Denuntare unilaterala vs. Reziliere unilaterala.

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A

SECŢIA COMERCIALĂ

Operator date 2928

DOSAR NR(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 6/A

Şedinţa publică din 21 ianuarie 2008

PREŞEDINTE: (...) (...)

JUDECĂTOR: (...) (...)

GREFIER: (...) (...) O.

S-a luat în examinare apelurile declarate de pârâta (...) G. ROMÂNIA SRL împotriva sentinţei civile nr. 1304/28.09.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosarul nr(...), în contradictoriu cu reclamanta (...) E.-E. G. SRL, având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă pentru pârâta apelantă avocat D. U., pentru reclamanta intimată avocat D. E..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, reprezentanta pârâtei depune la dosar împuternicire avocaţială şi concluzii scrise la care s-au anexat copiile facturii şi viramentului privind achitarea onorariului de avocat.

Reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar în copie facturile nr. 42/2008, 25/2007 şi 26/2007 reprezentând cheltuielile de deplasare efectuate pentru reprezentarea intimatei.

Reprezentantele părţilor arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, Curtea acordă cuvântul părţilor în dezbaterea apelului.

Reprezentanta pârâtei apelante solicită admiterea apelului conform concluziilor scrise formulate, schimbarea în tot a sentinţei apelate şi pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca netemeinică şi nelegală; admiterea cererii reconvenţionale formulate, cu cheltuieli de judecată. Arată că pârâta şi-a îndeplinit cu bună-credinţă obligaţiile contractuale asumate.

Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea apelului ca netemeinic şi nelegal şi menţinerea sentinţei atacate, respingerea cererii reconvenţionale, apreciind că în privinţa petitului asupra căruia instanţa de fond nu s-a pronunţat, se putea solicita de către apelantă completarea hotărârii judecătoreşti, cu cheltuieli de judecată. Arată că prima instanţă a dispus corect când a apreciat că nu se putea dispune rezilierea retroactivă a contractului, apreciind că acest capăt de cerere este inadmisibil. De asemenea, mai arată că deşi a invocat buna-credinţă, apelanta nu a făcut dovada acesteia.

C U R T E A

Deliberând asupra apelului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1304/28.09.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosarul nr(...), s-a admis în parte acţiunea principală formulată de reclamanta (...) E. E. G. SRL în contradictoriu cu pârâta (...) G. ROMÂNIA SRL , cu sediul în T; a obligat pârâta la plata daunelor interese în sumă de 1.119.068,89 RON; a respins cererea reconvenţională şi a obligat pârâta la 33.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin cererea introductivă reclamanta (...) E. E. G. SRL B , în contradictoriu cu pârâta (...) G. ROMÂNIA SRL T, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.383.184,00 RON, reprezentând daune-interese( prejudiciul cauzat), ca urmare a denunţării unilaterale a contractului nr. 01/01.02.2003, daune-interese calculate prin stabilirea procentului de 30% din valoarea totală a bunurilor livrate până la data denunţării unilaterale, valoare care este de 4.610.614,87 RON; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru suma reprezentând daune-interese, care trebuiau plătite in termen de 5 zile de la data denunţării unilaterale a contractului, dobândă care curge până la data efectuării plaţii daunelor-interese; cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii reclamanta a arătat că, în data de 01.02.2003, între părţi a fost încheiat contractul nr. 01 pe o durata de 1 an, cu începere de la data (...) până la data de 01.02.2004 (art. 3 din contract), cu posibilităţi de prelungire a duratei contractului prin acordul părţilor, prelungire care a şi avut loc prin executarea in continuare a obligaţiilor contractuale de către părţi, dar si prin încheierea a trei acte adiţionale la respectivul contract. Astfel, primul a fost Actul adiţional nr. S. 5630 din data de 05.01.2004 care in art. 1 stipulează că se modifică durata contractului prin prelungirea acestuia pentru încă un an pana la data de 01.02.2005, al doilea B. adiţional s-a încheiat la data de 05.01.2004 şi stipulează în articolul 1 că durata contractului se prelungeşte pentru încă un an până la data de 01.02.2006, iar ultimul B. adiţional nr. S 011/03.01.2006 stipulează in art. 1 că durata contractului se prelungeşte pentru încă un an până la data de 01.02 2007.

