Nedeclararea unor elemente la momentul incheierii politei de asigurare. Efecte.

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 107/2015Dosar nr. 55697/3/2011/a2

Şedinţa publică de la 20 ianuarie 2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 9521 din 29 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 55697/3/2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC E.L.F.S.I. SA, în contradictoriu cu pârâta SC C. - Societate de Asigurare şi Reasigurare SA, având ca obiect plata de despăgubiri.

În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut că, în fapt, între reclamanta E. în calitate de asigurat şi pârâta C., în calitate de asigurător, s-a încheiat la data de 22 octombrie 2010 un contract de asigurare pentru avarii şi furt a autovehiculelor, constatat prin poliţa nr. 00x1 cu valabilitate în perioada 23 octombrie 2010 - 22 octombrie 2011.

Obiectul acestui contract l-a constituit, conform menţiunilor din cuprinsul poliţei, autoturismul marca P., 4511 CMC, 383 kw, având numărul de înmatriculare 02X şi seria de saşiu W000.

La art. 4.19 şi 4.23 din Condiţiile generale privind asigurarea privind C. - auto s-au prevăzut următoarele: "(...) C. are dreptul să nu acorde indemnizaţii în cazul în care asiguratul/contractantul a declarat în poliţa de asigurare şi inclusiv în cererea chestionar neadevăruri, falsuri sau exagerări", respectiv în cazul în care: "Asiguratul/beneficiarul sau reprezentanţii acestora:

a) simulează evenimentul asigurat sau exagerează cu intenţie cuantumul pagubei;

b) foloseşte spre justificare mijloace sau documente mincinoase, false, frauduloase sau ilegale, indiferent dacă acesta avea sau nu cunoştinţă despre natura respectivelor documente;

c) modifică sau alterează cu intenţie urmele şi rămăşiţele evenimentului asigurat."

De asemenea s-a prevăzut că: "în aceste situaţii asiguratul/beneficiarul decade din orice drept la despăgubire şi la restituirea proporţională a părţii de primă datorată, iar asigurătorul va denunţa contractul şi după caz va sesiza autorităţile în drept".

În noaptea de 14 spre 15 decembrie 2010 autoturismul marca P. a fost avariat de autori necunoscuţi în timp ce se afla parcat în Comuna Dobroeşti, str. Teiului, în apropierea punctului de lucru al E., astfel cum rezultă din adresa din 17 decembrie 2010 eliberată de Poliţia oraşului Pantelimon din judeţul Ilfov.

Pentru repararea autoturismului organele de poliţie au eliberat autorizaţia de reparaţii din 17 decembrie 2010.

Pentru repararea prejudiciului produs reclamantei, C. a deschis dosarul de daună AAFA/B 100 478/2010. Cererea de despăgubire a fost respinsă de asigurător la data de 11 mai 2011 faţă de prevederile art. 3.3 lit. r) şi cele ale art. 8.4 din contractul de asigurare pentru repararea prejudiciului produs E. fiind întocmit la C. la data de 16 decembrie 2010 dosarul de daună AAFA/B 100 478/2010.

Prin adresa din 17 februarie 2011 C. a comunicat E. respingerea la plată a dosarului de daună ca urmare a "multiplelor inadvertenţe existente, atât între diversele documente ataşate până în prezent la dosar, cât şi între documentele şi starea de fapt a autoturismului".

Ulterior, prin adresa din 23 februarie 2011 înregistrată în evidenţele E. din 25 februarie 2011, C. a comunicat reclamantei că temeiul juridic al respingerii cererii de despăgubire l-au constituit prevederile art. 4.19 şi 4.23 din Condiţiile generale privind asigurarea C..

Prin adresa înregistrată în evidenţele C. sub nr. 18014 din 18 martie 2011, comunicată E. prin fax la data de 18 martie 2011, pârâta a adus la cunoştinţa reclamantei "denunţarea poliţiei de asigurare (...) începând cu data comunicării, asigurându-se un preaviz de 20 de zile calendaristice, conform art. 201 din Legea nr. 136/1995".

