Interpretarea gresita a unei clauze de furnizare a energiei privind majorarea pretului.

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Secţia a II-a civilă

Decizia rezumată nr. 781/2015

Contract de furnizare a energiei electrice. Eşuarea negocierilor în cazul majorării preţului. Denunţarea unilaterală a contractului de către furnizor. Consecinţe

Cuprins pe materii : Drept comercial. Obligaţii

Index alfabetic : acţiune în încetare contract

contract de furnizare a energiei electrice

renegociere preţ

denunţare unilaterală

daune-interese compensatorii

condiţie pur potestativă

C. civ. din 1864, art. 1010

Dacă în contractul de furnizare a energiei electrice încheiat de părţi a fost inserată o clauză prin care s-a prevăzut posibilitatea invocării încetării contractului fără plata de despăgubiri în cazul eşuării negocierilor cu privire la majorarea preţului, este nelegală interpretarea dată de instanţă în sensul că doar partea care a inițiat renegocierea preţului - în speţă furnizorul, poate să se prevaleze de încetarea contractului fără daune, întrucât echivalează cu condiţia pur potestativă - „mă oblig dacă vreau” interzisă de dispoziţiile Codului civil.

O atare interpretare ar însemna că ori de câte ori doreşte să iasă dintr-un raport contractual, furnizorul de energie electrică poate să facă oferte de preţ nerealiste şi să provoace eşecul negocierilor, activând clauza de denunţare unilaterală în favoarea sa, ceea ce este prohibit de dispoziţiile art. 1010 C. civ., dar şi de principiul egalităţii părţilor în raporturile juridice civile.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 781 din 11 martie 2015

Prin sentința nr. 4759 din 10 iunie 2013, Tribunalul Bucureşti, Secţia civilă, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta SC B. SA ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentinţă, tribunalul a reținut că prin acţiunea formulată reclamanta a solicitat instanţei să se dispună încetarea contractelor de furnizare a energiei electrice nr. 1382406/24 iunie 2010 şi nr. 1392406/24 iunie 2010 ca urmare a denunţării unilaterale şi abuzive a contractelor menţionate de către pârâtă și obligarea pârâtei la plata sumei de 10.685.692,91 lei reprezentând daune-interese compensatorii ca urmare a denunţării unilaterale şi abuzive a pârâtei.

Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea învederând instanţei că înţelege să solicite obligarea pârâtei la daune-interese ca urmare a denunţării unilaterale şi abuzive a contractelor de furnizare a energiei electrice, de către pârâtă.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin cele două contracte încheiate la 15 iulie 2010, şi, respectiv, 24 iunie 2010, reclamanta s-a obligat să-i furnizeze pârâtei energie electrică începând cu data de 1 august 2010 la un preţ fix anual calculat conform anexei la contract. Prima instanţă a mai reţinut că până la data de 20 mai 2011 au fost încheiate 5 acte adiţionale la contractele încheiate, prin care s-a convenit atât prelungirea duratei contractelor, cât şi negocierea prețului energiei electrice furnizate de către reclamantă. Astfel, s-a reţinut că, în mai puţin de 1 an de la încheierea contractelor au intervenit 4 astfel de majorări ale prețului contractului.

Tribunalul a mai reţinut că, pentru anul 2012, reclamanta a formulat în septembrie 2011 o nouă cerere de majorare, declanşând astfel procedura de majorare şi de încheiere a unui act adiţional.

Prima instanţă a apreciat că, faţă de conţinutul art. 13 alin. 8 astfel cum acesta a fost introdus prin actul adiţional nr. 5, părţile au convenit să înlăture obligativitatea anuală a negocierii preţului, iar în caz de eşuare şi-au conferit reciproc posibilitatea „rezilierii fără daune-interese”.

Tribunalul a apreciat că, dincolo de inadvertenţa exprimării, finalitatea acestei clauze este activarea pactului comisoriu de către orice parte contractantă şi declararea încetării contractului.