Prima instanţă a constatat că potrivit art. 11, alin. 1 din contract, acesta înceta, de plin drept, fără a mai fi necesar intervenţia unui tribunal arbitrar sau instanţe judecătoreşti, în două situaţii: la data expirării contractului sau prin acordul scris al părţilor, înainte de încetarea termenului pentru care a fost încheiat contractul. Art. 11. alin. 2 din contract stipula in mod expres că denunţarea unilaterala a contractului este interzis, în condiţiile în care acelaşi art. 11 alin. 2 prevede că în ipoteza in care una din părţi denunţa unilateral contractul, datorează celeilalte părţi daune-interese în valoare de 30% din totalul bunurilor livrate până la acea dată, iar art. 11 alin. 3 prevede că daunele-interese se vor plăţi in termen de 5 zile de la data constatării lor, fără altă somaţie sau înştiinţare si fără a mai fi nevoie de intervenţia vreunei instanţe de judecata. Astfel, obiectul contractului (potrivit art. 1 alin. 1.1) îl reprezenta vânzarea de către S.C. E. E. G. SRL in calitate de vânzător către S.C. G. România S.R.L. in calitate cumpărător, a următoarelor tipuri de produse: - pungi patiserie format 11x22 cm, tipărite in 3 culori pe hârtie rezistentă la grăsimi 40 gr./m din import; - pungi patiserie format 16x28 cm, tipărite in 3 culori pe hârtie rezistenta la grăsimi 40 gr./m din import; - pungi patiserie format 19x38 cm, tipărite in 3 culori pe hârtie rezistentă la grăsimi 40 gr./m2 din import.

S-a mai reţinut că potrivit art. 1 alin. 1.2, vânzătorul trebuia să garanteze cumpărătorului, cel puţin, livrarea unor cantităţi minime in fiecare lună, respectiv: 400.000 de bucăţi/luna, din primul sortiment, 300.000 de bucăţi/luna, din al doilea sortiment şi 50.000 de bucăţi/lună, din al treilea sortiment. Pe parcursul derulării contractului însă, cantităţile livrate au fost de fiecare dată mai mari, decât cantităţile minime garantate. Aceste cantităţi corespund plăţilor efectuate de către cumpărător, pe baza facturilor emise de către vânzător, facturi indicate în tabelul centralizator ataşat cererii de chemare in judecata. Preţul produselor cumpărate este indicat in art. 6 din contract, respectiv pentru primul sortiment, preţul este de 5 Euro/1000 de bucăţi, calculat prin echivalentul in lei la cursul de schimb al BNR la data facturării, respectiv, 8 Euro/1000 de bucăţi şi 11 Euro/1000 de bucăţi pentru al treilea sortiment.

De la data intrării in vigoare a contractului, pe tot parcursul desfăşurării acestuia, a existat o foarte buna colaborare intre părţi, iar pârâta a fost foarte mulţumită de felul cum s-au executat obligaţiile, astfel încât a făcut comenzi din ce in mai mari, pe care reclamanta le-a executat chiar fără să fi fost făcute în scris, astfel încât pe parcursul desfăşurării contractului, parata a devenit principalul partener contractual şi pentru a putea satisface toate comenzile sale, reclamanta a renunţat la o mare parte dintre ceilalţi clienţi pe care îi avea. B colaborare pe care pârâta a avut-o cu reclamanta este subliniată de către aceasta chiar in scris, cu ocazia încheierii ultimul act adiţional la contract, prin e-mail, a cărui copie a fost ataşată cererii de chemare in judecată.

Reclamanta a menţionat că, deşi în cursul ultimului an contractual a existat o neînţelegere între părţi, referitoare la preţul facturat de către (...) E. E. G. SRL B, pentru o anumită perioadă de U., a avut o întâlnire cu pârâta, în data de 08.05.2006, la care a ajuns la un acord cu pârâta, pentru soluţionarea divergentelor apărute, arătând că fiind de bună credinţă si crezând in onoarea reprezentantului legal al pârâtei, a respectat înţelegerea, fără a încheia tranzacţia în scris, din dorinţa de a continua buna colaborare dintre părţi şi de a evita un eventual litigiu costisitor. Ulterior, pârâta a refuzat să-şi mai execute obligaţiile asumate la concilierea avuta si nu a mai plătit conform înţelegerii avute, fapt care a pus-o pe reclamantă in imposibilitatea de a plaţi furnizorii pe care ii avea la acea dată.