Conform susţinerilor ambelor părţi, la autoturismul marca P. au fost efectuate anterior încheierii contractului de asigurare diverse lucrări de tuning de către SC E.P. SRL, în valoare de 1.077.890,21 lei, astfel cum rezultă din factura fiscală din 10 septembrie 2010. Aceste lucrări au fost detaliate în anexa acestei facturi redactată în limbile engleză şi română, valoarea acestor lucrări fiind de 151.000 euro.

În cuprinsul anexei la factura fiscală a fost inserată menţiunea "Everything in carbon", cu referire la materialul din care au fost efectuate lucrările de tuning.

La solicitarea C., expertul G.P. a efectuat un raport de expertiză tehnică extrajudiciară în specialitatea autovehicule, ale cărui concluzii au fost în sensul că "accesorizarea şi modificarea opţională exterioară a caroseriei auto P., înmatriculat 0x2, nu s-a efectuat prin utilizarea de repere/piese de schimb (...) care să fie fabricate din carbon (fibra de carbon)" iar cel mai probabil piesele utilizate au fost realizate dintr-un material compozit pe bază de fibră de sticlă.

Reclamanta E., în calitate de asigurat, a solicitat pârâtei U., în calitate de asigurător de bunuri, plata indemnizaţiei de asigurare (a despăgubirii) prevăzute în contractul de asigurare facultativă de bunuri încheiat la data de 22 octombrie 2010 şi constatat prin poliţa seria nr. 00x1, pentru distrugerea parţială a autoturismului marca P., având numărul de înmatriculare 02X, în cuantum de 187 578 euro, în echivalent în lei.

Pârâta C. a susţinut în întâmpinare că nu datorează indemnizaţia de asigurare deoarece sunt întrunite condiţiile cazurilor de excludere prevăzute la clauzele 4.19 şi 4.23 din Condiţiile generale privind asigurarea C..

C. a susţinut că la momentul încheierii poliţei de asigurare, reclamanta, a dat declaraţii neadevărate cu privire la materialul din care au fost realizate piesele folosite pentru "îmbunătăţirea", respectiv accesorizarea şi modificarea opţională, a autovehiculului asigurat, susţinând că acestea au fost realizate din fibră de carbon.

Deoarece cauza cererii de chemare în judecată o constituie un contract de asigurare şi un risc produs anterior datei de 1 octombrie 2011, litigiului îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 136/1995 în forma în vigoare anterior datei de 1 octombrie 2011.

Art. 24 din Legea nr. 136/1995 instituie obligaţia asigurătorului de bunuri de a plăti o despăgubire, beneficiarului asigurării, în cazul producerii riscului asigurat.

Conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, valoarea despăgubirii nu poate depăşi valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei şi suma asigurată.

Întrucât asigurarea unui autoturism pentru avarii este o asigurare facultativă, condiţiile contractului sunt stabilite prin manifestarea de voinţă a părţilor contractante. Drept urmare, faţă de prevederile art. 2 din Legea nr. 136/1995, părţile pot conveni şi alte situaţii în care asigurătorul nu datorează despăgubirea pentru dauna produsă. Sunt astfel de situaţii şi cele indicate la pct. 4.19 şi 4.23 din Condiţiile generale privind asigurarea C., de care se prevalează pârâta C. pentru a solicita respingerea cererii de chemare în judecată.

Cazul prevăzut la art. 4.23 din Condiţiile generale privind asigurarea C., invocat de C. prin adresa din 23 februarie 2011, nu este însă incident în cauză deoarece acesta se referă la împrejurări posterioare producerii riscului asigurat iar cauza pentru care asigurătorul a refuzat plata despăgubirii exista la momentul încheierii poliţei de asigurare.