Prima instanţă a respins susţinerea reclamantei în sensul că doar reclamanta, în calitate de iniţiatoare a negocierii, putea să declare rezilierea contractului, întrucât conduita pârâtei de a refuza acceptarea ofertei reclamantei, în condiţiile în care în anul 2011 preţul fusese deja modificat de 4 ori, apare ca justificată.

Faţă de corespondenţa părţilor, prima instanţă a reţinut că, în speţă, a avut loc o negociere reală şi efectivă conform art. 13 pct. 8 din contract.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 236 din 9 aprilie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, a admis apelul reclamantei şi a schimbat în tot sentința atacată, admiţând acțiunea astfel cum a fost formulată şi obligând pârâta la plata sumei de 10.685.692,91 lei daune-interese şi a sumei de 55.485,96 lei contravaloare taxă de timbru.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, la data de 30 ianuarie 2012, pârâta-intimată i-a notificat reclamantei cu adresa nr. 860 încetarea celor două contracte încheiate de părţi cu începere de la 1 martie 2012, intimata apreciind că este în ipoteza reglementată de art. 13 pct. 8 din contract, având dreptul să denunţe unilateral actul încheiat de părţi, fără plata clauzei penale prevăzute în art. 13 pct. 7.

Curtea de apel a apreciat că intimata, în calitate de consumator, nu poate să invoce această clauză contractuală, atâta timp cât nu este iniţiatorul negocierilor de modificare a preţului. Întrucât modificarea preţului nu se poate face decât prin act adiţional conform art. 11 din contract, a reţinut instanţa de apel, contractul trebuia să se deruleze în condiţiile iniţiale, atâta timp cât furnizorul, în speţă apelanta-reclamantă, nu opta pentru „reziliere”.

Instanţa de apel a mai reţinut că nu poate fi primită susţinerea intimatei în sensul că, în caz de eşec al negocierilor, oricare parte poate să solicite încetarea contractului, întrucât această susţinere adaugă la text, care face trimitere la o anumită situaţie: iniţiativa încetării contractului să aparţină părţii care a iniţiat negocierile.

A mai reţinut curtea de apel că această interpretare este dată şi de principiile previzibilităţii şi echităţii, întrucât s-ar ajunge la situaţia în care partea care nu a iniţiat negocierea, nefiind nemulţumită de contract, să solicite încetarea acestuia, pe de o parte, iar, pe de altă parte, ar fi inechitabil pentru partea care a iniţiat o procedură de modificare să fie pusă în situaţia încetării contractului ca urmare a propriului demers.

Ca atare, instanţa de apel a apreciat că art. 13 pct. 8 din contract reglementează un caz de denunţare unilaterală a contractului, exclusiv la îndemâna părţii care a iniţiat negocierea pentru modificarea preţului sau a condiţiilor contractuale, iar negocierile au eşuat.

Pentru partea care nu a iniţiat negocierea, contractul rămâne obligatoriu în varianta iniţială astfel încât acesta nu are nicio justificare pentru a-l denunţa.

Instanţa a respins susţinerea intimatei în sensul că din corespondenţa purtată reiese că apelanta nu ar fi dorit continuarea contractului în forma iniţială, faţă de dispoziţiile contractuale privind modificarea preţului prin act adiţional.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor critici de nelegalitate, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecății, schimbând înţelesul neîndoielnic al acestuia.

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a învederat că instanţa de apel a interpretat greşit clauza 13 pct. 8 din contract, clauză ce prevede în mod neîndoielnic ipoteza încetării efectelor contractului atunci când, pe parcursul derulării, adaptarea contractului, în esenţă, a preţului nu mai este posibilă pe calea unor negocieri efective.

Recurenta a arătat că utilizarea formulării „poate fi rezolvit” nu poate fi invocată, întrucât un contract încetează atunci când lipseşte acordul de voinţă al părţilor asupra unui element esenţial, în speţă, preţul. Ca atare, curtea de apel a adăugat voinţei reale a părţilor elemente şi efecte nepermise de claritatea clauzei contractuale, întrucât nu exista niciun temei pentru reţinerea unei exclusivităţi a invocării clauzei de către partea care a iniţiat negocierea.