Astfel, reclamanta a arătat că în data de 28.09.2006, prin adresa nr. S 1924, pârâta a notificat-o pe reclamantă că reziliază contractul, deoarece produsele din lotul livrat la data de 03.08.2006, pentru care s-a emis factura nr. (...)/03.08.2006, nu au nici un fel de rezistenţă la grăsimi, considerând că motivarea acesteia prin care denunţa unilateral contractul, nu poate fi reţinuta, întrucât potrivit art. 4, alin. 4.2 si alin. 4.3 cumpărătorul poate sa refuze la livrare, bunurile care sunt deteriorate sau care nu corespund calităţii convenite, să semnaleze eventualele lipsuri si sa ceara înlocuirea lor sau chiar a întregii cantităţi, iar vânzătorul are obligaţia, tot potrivit art. 4 alin. 4.2. si alin. 4.5 sa înlocuiască, pe cheltuiala lui, in termen de 2 zile, de la data refuzului cumpărătorului, bunurile deteriorate, cele constatate lipsă la recepţie sau necorespunzătoare cantitativ. Pârâta nu a respectat însă si nu a făcut uz de aceste prevederi contractuale, ci a procedat direct la rezilierea contractului.

Reclamanta a mai precizat că deşi a încercat de mai multe ori, inclusiv prin convocare la conciliere directă, să soluţioneze amiabil această situaţie, pârâta a respins categoric, toate încercările, ba mai mult i-a trimis răspuns la convocarea la conciliere, prin care confirma încă o data rezilierea contractului făcuta la data de 28.09.2006.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca netemeinică şi nelegală, arătând că între părţile în litigiu s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare pentru achiziţionarea a 3 mărimi de pungi de patiserie pe hârtie rezistentă la grăsimi, contract încheiat pe o perioadă determinată de un an ce ulterior a fost prelungit, că în baza contractului transmitea comenzile pentru pungi în funcţie de necesar şi că societatea funcţionează în sistem de franciză, că în luna mai 2006 a constatat că preţul pretins de vânzător nu respecta înţelegerea existentă deşi modificarea preţului pe durata contractului era interzisă. Consideră că reclamanta şi-a recunoscut culpa prin faptul că din totalul facturilor pentru care solicită aplicarea procentului de 30% pentru despăgubiri a scăzut valoarea facturii stornate prin care restituia banii obţinuţi nejustificat, că reclamanta a continuat să pună în discuţie modificarea preţului iar în data de 15.05.2006 i s-a comunicat prin e-mail pârâtei propunerea de modificare a contractului în care urma să se insereze clauza potrivit căreia rezilierea unilaterală este interzisă iar în cazul nerespectării acestor obligaţii partea în culpă datorează daune interese reprezentând contravaloarea contractului pe 3 luni, având drept scop diminuarea unor sume pe care urma să le suporte în cazul unei denunţări unilaterale a contractului. Pârâta nu a acceptat această modificare, iar ulterior vânzătoarea i-a livrat pungi cu rezistenţă zero la grăsimi, dar la acelaşi preţ cu cele rezistente la grăsimi, deşi nu a existat o înţelegere în acest sens.

S-a mai arătat că prin adresa din 28.09.2006 pârâta i-a comunicat reclamantei intenţia de reziliere a contractului, invitând-o la sediul societăţii pentru a-şi prelua pungile cu rezistenţă zero la grăsimi, dar neprimind nici un răspuns, a considerat că reclamanta consimte la rezilierea contractului. Adresa de convocare la conciliere din partea reclamantei a venit în luna ianuarie 2007 pentru a face aplicabile în opinia reclamantei prevederile art.11 pct.2 prin care se interzicea rezilierea unilaterală a contractului.

Se apreciază de către pârâtă că cerinţa reclamantei de a i se returna lotul cu pungile neconforme contractului nu este legală întrucât contractul se referă numai la bunurile constatate lipsă şi la cele deteriorate, ceea ce nu era cazul.

Pârâta a contestat de asemenea şi calculul daunelor interese pretinse, considerând că din totalul facturilor evidenţiate trebuie eliminată suma de 5.393,08 lei RON reprezentând contravaloarea facturii (...)/10.03.2006 ce nu a fost înregistrată în evidenţa financiară a pârâtei, că eronat s-a calculat avându-se în vedere valoarea facturilor cu TVA în plus, urmând ca suma să fie diminuată şi cu procentul de 19%.