Depunerea de către E., la data încheierii contractului de asigurare, a unor documente justificative, respectiv a actului intitulat "factura tunning auto din 10 septembrie 2010" şi a anexei acestuia, care atestă că valoarea lucrărilor de accesorizare şi modificare opţională exterioară a autovehiculului marca P. cu numărul de înmatriculare 02X (respectiv a lucrărilor de tuning) este de 151.000 euro iar materialele folosite pentru executarea acestora sunt realizate pe bază de carbon, constituie o faptă care se încadrează în cazul de excludere prevăzut la art. 4.19 din Condiţiile generale privind asigurarea privind C., având în vedere că ulterior producerii riscului asigurat s-a stabilit printr-o expertiză tehnică extrajudiciară efectuată la cererea asigurătorului, dar ale cărei concluzii nu au fost contestate de asigurat, că în realitate bara de protecţie faţă, bara de protecţie spate, pragurile laterale din partea stângă şi din partea dreaptă, capota din faţă, spoilerul de plafon şi modificările realizate la uşile din faţă şi din spate nu au fost realizate din fibră de carbon, ci din materiale de o calitate inferioară.

E. nu a contestat niciun moment că reperele enumerate în raportul de expertiză tehnică extrajudiciară efectuat la solicitarea C., nu au fost realizate din fibră de carbon.

Contrar susţinerilor E. din concluziile scrise pentru incidenţa cazului de excludere prevăzut la art. 4.19 din Condiţiile generale privind asigurarea privind C., nu este necesar ca declaraţia neadevărată să vizeze toate elementele suplimentare realizate de SC E.P. SRL şi declarate de asigurat, o astfel de condiţionare nefiind stipulată în cuprinsul clauzei contractuale şi neputând fi dedusă nici din interpretarea acesteia.

Faptul că menţiunea referitoare la materialul utilizat pentru realizarea lucrărilor de tuning apare doar pe factura eliberată în limba engleză de prestatorul serviciului, respectiv de SC E.P. SRL, nu şi pe traducerea în limba română a acesteia, nu este de natură să înlăture incidenţa cazului de excludere a obligaţiei de plată a despăgubirii stipulat la art. 4.19 din Condiţiile generale privind asigurarea privind C., câtă vreme omisiunea referitoare la traducerea materialului din care au fost realizate lucrările de tuning este imputabilă exclusiv părţii care a depus traducerea, respectiv asiguratului, asigurătorul este liber să ia în considerare oricare din cele două variante (în limba română sau în limba engleză) iar reclamanta nu se poate prevala de propria culpă - aceea de a furniza cocontractantului o traducere incompletă în limba română, pentru a obţine un beneficiu (respectiv plata despăgubirii).

Faptul că documentul în care s-a făcut menţiunea că lucrările de tunning au fost realizate exclusiv cu materiale din carbon, a fost emis de un terţ, respectiv de SC E.P. SRL, este lipsit de relevanţă în prezentul litigiu. Relevantă este doar fapta imputabilă asiguratului, respectiv că E., în calitate de asigurat, s-a folosit în relaţia sa contractuală cu C. de acest document emis de un terţ pentru a proba valoarea şi natura bunului asigurat, respectiv a echipamentelor suplimentare, valoare care de altfel a şi fost stipulată în poliţa de asigurare.

Susţinerile reclamantei referitoare la incidenţa prevederilor art. 13.2 din Condiţiile generale privind asigurarea privind C. nu sunt fondate. Această clauză se referă la o modificare a riscului pe parcursul executării contractului, iar nu la o situaţie, cum este cea din cauză, în care asiguratul a făcut declaraţii neadevărate la momentul încheierii contractului.

În plus, efectuarea unor inspecţii de risc, constituie un drept al asigurătorului conform art. 13.2 din Condiţiile generale privind asigurarea privind C., iar nu o obligaţie, astfel încât asiguratul nu îi poate opune asigurătorului omisiunea realizării acestora.