Recurenta a mai învederat că instanţa de apel a reţinut în mod nelegal posibilitatea denunţării contractului în varianta în vigoare anterior iniţierii negocierii de către intimata-reclamantă, întrucât echivalează cu consacrarea prezumţiei de neseriozitate a oricărei oferte de negociere a preţului din partea furnizorului. Or, înţelesul neîndoielnic al clauzei este încetarea pură şi simplă a contractului, întrucât lipseşte un element esenţial.

Recurenta a arătat că decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât instanţa reţine în motivare în mod nelegal prezumţia de echitate şi previzibilitate, apreciind că orice propunere de majorare a preţului din partea furnizorului este serioasă şi motivată, indiferent de atitudinea de opoziţie întemeiată a consumatorului.

Recurenta a arătat că prin propunerea unui nou preţ se lansează o nouă ofertă de a contracta, ofertă irevocabilă, astfel încât, în absenţa consimţământului cumpărătorului cu privire la un element esențial al contractului, contractul nu mai poate continua, fiind lipsit de o condiţie esenţială de valabilitate.

Revenirea intimatei asupra ofertei de vânzare a preţului nu a existat şi nici nu este posibilă, astfel încât nu poate justifica argumentele de echitate reţinute de instanţa de apel. Din corespondenţa părţilor reiese în mod indubitabil faptul că intimata-reclamantă a susţinut constant că, în absenţa modificării preţului, este în incapacitate de a achiziţiona şi a furniza recurentei cantităţile de energie electrică convenite. Ca atare, conduita pârâtei de a valorifica încetarea contractului este singura acţiune posibilă.

Recurenta a arătat că decizia instanţei de apel se situează în afara limitelor fixate prin chiar cererea de apel a intimatei-reclamante care viza obţinerea de daune-interese ca urmare a denunţării abuzive a contractului de către pârâtă. Or, instanţa de apel nu face referire la o denunţare şi nici nu motivează caracterul abuziv al acesteia, ci face trimitere la principiile echităţii şi previzibilităţii care sunt străine de natura cauzei.

Intimata a depus întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursului conform art. 3021 lit. e) C. proc. civ. şi solicitând, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia invocată de intimată, a respins-o ca nefondată, în baza art. 137 raportat la art. 3021 lit. e) C. proc. civ., reţinând că din dezvoltarea criticilor de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă este posibilă încadrarea acestora în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, văzând şi dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut că recursul declarat este fondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., motivul principal invocat în prezenta cerere de recurs, presupune ipoteza în care o clauză contractuală are un conţinut clar şi precis, aşadar nesusceptibil de interpretare şi, contrar acestei clarităţi, instanţa fondului a procedat la interpretarea voinţei exprese a părţilor contractante schimbând înţelesul clauzei respective.

Problema de drept dedusă judecăţii prezente este interpretarea clauzei 13 pct. 8 din contractul părţilor, care prevede: „(…) anual, cu efecte de la 1 ianuarie, la cererea uneia dintre părţi, se pot negocia preţul şi condiţiile contractuale. În această situaţie, dacă părțile nu cad de comun acord, contractul poate fi reziliat fără aplicarea calculului de compensaţie descris la art. 13 punctele 6 şi 7”.

Interpretarea literală a acestei clauze, de altfel clară şi concisă, nu poate face abstracţie de parcursul contractual de până la modificarea ce a prelungit introducerea acestei clauze, care evidenţiază o frecventă majorare a preţului din partea intimatei - furnizor.