Pârâta a formulat şi cerere reconvenţională prin care a solicitat să se constate că intenţia reală a părţilor a fost aceea de a interzice prin contract denunţarea unilaterală a contractului, sub sancţiunea de daune interese şi nu aceea de a interzice rezilierea contractului, dispunându-se rezilierea contractului începând cu data de 28.09.2006 din culpa exclusivă a reclamantei, cu obligarea acesteia la plata sumei de 10391,61 lei reprezentând dobânda legală pentru sumele încasate fără drept.

În motivarea cererii reconvenţionale pârâta a menţionat că o clauză prin care părţile interzic rezilierea contractului este abuzivă şi contravine normelor imperative în materie, întrucât împiedicarea părţii care-şi exercită obligaţiile să rezilieze un contract în care partea cocontractantă nu-şi îndeplineşte obligaţiile creează un dezechilibru grav în raporturile dintre părţi, intenţia părţilor în contractul pus în discuţie fiind doar interzicerea denunţării unilaterale a contractului. S-a solicitat de către pârâtă rezilierea contractului nr.1/1.02.2003 din culpa exclusivă a reclamantei care şi-a încălcat obligaţiile asumate prin contract şi a facturat un preţ mai mare decât cel negociat, iar pentru a-şi diminua pierderea suferită ca urmare a returnării banilor dobândiţi prin înşelăciune şi-a manifestat intenţia de a majora preţul de 10 ori.

Pârâta a considerat ca fiind o recunoaştere a livrării pungilor necorespunzătoare declaraţia de conformitate care însoţeşte factura şi în care nu se precizează că hârtia este rezistenţă la grăsimi aşa cum se făcea la livrările anterioare.

Prin întâmpinarea la cererea reconvenţională, reclamanta a invocat excepţia inadmisibilităţii capătului 2 al cererii reconvenţionale prin care se solicită a se dispune rezilierea contractului cu efect retroactiv, cu motivarea că cererea este tardiv introdusă după ce pârâta a denunţat unilateral contractul dar şi după durata expirării acestuia.

În ceea ce priveşte fondul cererii reconvenţionale reclamanta a solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată, cu motivarea că prin contract s-a negociat preţul produselor livrate în euro, respectiv echivalentul în lei al cursului de schimb al BNR de la data facturării şi că ulterior încheierii contractului a aflat că pârâta revindea pungile livrate la preţuri mult mai mari decât achita ea însăşi, având un câştig de peste 70% din preţul cu care le primea. Ca urmare a obţinerii unor venituri foarte mari din aceste revânzări pârâta şi-a majorat comenzile astfel încât reclamanta a fost nevoită să renunţe la mulţi dintre clienţii mai mici, ajungându-se ca să se facă comenzile prin telefon, iar transmiterea mărfurilor să se facă fără să mai aştepte confirmarea comenzilor în scris. S-a mai arătat că dovada colaborării profitabile dintre părţi, inclusiv pentru pârâtă, o face solicitarea prelungirii contractului cu încă un an prin e-mail trimis la 3.01.2006 care însoţea ultimul act adiţional ce a fost încheiat la aceeaşi dată, precizând că pârâta a sesizat-o o singură dată cu privire la anumite defecte ale pungilor în data de 24.03.2004 , deci tot anterior încheierii ultimelor acte adiţionale, însă nu a solicitat înlocuirea pungilor. Majorarea preţului pungilor este considerată acceptată în mod tacit de către pârâtă prin faptul că a plătit facturile majorate U. de un an şi J, perioadă în care a şi încheiat ultimul act adiţional de prelungire a duratei contractului.

Reclamanta a invocat neachitarea de către pârâtă în termen a unei sume de aproximativ 350.000 lei RON, punând-o în situaţia de a nu avea disponibil în cont pentru plata furnizorilor materiei prime, intrând astfel în incident de plată şi fiind nevoită să apeleze la împrumuturi. În acest context reclamanta a arătat că a fost de acord să-i restituie pârâtei banii pe care i-a plătit în plus faţă de preţurile din contract, în mod eşalonat, în U. de 6 luni, prin compensare parţială din plăţile ce trebuiau efectuate pentru produsele ce urmau a fi livrate, iar după semnarea facturii de stornare pârâta a refuzat să-şi onoreze obligaţiile asumate, iar ulterior a emis noi comenzi, ceea ce a determinat-o pe reclamantă să comande la rândul său cantităţi de materii prime pentru ca ulterior contractul să fie denunţat unilateral.