Drept urmare, faţă de cele expuse, întrucât C. a probat existenţa cazului prevăzut la art. 4.19 din Condiţiile generale privind asigurarea C., în care nu datorează despăgubiri asiguratului pentru dauna produsă, de care s-a prevalat anterior, în procedura administrativă desfăşurată înainte de formularea cererii de chemare în judecată, pentru a respinge cererea E. de plată a despăgubirii, instanţa a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC E.L.F.S.I. SA, prin care a solicitat desfiinţarea sentinţei, iar pe fondul cauzei admiterea acţiunii aşa cum a fost precizată, în sensul obligării C. la plata: sumei de 187.578 euro, reprezentând despăgubiri conform Poliţei de asigurare a autovehiculelor - C. nr. 00x1 din data de 22 octombrie 2010, în echivalent lei la cursul de schimb afişat de Banca Naţională a României la data formulării cererii de repunere pe rol, de 815.964.3 lei; a sumei de 2.000 euro, reprezentând dobânda legală, de asemenea în echivalent lei; precum şi a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin Decizia nr. 517 din 30 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC E.L.F.S.I. SA, împotriva Sentinţei civile nr. 3521 din 29 iunie 2012, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 55697/3/2011, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC C. - Societate de Asigurare şi Reasigurare SA. A fost schimbată, în tot, sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă, în parte, cererea precizată şi obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 50.083,20 euro, cu titlu de despăgubire, precum şi suma de 534 euro, cu titlu dobândă legală aferentă primei pentru perioada 11 martie 2011 - 29 iulie 2011, ambele sume urmând a fi plătite în lei la cursul afişat de BNR în ziua efectivă a plăţii. A fost respinsă, în rest, cererea de chemare în judecată, precizată, ca neîntemeiată. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei şi suma de 3.442 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă, precum şi suma de 1.917,79 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.

În motivarea soluţiei, Curtea a reţinut următoarele:

Cererea de chemare în judecată este întemeiată pe contractul de asigurare facultativă de tip C. auto încheiat între părţi, apelanta-reclamantă solicitând plata despăgubirii pentru distrugerea în proporţie de peste 75% a autoturismului şi echipamentelor suplimentare aplicate acestuia.

Prin sentinţa atacată, prima instanţă, reţinând susţinerile pârâtei, respectiv că sunt întrunite condiţiile prevăzute de clauza de la art. 4.19 din Condiţiile generale privind asigurarea C., a respins cererea ca neîntemeiată.

Prin apelul formulat, apelanta-reclamantă a criticat, în primul rând, această concluzie a instanţei, respectiv raţionamentul ce a condus la aceasta.

Potrivit clauzei menţionate, "(...) C. are dreptul să nu acorde indemnizaţii în cazul în care asiguratul/contractantul a declarat în poliţa de asigurare şi inclusiv în cererea chestionar neadevăruri, falsuri sau exagerări".

Reclamanta a justificat achiziţionarea autoturismului P., precum şi montarea echipamentelor suplimentare cu factura din 10 septembrie 2010 emisă de E.P. SRL. Factura conţine şi o anexă cu detalierea echipamentelor montate. Faţă de menţiunea expresă din conţinutul facturii, "carbon-body", reluată şi în varianta în engleză a anexei, în care se menţionează "everything in carbon", Curtea a apreciat că echipamentele montate urmau să fie din carbon, iar nu dintr-un alt material, precum cel din care acestea s-a constatat a fi construite, respectiv material compozit pe bază de fibră de sticlă.

Nu a fost reţinută susţinerea apelantei în sensul că trebuie acordată importanţă variantei în limba română a anexei, căci varianta în limba engleză este cea care corespunde menţiunilor din factură, iar anexa unei facturi face corp comun cu aceasta. Anexa în limba română nu conţine referiri la materialul carbon, în schimb factura şi varianta în limba engleză o fac. în aceste condiţii, trebuie reţinut că varianta în limba română reprezintă o detaliere inexactă a bunurilor menţionate în factură, situaţie în raport de care nu se poate da relevanţă lipsei menţiunii referitoare la materialul din care sunt confecţionate echipamentele. în orice caz, nici unul din înscrisurile prezentate la momentul încheierii poliţei nu vizează, ca material de confecţionare, fibra de sticlă.

