea sumei acordate de instanta de fond, trebuia sa le puna in discutia contradictorie a partilor si, evident, sa le identifice si sa le expliciteze ca atare in decizia pronuntata.

Or, nu exista in cauza motive de ordine publica, de natura a avea incidenta asupra cuantumului daunelor morale iar apelantul nu a criticat solutia sub aspectul dimensionarii despagubirilor, pentru a putea obtine reducerea acestora.

2. Parata a criticat decizia din apel sub urmatoarele aspecte:

Instanta a inlaturat gresit exceptia de netimbrare, neobservand ca in cauza nu erau incidente dispozitiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, cata vreme prin rezolutia procurorului din 20.12.2011, s-a dispus neinceperea urmarii penale fata de C.N.A.D.N.R., sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa, intrucat fapta nu e prevazuta de legea penala.

Potrivit dispozitiilor anterior mentionate, pentru a fi incidenta scutirea de plata taxelor judiciare de timbru, trebuie sa fie sau sa fi fost pendinte o cauza penala, in sensul ca actiunea penala sa fi fost pusa in miscare printr-un act de inculpare prevazut de lege .

Decizia recurata este criticabila si sub aspectul solutiei date exceptiei de prescriptie extinctiva, retinand gresit ca dreptul reclamantei de a-si valorifica pretentiile pe calea unei actiuni civile nu se putea naste mai devreme de 20.12.2011, data fiind obligatia acesteia de a opta pentru una din caile prevazute de lege (art. 19 C.proc.pen.).

In speta, reclamanta se prezuma ca a avut cunostinta de savarsirea faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, asa cum rezulta si din cererea de chemare in judecata, inca din 12.11.2008, data cand i s-a comunicat ordonanta procurorului prin care s-a dispus disjungerea cauzei penale privind pe administratorul drumului public C.N.A.D.N.R., nefiind necesara in acest sens o hotarare de stabilire a vinovatiei.

De la acest moment au trecut mai mult de 3 ani pana la data introducerii actiunii, dreptul material la actiune fiind prescris, iar intreruperea prescriptiei in temeiul art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 este inoperanta, intrucat, in cauza, actiunea civila nu a fost exercitata pe cale separata, anterior inceperii urmaririi penale sau in timpul urmaririi penale.

Or, daca legiuitorul ar fi intentionat ca dreptul material la actiune pentru recuperarea prejudiciului produs prin fapta ilicita sa poata fi exercitat oricand dupa darea unei solutii, de catre procuror, prevederea legala prin care se recunoaste dreptul de a exercita actiunea civila separat de procesul penal si suspendarea cauzei civile pana la solutionarea cauzei penale nu ar fi avut nicio ratiune.

Pe fondul cauzei, s-a sustinut ca decizia este gresita, intrucat ar fi trebuit sa respinga actiunea intemeiata pe raspunderea civila delictuala, neexistand fapta ilicita a C.N.A.D.N.R.

Astfel, raportul de expertiza a fost efectuat la doi ani de la producerea accidentului, moment la care parapetul de pe DN 13 km 34 era distrus urmare altor evenimente rutiere. La data producerii accidentului, 25.12.2006, parapetul era deformat, fara a exista elemente lipsa din acesta, conform cercetarilor efectuate in dosarul de urmarire penala.

Nu poate fi considerat corect nici considerentul instantei de apel conform caruia vinovatia C.N.A.D.N.R. ar rezulta, in special, din caracterul ilicit obiectiv al faptei si din relatia de cauzalitate dintre inactiunea C.N.A.D.N.R. si impactul dintre autoturism si parapet, in conditiile in care nu C.N.A.D.N.R. a provocat accidentul .

Decizia este criticabila si pentru ca instanta de apel a respins toate probele solicitate de parata, incalcand rolul activ pe care trebuie sa-l manifeste judecatorul si, astfel, nesocotind dreptul la un proces echitabil.

In concluzie, pentru ca nu s-a dovedit raspunderea civila a C.N.A.D.N.R. fata de prejudiciul cauzat reclamantei, recurenta-parata a solicitat sa fie exonerata de plata daunelor morale.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 304 pct. 8 si 9 C.proc.civ.

Printr-o precizare a motivelor de recurs depusa la 7.02.2014, parata a aratat ca solicita diminuarea daunelor morale de 200.000 euro acordate reclamantei de instanta de apel.

A nalizand recursurile deduse judecatii, in ordinea impusa de aspectele ce fac obiect al criticilor, Inalta Curte constata urmatoarele :

1. Recursul paratei are caracter nefondat.

In ce priveste chestiunea timbrajului, parata-recurenta reitereaza in recurs aceeasi sustinere, conform careia s-ar fi facut o gresita aplicare a dispozitiilor art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, invocata si in fata instantei de control judiciar anterioare.

Fara sa combata punctual dezlegarile date pe acest aspect de instanta de apel, recurenta pretinde ca norma legala mentionata nu ar fi incidenta intrucat nu exista ``pendinte`` o cauza penala, adica ``situatia in care actiunea penala, ce are ca obiect tragerea la raspundere penala a persoanelor care au savarsit infractiuni a fost pusa in miscare printr-un act de inculpare prevazut de lege``.

Cu privire la sintagma ``cauza penala``, recurenta-parata limiteaza in mod eronat acceptiunea acesteia la ipoteza in care s-a pus in miscare actiunea penala, ignorand faptul ca procesul penal (sau cauza penala) cunoaste mai multe faze, respectiv: urmarirea penala (avand ca etape procesuale cercetarea penala si solutionarea cauzei de catre procuror), judecata, punerea in executare a hotararilor penale. Toate aceste faze si etape procesuale se circumscriu procesului (cauzei penale).

Imprejurarea ca, in speta, procesul penal a luat sfarsit in faza urmaririi penale - prin solutii de scoatere de sub urmarire penala, respectiv de neincepere a urmaririi penale - nu inseamna inexistenta cauzei penale, cum pretinde recurenta, care confunda diferitele etape ale desfasurarii procedurii judiciare penale, reducand cauza penala la situatia inculparii persoanei fata de care s-au efectuat actele de urmarire penala.

De aceea, ambele instante de fond au constatat corect ca, fiind vorba de o actiune ce decurge dintr-o cauza penala, opereaza scutirea de la plata taxei judiciare de timbru reglementata de art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997.

Referirea la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 [art. 24 lit. o)] nu justifica nici ea sustinerea recurentei privind necesitatea timbrarii cererii de chemare in judecata .

Normele respective detaliaza textul legii (care face referire la ``cauzele penale, inclusiv despagubirile civile pentru daunele materiale si morale decurgand din acestea``) aratand ca este vorba despre ``despagubiri pentru daune materiale si morale decurgand din cauzele penale, formulate cu prilejul solutionarii dosarului penal sau prin actiunea civila separata, introdusa la instanta civila potrivit art. 19 si 20 C.proc.pen., ori ca urmare a amnistiei intervenite in cursul procesului penal``.