Reclamanta a apreciat că pârâta nu are dreptul la dobândă din moment ce a executat voluntar plata facturilor cu preţul majorat şi a dorit o înţelegere pe cale amiabilă, susţinând că propunerea de modificare a preţurilor prin e-mail a fost făcută de către unul din asociaţi ce nu avea mandat din partea societăţii şi nici calitatea de a o face, nefiind administrator.

Astfel, prima instanţă a reţinut că între părţile aflate în litigiu s-a încheiat la data de 1.02.2003 pentru perioada de un an cu începere de la acea dată un contract cu nr.1, având ca obiect vânzarea de către reclamantă către pârâtă a unor pungi de patiserie identificate la art.1 din contractul de vânzare-cumpărare, iar prin acelaşi contract la art.6 părţile de comun acord au stabilit preţul în euro, respectiv echivalentul în lei la cursul de schimb al BNR la data facturării pentru sortimentul comandat. Acest contract a fost ulterior prelungit prin acte adiţionale, ultimul act adiţional prelungind durata contractului până la data de 1.02.2007.

S-a mai reţinut faptul că prin contractul încheiat părţile au inserat la art.11 pct.11 pct.2 clauza potrivit căreia rezilierea unilaterală este interzisă, iar în cazul nerespectării acestei obligaţii partea în culpă datorează daune interese reprezentând un procent de 30% din totalul bunurilor livrate până la acea dată.

Potrivit art. 977 Cod civil „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante iar nu după sensul literal al termenilor”, instanţa de fond considerând că astfel, clauza mai sus amintită este foarte limpede, nici măcar nu poate lăsa loc de interpretare, intenţia părţilor fiind aceea de a interzice o denunţare unilaterală a contractului şi nu de interzicere a rezilierii contractului, ceea ce ar fi fost într-adevăr o clauză abuzivă şi ar fi încălcat dispoziţiilor art.1021 Cod civil.

S-a constatat că în contractul încheiat părţile nu au inserat nici un pact comisoriu care să ducă la rezilierea contractului fără intervenţia instanţei de judecată, or aşa cum rezultă din actele dosarului pârâta a emis o notificare reclamantei prin adresa nr. S 1924/28.09.2006 prin care a comunicat reclamantei rezilierea contractului nr.01/2003, solicitându-i totodată să preia lotul de produse necorespunzătoare aflat în depozitul societăţii, motivându-se că pungile care au fost livrate la 3.08.2006 nu au îndeplinit standardul de calitate prin faptul că nu au avut nici un fel de rezistenţă la grăsimi şi au fost fabricate din hârtie obişnuită.

În această situaţie pârâta a procedat la o denunţare unilaterală a contractului încălcând astfel clauza inserată în contract privitoare la interzicerea denunţării unilaterale a contractului. Părţile au stabilit de comun acord şi sancţiuni în situaţia în care una dintre părţi ar fi denunţat în mod unilateral contractul, hotărând că partea ce denunţă unilateral contractul datorează celeilalte părţi daune interese în valoare de 30% din totalul bunurilor livrate până la acea dată.

Prima instanţă a luat în considerare faptul că potrivit concluziilor expertizei tehnice contabile efectuată în cauză valoarea totală a bunurilor livrate calculată este de 4.605.221,79 lei, ca urmare a scăderii sumei de 5393,08 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. (...)/10.03.2006 factură care nu a fost înregistrată în evidenţele contabile ale părţilor aflate în litigiu şi nici prezentată de către reclamantă. Calculul procentului de 30% stabilit de părţi prin contract pentru daunele interese datorat în cazul denunţării unilaterale a contractului urmând a se efectua fără calculul TVA ce reprezintă 19% şi care constituie o taxă datorată Statului, întrucât prin clauza prin care părţile stabileau aceste daune nu au prevăzut în mod expres includerea în valoarea bunurilor şi a taxei reprezentând TVA, situaţie în care valoarea totală a daunelor interese este de 1.119.068,89 lei.

S-a mai considerat de către instanţa de fond că cererea reconvenţională privind rezilierea contractului părţilor cu nr.1/1.02.2003 începând cu data de 28.09.2006 din culpa exclusivă a (...) E. E. G. SRL este neîntemeiată faţă de faptul că aşa cum rezultă din ultimul act adiţional la contractul de vânzare cumpărare contractul a expirat la data de 1.02.2007.