O altă critică adusă de apelantă a vizat împrejurarea că doar declaraţiile sale ca asigurat pot duce la neacordarea despăgubirii în temeiul clauzei menţionate, iar nu şi înscrisurile prezentate de aceasta la încheierea poliţei.

Curtea a apreciat că prin declaraţie în conţinutul poliţei trebuie înţelese toate acele elemente determinante pentru încheierea contractului, faţă de care contractul nu ar fi fost încheiat în aceleaşi condiţii. în acord cu aprecierile primei instanţe, materialul din care au fost confecţionate echipamentele suplimentare, de natură a influenţa calitatea acestora, respectiv valoarea lor, trebuie considerat a fi determinant pentru încheierea poliţei, valoarea acestora fiind preluată în poliţă conform facturii prezentate, fără o evaluare distinctă.

Prin urmare, prin declaraţie trebuie înţeles şi prezentarea de către asigurat a unor înscrisuri justificative ce nu corespund realităţii, referitoare la bunurile asigurate.

În raport de modul de formulare a acestei clauze, "a declarat (...) neadevăruri, falsuri sau exagerări", Curtea a apreciat că nu era necesar ca asiguratul să fi cunoscut că ceea ce declară nu corespunde adevărului.

Factura menţionată şi anexele acesteia sunt emise de partenerul contractual al apelantei, în calitate de asigurat. Intimata-pârâtă, asigurător, nu are relaţii contractuale cu aceasta în prezenta cauză.

În aceste condiţii, apelanta este în culpă contractuală, pentru că nu a verificat, anterior încheierii contractului de asigurare, dacă menţiunile cuprinse în factura emisă de E.P. SRL corespund realităţii.

Mai mult, datele obţinute de intimată din Registrul Comerţului evidenţiază o legătură foarte strânsă între această societate şi apelantă, sub mai multe aspecte: denumire, sediu, asociaţi. Legături asemănătoare există şi între aceste societăţi şi S.E. Broker de Asigurare SRL, care a reprezentat intimata, în calitate de asigurător, la încheierea contractului de asigurare.

Toate aceste elemente conduc la concluzia că intimata nu a putut cunoaşte la momentul încheierii contractului, faptul că materialul din care sunt confecţionate echipamentele suplimentare nu este carbon, ci unul mai slab din punct de vedere calitativ şi valoric.

Faţă de această concluzie, dar şi faţă de clauza prevăzută la art. 4.19 din Condiţiile generale, nici susţinerea apelantei în sensul că intimata a înţeles să încheie contractul de asigurare în condiţiile stabilite, acceptând valoarea echipamentelor menţionată în factură, nu poate fi primită.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că este corectă concluzia primei instanţe în sensul că este incidenţă clauza de la art. 4.19 din Condiţiile generale de asigurare.

În ce priveşte efectul pe care prima instanţă l-a dat acestei clauze, acesta nu a fost acceptat de instanţa de apel.

Astfel, în cauza de faţă, este incidenţă răspunderea contractuală a apelantei, pentru fapta de a declara neadevăruri cu ocazia încheierii contractului de asigurare. Or, acestea privesc materialul din care au fost confecţionate echipamentele suplimentare, iar nu autoturismul asigurat. Cu privire la acest bun, intimata, în calitate de asigurător, nu a justificat neacordarea despăgubirilor. Prin poliţa încheiată, părţile au stabilit sume diferite de asigurare pentru autovehicul şi echipamentele suplimentare, conform facturii emise.