Aşadar, se reţine că, faţă de natura contractelor încheiate de părţi şi faţă de aspectul că preţul contractelor era un element esenţial al acestora, prin raportare şi la modul în care s-au derulat relaţiile contractuale ale părţilor - frecventa fluctuaţie în sens ascendent a preţului, este evident că voinţa internă a părţilor contractante prin inserarea acestei clauze a fost de renegociere a contractului - în sensul de mutuus consensus -, eşecul acestor negocieri fiind asimilat de părţi unui veritabil mutuus dissensus.

De altfel, aceasta este unica raţiune pentru care a fost prevăzută posibilitatea de a se invoca încetarea contractului fără plata de despăgubiri. O atare interpretare decurge din exprimarea clară a părţilor în clauza controversată: „dacă părţile nu cad de acord”.

Or, lipsa acordului de voinţă al părţilor reprezentat de eşecul negocierilor poate fi invocată de orice parte contractantă, întrucât clauza respectivă nu distinge, susţinerea instanţei de apel în sensul că apreciază „în această situaţie” are în vedere partea care a iniţiat renegocierea, este contrară conţinutului clar al clauzei, care prin inserarea acestor termeni face referire la situaţia de demarare a procedurii de renegociere, procedură ce presupune prezenţa activă a ambelor părţi.

Interpretarea dată de instanţa de apel în sensul că doar partea care a inițiat renegocierea preţului - în speţă furnizorul, poate să se prevaleze de încetarea contractului fără daune, conform art. 13 pct. 8, este nelegală întrucât echivalează cu condiţia pur potestativă - „mă oblig dacă vreau” interzisă de dispoziţiile Codului civil.

O atare interpretare ar însemna că ori de câte ori doreşte să iasă dintr-un raport contractual, furnizorul poate să facă oferte de preţ nerealiste şi să provoace eşecul negocierilor, activând clauza de denunţare unilaterală în favoarea sa, ceea ce este prohibit de dispoziţiile art. 1010 C. civ. vechi aplicabil în speţă, dar şi de principiul egalităţii părţilor în raporturile juridice civile.

De altfel, Înalta Curte reţine că o astfel de interpretare apare drept nerealistă, întrucât negocierea preţului în sensul de majorare poate fi solicitată exclusiv de către furnizor, astfel încât acordul părţilor la care face trimitere clauza din art. 13 pct. 8 ar deveni o noţiune lipsită de sens juridic, întrucât consumatorul ar trebui să accepte orice negociere de preţ din partea furnizorului pentru a nu i se opune clauza de încetare a contractului de către acesta.

Înalta Curte mai reţine că prin inserarea acestei clauze părţile au exclus posibilitatea continuării raporturilor contractuale în forma anterioară oferită de renegociere a contractului, fără acordul expres al acestora.

În alţi termeni, derularea contractului în forma anterioară după iniţierea procedurii de renegociere a preţului eşuată este posibilă doar dacă părţile îşi exprimă acordul în acest sens. Or, în speţă, intimata-pârâtă atât în corespondența purtată, cât şi în conţinutul motivelor de apel - în care face trimitere expresă la culpa pârâtei de a nu accepta preţul justificat propus de către reclamantă, a fost constantă în a susţine imposibilitatea derulării raporturilor contractuale la alt preţ - respectiv, cel anterior - decât acela supus negocierii.

Ca atare, motivarea instanţei de apel în sensul că, în speţă, nu s-a dovedit că reclamanta a intenţionat să nu mai continue negocierile în forma anterioară este contrară probelor administrate şi conţinutului art. 13 pct. 8 din contract, oferindu-i intimatei posibilitatea de a impune - sub ameninţarea aplicării clauzei de denunţare unilaterală - un element esenţial al contractului, respectiv, preţul.

Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul declarat de pârâtă şi a modificat decizia atacată, în sensul că a respins apelul declarat de către reclamantă ca nefondat.

Cât privește motivele de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6 şi 7 C. proc. civ., Înalta Curte le-a respins ca nefondate, având în vedere precizarea obiectului dedus judecăţii de către intimata-reclamantă şi considerentele instanţei de apel care reţine per a contrario, caracterul abuziv al denunţării de către pârâtă.