Împotriva acestei sentinţe pârâta (...) G. ROMÂNIA a formulat cerere de suspendare a executării vremelnice (de drept) şi apel, în temeiul art. 280 şi art. 296 Cod procedură civilă, solicitând: să se dispună suspendarea executării vremelnice (de drept) a sentinţei nr. 1304/28.09.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosarul nr(...) până la soluţionarea irevocabilă a litigiului părţilor; admiterea apelului; schimbarea în tot a sentinţei nr. 1304/28.09.2007, pronunţată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosarul nr(...); iar pe fond, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată formulată de S.C. E.-E. G. S.R.L. ca netemeinică şi să se admită cererea reconvenţională formulată de apelantă şi în consecinţă: a. să se procedeze la interpretarea art.11.2 din contractul părţilor nr. 1/01.02.2003 şi să se constate că intenţia reală a părţilor a fost aceea de a interzice prin contract denunţarea unilaterală a contractului, sub sancţiunea de daune – interese, iar nu aceea de a interzice rezilierea contractului; b. să se dispună rezilierea contractului părţilor nr. 1/01.02.2003 începând cu data de 28.09.2006, din culpa exclusivă a S.C. E.-E. G. S.R.L.; c. să fie obligată reclamanta–pârâtă-reconvenţional la plata sumei de 10.391,61 lei - reprezentând dobânda legală pentru sumele facturate şi încasate fără drept de la societatea apelantă în perioada noiembrie 2004-aprilie 2006; d. în subsidiar, în ipoteza în care se va dispune obligarea apelantei la achitarea vreunui debit către reclamanta pârâtă reconvenţional, să se constate că a intervenit compensaţia legală între debitul pretins de reclamanta pârâtă reconvenţional şi debitul datorat apelantei de aceasta, până la concurenţa celei mai mici sume; cu cheltuieli de judecată, atât în faţa primei instanţe cât şi în apel.

În motivarea apelului, s-a arătat că sentinţa primei instanţe este executorie de drept, iar societatea creditoare poate demara în orice moment demersuri pentru executarea sentinţei apelate, solicitând să se ţină cont de cuantumul deosebit de mare al daunelor interese la care apelanta a fost obligată a-l plăti intimatei de către prima instanţă (1.119.068,89 lei RON), învederând că executarea E. a acestei sentinţe ar perturba în mod grav activitatea economică a apelantei, care ar fi în imposibilitate de a-şi executa obligaţiile programate faţă de salariaţi, faţă de terţii furnizori şi prestatori de servicii, faţă de parteneri comerciali în general. Arată că o pierdere economică de o asemenea valoare ar afecta negativ şi iremediabil credibilitatea apelantei pe piaţa comercială, iar o soluţie pozitivă în apel nu ar permite repararea prejudiciului ce-i poate fi cauzat, deoarece există riscul ca suma considerabilă cu privire la care s-ar întoarce executarea să nu mai poată fi recuperată integral de la societatea pârâtă intimată – care nu are un flux economic de o asemenea anvergură (încât să permită restituirea unei sume de aproximativ 320.000 Euro de pe o zi pe alta).

Apelanta pârâtă a considerat că sentinţa nr. 1304/28.09.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosarul nr(...) este netemeinică şi nelegală, invocând în drept art. 280 şi art. 282 şi următoarele Cod procedură civilă, că deşi instanţa a interpretat clauzele contractuale conform celor solicitate de apelantă la petitul 1 al cererii reconvenţionale, instanţa nu a admis cererea sa cu privire la acest petit, or, atâta U. cât instanţa a statuat fără urmă de îndoială faptul că art.11 pct. 2 din contractul părţilor conţine o „clauză limpede”, care „nu poate lăsa loc la interpretare – intenţia părţilor fiind aceea de a interzice o denunţare unilaterală a contractului” soluţia corectă ar fi fost aceea de a admite petitul nr. 1 al cererii reconvenţionale. Pe de altă parte, instanţa a aderat la motivele expuse de apelantă în cadrul cererii reconvenţionale şi a apărării formulate – în sensul că o interzicere a rezilierii contractului ar fi fost o clauză abuzivă, care ar fi încălcat prevederile art. 1021 Cod civil, solicitând ca sub acest aspect, să se ia act de faptul că se impune admiterea capătului nr.1 al cererii reconvenţionale, cu atât mai mult cu cât acesta a fost şi sensul la care a făcut referire reclamanta intimată – iar contractele trebuie interpretate conform voinţei comune şi reale a părţilor.