În consecinţă, faţă de puterea obligatorie a contractului încheiat, în condiţiile în care riscul asigurat a intervenit şi nu este contestat, intimata-pârâtă avea obligaţia de plată a despăgubirii în ce priveşte autovehiculul asigurat, fără valoarea echipamentelor suplimentare.

În această privinţă, deci, hotărârea pronunţată este neîntemeiată, astfel că apelul trebuie admis, iar hotărârea schimbată în tot, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată precizate.

În ce priveşte cuantumul despăgubirii, trebuie avute în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, respectiv că valoarea reală a autoturismului la momentul producerii evenimentului este de 71.547,08 euro, iar valoarea reziduală este de 17.886,77 euro.

De asemenea, Curtea mai are în vedere că părţile sunt de acord că autoturismul în cauză a suferit o daună totală în sensul art. 1.11 din Condiţiile generale, contravaloarea reparaţiilor necesare depăşind 75 % din suma asigurată.

Stabilirea despăgubirii trebuie făcută în conformitate cu art. 12.1 din Condiţiile generale, în sensul că indemnizaţia nu poate depăşi suma asigurată, cuantumul daunei şi nici valoarea reală a autovehiculului. De asemenea, art. 12.14 stabileşte că din cuantumul indemnizaţiei se scad franşiza menţionată în poliţă şi valoarea reziduală în cazul daunei totale.

În raport de situaţia în speţă, caz de daună totală, din valoarea indemnizaţiei trebuie scăzută valoarea reziduală.

De asemenea, ţinând seama că poliţa de asigurare conţine franşiza de 20% în caz de daună totală internă şi/sau externă aplicabilă sumei asigurate, din indemnizaţie trebuie dedusă şi aceasta.

Comparând valoarea reală a autoturismului la momentul producerii evenimentului, astfel cum a fost stabilită de expert, suma asigurată din care se scade franşiza deductibilă, dar şi cuantumul daunei, Curtea a constatat că, faţă de dispoziţiile art. 12.1 din contract, indemnizaţia trebuie să fie egală cu valoarea asigurată din care trebuie scăzută franşiza deductibilă aplicabilă şi valoarea reziduală, a epavei, astfel cum aceasta din urmă a fost stabilită de expert.

În consecinţă, despăgubirea pe care pârâta este obligată să o achite reclamantei, în temeiul poliţei de asigurare, este de 50.083,20 euro.

Sub aspectul dobânzii legale solicitate, în raport de momentul încheierii contractului de asigurare, Curtea a apreciat ca fiind aplicabile prevederile O.G. nr. 9/2000, astfel că, în raport de art. 2 şi 3 alin. (1) din aceasta, ţinând seama de calculul efectuat de reclamantă, necontestat de pârâtă, reţine că dobânda legală aferentă acestei sume, corespunzătoare perioadei de 11 martie 2011 - 29 iulie 2011 este de 534 euro.

Văzând obiectul cererii de chemare în judecată precizat, că s-a solicitat obligarea pârâtei în lei la cursul euro/leu din ziua plăţii afişat de BNR, Curtea a obligat pârâta la plata sumelor arătate în euro în modul solicitat.

În ce priveşte restul cererii de chemare în judecată, faţă de motivele expuse, Curtea l-a apreciat ca fiind neîntemeiat.

Împotriva acestei decizii au formulat cereri de recurs recurenta-reclamantă SC E.L.F.S.I. SA şi recurenta-pârâtă SC C. - Societate de Asigurare şi Reasigurare SA.

La termenul de judecată din 20 ianuarie 2015 recurenta-reclamantă SC E.L.F.S.I. SA a precizat că nu înţelege să timbreze cererea de recurs.

Recurenta-pârâtă SC C. - Societate de Asigurare şi Reasigurare SA solicită admiterea recursului formulat, casarea deciziei atacate şi menţinerea sentinţei primei instanţe.

În drept a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 4, 8 şi 9.

Prin critica motivată pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se susţine interpretarea greşită de către instanţa de apel a actului juridic supus judecăţii, aceasta intervenind în mecanismul contractual şi dând o greşită interpretare a clauzelor contractuale ale condiţiilor generale privind asigurarea C., anexă la poliţa de asigurare, respectiv art. 4.19. Susţine recurenta că din redactarea acestei clauze rezultă că nu se face distincţie între acordarea unei indemnizaţii parţiale corespunzătoare elementului asupra căruia cade frauda ci se referă global la neacordarea niciunei indemnizaţii în cazul în care se va constata vreo situaţie referitoare la neadevăruri, falsuri sau exagerări. O interpretare contrară înseamnă a se adăuga la voinţa internă a părţilor.

Instanţa a interpretat greşit actul supus judecăţii şi în privinţa art. 12.4 din Condiţiile generale în privinţa modului de calcul al despăgubirilor. Astfel, valoarea despăgubirilor se calculează făcând diferenţa între valoarea reală a autoturismului la data producerii evenimentului asigurat, stabilită prin Raportul de expertiză la suma de 71,547.08 euro şi franciza, valoarea reziduală şi suma ratelor neachitate, datorate până la expirarea perioadei de valabilitate a poliţei.

Prin critica motivată pe art. 304 pct. 9 se susţine încălcarea de către instanţă a principiului disponibilităţii potrivit căruia instanţa de judecată este ţinută să se pronunţe numai asupra obiectului cererii dedus judecăţii precum şi a normelor legale referitoare la sarcina probei şi administrarea probei. Arată recurenta că deşi intimata nu a manifestat diligentă în dovedirea pretenţiilor, instanţa a dispus întocmirea unei expertize. Deşi apelanta nu şi-a dovedit şi nici nu şi-a individualizat cuantumul despăgubirilor, instanţa a statuat asupra valorii despăgubirilor fără să arate care a fost algoritmul de calcul.

Prin critica motivată pe art. 304 pct. 4 C. proc. civ. se arată că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti întrucât s-a substituit expertului calculând cuantumul despăgubirilor cuvenite intimatei în condiţiile în care nici măcar partea nu a învestit expertul cu vreun obiectiv referitor la acest aspect. Calculul, fiind făcut de către un neexpert, este eronat. Astfel, valoarea reziduală a fost determinată de raportul de expertiză la suma de 17888,77 euro, cuantumul francizei şi cuantumul ratelor de asigurare restante nu este determinat nici de expert, nici de parte, şi nu s-a dovedit dacă apelanta a plătit vreo rată şi care este diferenţa ratelor rămase de plată.

Înalta Curte, analizând recursurile din perspectiva criticilor formulate, va dispune anularea recursului declarat de recurenta-reclamantă SC E.L.F.S.I. SA, ca netimbrat şi va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC C. - Societate de Asigurare şi Reasigurare SA va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-reclamantă SC E.L.F.S.I. SA, Înalta Curte, constată că acesta nu este timbrat, recurenta-reclamantă declarând în mod expres că nu înţelege să timbreze.

În conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost stabilită în sarcina recurentei obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 5329 lei şi respectiv 5 lei timbru judiciar în baza art. 1 din O.G. nr. 32/1995.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea formulată se anulează ca netimbrată.

Având în vedere că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei de timbrare astfel cum a aceasta a declarat expres la termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2015, Înalta Curte, va face aplicarea dispoziţiilor art. 20 pct. 1 şi pct. 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 35 pct. 1 şi pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii şi ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare şi va dispune anularea recursului ca netimbrat.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă SC C. - Societate de Asigurare şi Reasigurare SA, Înalta Curte, constată că acesta este fondat în limitele şi pentru considerentele ce succed.

Recurenta a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 şi 9 C. proc. civ.

Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când instanţa, interpretând greşit actul dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Din perspectiva acestui motiv de recurs recurenta susţine interpretarea greşită de către instanţa de apel a actului juridic supus judecăţii, respectiv a art. 4.19. a clauzelor contractuale ale condiţiilor generale privind asigurarea C., anexă la poliţa de asigurare, în sensul că, din redactarea acestei clauze rezultă că nu se face distincţie între acordarea unei indemnizaţii parţiale corespunzătoare elementului asupra căruia cade frauda ci se referă global la neacordarea niciunei indemnizaţii în cazul în care se va constata vreo situaţie referitoare la neadevăruri, falsuri sau exagerări.

Această critică este nefondată întrucât părţile au stabilit sume diferite de asigurare pentru autovehicul şi echipamentele suplimentare, conform facturii emise. În consecinţă, faţă de puterea obligatorie a contractului încheiat, în condiţiile în care riscul asigurat a intervenit şi nu este contestat, intimata-pârâtă are obligaţia de plată a despăgubirii în ce priveşte autovehiculul asigurat, fără valoarea echipamentelor suplimentare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 are în vedere situaţia când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Din perspectiva acestui motiv de recurs se arată că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti întrucât s-a substituit expertului calculând cuantumul despăgubirilor cuvenite intimatei.

Critica întemeiată pe acest motiv de recurs este nefondată, sensul în care legiuitorul a instituit acest motiv de nelegalitate fiind diferit de cel relevat de recurenta. Astfel, depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti nu înseamnă ordonarea unui probe de către instanţă, din oficiu, atribut recunoscut de lege în mod expres prin dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., ci are în vedere excesul de putere ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative şi executive.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Prin critica motivată pe art. 304 pct. 9 se susţine încălcarea de către instanţă a principiului disponibilităţii întrucât, deşi apelanta nu şi-a dovedit şi nici nu şi-a individualizat cuantumul despăgubirilor instanţa a statuat asupra valorii despăgubirilor fără să arate care a fost algoritmul de calcul.

Acest motiv de recurs este întemeiat întrucât instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 969 C. civ. potrivit căruia, convenţiile legal făcute, au putere de lege între părţile contractante.

Se constată astfel că art. 12.4 din Condiţiile generale a fost interpretat şi aplicat greşit în privinţa modului de calcul al despăgubirilor sub aspectul neluării în calcul a tuturor elementelor asupra cărora părţile au convenit.

Conform acestui articol valoarea despăgubirilor se calculează făcând diferenţa între valoarea reală a autoturismului la data producerii evenimentului asigurat, stabilită prin Raportul de expertiză şi franciza, valoarea reziduală şi suma ratelor neachitate, datorate până la expirarea perioadei de valabilitate a poliţei.

În cauză instanţa de apel nu a ţinut seama de toate elementele convenite de părţi sub aspectul modului de calcul al despăgubirilor. Mai exact nu a fost avută în vedere suma ratelor neachitate, datorate până la expirarea perioadei de valabilitate a poliţei conform art. 12.14 pct. 3 raportat la art. 12.4 din Condiţiile generale privind asigurarea C.

Din considerentele deciziei atacate rezultă că instanţa nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt sub aspectul cuantumului despăgubirilor datorate în sensul că nu s-a stabilit care sunt ratele neachitate de către reclamantă şi nu au fost avute în vedere la stabilirea despăgubirii.

Cu ocazia rejudecării cauzei vor putea fi administrate toate probele necesare stabilirii corecte a situaţiei de fapt în vederea pronunţării unei hotărâri legale sub aspectul cuantumului despăgubirii autovehiculului avariat (fără valoarea echipamentului suplimentar, aspect care nu a mai făcut obiectul controlului de legalitate în contextul anulării recursului reclamantei).

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 312 şi 315 C. proc. civ. va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC C. - Societate de Asigurare şi Reasigurare SA, va casa decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă SC E.L.F.S.I. SA împotriva Deciziei nr. 517 din 30 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca netimbrat.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC C. - Societate de Asigurare şi Reasigurare SA împotriva aceleiaşi decizii.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 20 ianuarie 2015.

Procesat de GGC - NN