Pârâta apelantă a invocat caracterul juridic al notificării emise de către aceasta cu nr. T./28.09.2006 – reziliere a contractului, iar nu denunţare unilaterală a contractului, apreciind că în mod eronat prima instanţă a reţinut că în speţă apelanta a denunţat unilateral contractul părţilor. Arată că pentru ca adresa de mai sus să aibă natura juridică a unei denunţări unilaterale trebuia să fie exclusă culpa partenerului contractual în îndeplinirea obligaţiilor asumate prin convenţia părţilor (denunţarea unilaterală operând necondiţionat de culpă), aceasta deoarece culpa permite încetarea contractului prin reziliere, astfel cum părţile au stipulat la art. 8.1.: “.... pentru neexecutarea în totalitate sau în parte ori pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiilor prevăzute în prezentul contract, părţile datorează daune interese în condiţiile prezentei clauze penale...”. Din întreg probatoriul administrat în cauză, rezultă livrarea de către reclamantă în luna august 2006 a unor bunuri care nu formau obiectul contractului, neutilizabile pentru societatea apelantă, iar împrejurarea că intimata a livrat aceste pungi de hârtie cu bună ştiinţă rezultă din Declaraţia de conformitate care însoţeşte factura pentru aceste produse - unde nu specifică faptul că hârtia este rezistentă la grăsimi, astfel cum făcea la toate livrările anterioare (în declaraţia de conformitate se specifica în mod obişnuit faptul că hârtia este rezistentă la grăsimi şi apă). Se mai precizează că în fapt, culpa intimatei în executarea obligaţiilor contractuale a fost sancţionată de apelantă prin comunicarea către S.C. E.-E. G. S.R.L. a intenţiei de reziliere a contractului, cu somarea reclamantei să vină să preia produsele în cauză. U. de 3 luni reclamanta a rămas în pasivitate, iar la convocarea pentru conciliere directă emisă în mai 2006 (când apelanta a pretins restituirea diferenţelor de curs plătite fără a fi datorate, din eroare) reclamanta s-a prezentat a doua zi de la primirea convocării, fără să mai aştepte data fixată pentru întâlnire, astfel că după o perioadă de colaborare de 3 ani, în care corespondenţa părţilor a fost frecventă, livrările reclamantei către apelantă având o periodicitate săptămânală, reclamanta a ales să rămână în pasivitate.

Pârâta apelantă consideră că este neîntemeiată afirmaţia reclamantei conform căreia prin notificarea de reziliere i-a blocat posibilitatea de a remedia în termen de 2 zile bunurile neconforme, atâta vreme cât nu şi-a manifestat nici măcar telefonic intenţia în acest sens, iar pe de altă parte nu se poate reţine faptul că notificarea apelantei nr. T./28.09.2006 a avut un caracter intempestiv, fiind nejustificată sau gratuită, respectiv nu se poate reţine că a fost o simplă renunţare la colaborare, întrucât şi anterior au fost semnalate vicii ale bunurilor livrate, semnalate intimatei reclamante telefonic sau prin intermediul executorului judecătoresc. Mai arată că reclamanta a încasat fără temei suma de 227.339 RON - aproape 65.000 Euro - (pe parcursul a mai mult de un an), tarifând bunurile livrate la un curs euro de 4 RON, acest câştig nedatorat fiind urmare a diferenţelor de curs valutar. Consideră că obligaţia contractuală a intimatei pentru livrarea pungilor fără rezistenţă la grăsimi reprezintă o obligaţie esenţială, hotărâtoare pentru bunul mers al colaborării, că acest fapt se poate interpreta că intimata reclamantă a schimbat unilateral obiectul contractului, dat fiind faptul că de esenţa pungilor de patiserie solicitate era rezistenţa la grăsimi, motiv pentru care apreciază că existentă o culpă a intimatei reclamante în executarea obligaţiilor contractuale, care nu a contestat viciile pungilor livrate în lotul din august 2006.

Pârâta apelantă apreciază că nu se poate reţine concluzia primei instanţe conform căreia nefiind inserat un pact comisoriu expres de gradul IV în contract – părţile nu erau îndreptăţite să rezilieze contractul fără intervenţia instanţei, că pactele comisorii sunt instituţii caracteristice dreptului civil, că în ceea ce priveşte dreptul comercial – prevederile speciale, derogatorii ale dreptului comercial înlătură şi/sau limitează aplicabilitatea normelor din dreptul comun, se invocă incidenţa în speţă a principiului celerităţii, care este de esenţa dreptului comercial, principiu care are caraterul unui norme speciale, cu consecinţa specialia generalibus derogant. Or, apreciază că nu se poate admite ca în cadrul unor raporturi contractuale comerciale să fie încălcat principiul celerităţii şi să se acorde prioritate normelor de drept comun care reglementează pactele comisorii şi care impun părţii să se adreseze instanţei de judecată pentru ca, în urma unui proces soluţionat irevocabil să obţină rezilierea unui contract (cu atât mai mult cu cât este vina părţii adverse). În acelaşi context, consideră că este probabil ca să expire contractul părilor fără ca partenerul contractual ale cărui drepturi au fost încălcate să mai poată sancţiona în vreun fel atitudinea culpabilă a celeilalte părţi.

Apelanta consideră că în speţa dedusă judecăţii sunt întrunite toate condiţiile operării instituţiei rezilierii, respectiv: una dintre părţi nu şi-a fi executat obligaţiile ce-i revin, fapt necontestat de intimată; neexecutarea este imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia, iar intimata nu solicită în cuantumul daunelor interese valoarea bunurilor livrate în august 2006; debitorul obligaţiei neexecutate a fost pus în întârziere, în domeniul dreptului comercial debitorul este de drept în întârziere, ambele părţi din prezenta cauză având calitatea de comerciant.

Pârâtă apelantă, în calitate de cumpărător în contractul încheiat cu intimata, consideră că şi-a îndeplinit întotdeauna corespunzător şi la U. obligaţiile contractuale, respectiv aceea de plată a bunurilor livrate de intimată, arătând că pe tot parcursul colaborării dintre părţi a achitat facturile emise de intimată în termenul contractual, întotdeauna cu mult înainte de împlinirea acestui termen, fără a fi obligată în vreun fel la aceasta şi fără a exista o convenţie în acest sens, că şi-a îndeplinit cu bună credinţă şi întocmai obligaţiile asumate contractual neputându-se reţine nici o culpă în sarcina sa, considerând că sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru solicitarea rezilierii contractului de vânzare-cumpărare dintre părţi pe motivul neîndeplinirii culpabile a obligaţiilor contractuale de către intimata reclamantă – culpa acesteia fiind evidentă şi necontestată. Având în vedere notificarea nr. T./ 28.09.2006 emisă de pârâtă, contractul în speţă a încetat urmare a rezilierii sale din culpa gravă a societăţii intimate în executarea obligaţiilor contractuale (livrarea de pungi fără rezistenţă la grăsimi). În prezenta cauză consioderă că rezilierea a operat la data de 28.09.2006 - data notificării de reziliere.

Astfel, apelanta considertă că soluţia primei instanţe este neîntemeiată şi raportat la caracterul său contradictoriu: instanţa a reţinut că apelanta a denunţat unilateral contractul şi a obligat-o la achitarea de daune-interese faţă de intimata reclamantă, dar a motivat şi în sensul că cererea reconvenţională a pârâtei privind rezilierea contractului părţilor este neîntemeiată deoarece, aşa cum rezultă din ultimul act adiţional la contractul de vânzare-cumpărare – acesta a expirat la data de 01.02.2007, pârâta apreciind că nu se pot admite simultan două modalităţi de încetare a contractului: denunţare unilaterală/ expirarea termenului, fiecare având un regim juridic diferit. Dacă se admite că în speţă contractul a încetat prin expirarea termenului nu se mai justifică obligarea sa la daune-interese. Pe de altă parte, pentru a putea produce efecte între părţi, convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă, ceea ce obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat în ele, ci şi la toate urmările pe care echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa (art. 970 C. Civ), iar conform înţelegerii părţilor, daunele-interese prestabilite pentru o eventuală denunţare unilaterală a contractului – la data la care a încetat la modul practic contractul dintre părţi – respectiv la data de 28 septembrie 2006 (când societatea pârâtă a emis notificarea T./28.09.2006 prin care i-a comunicat societăţii vânzătoare intenţia sa de reziliere a contractului şi i-a invitat să-şi preia pungile cu rezistenţă la grăsimi 0) sunt în sumă de 1.119.068,89 lei RON (aproximativ 320.000 Euro). În acelaşi context, solicită să se aibă în vedere faptul că prejudiciul efectiv pe care l-ar fi putut suferi S.C. E.-E. - G. S.R.L. ca urmare a unei eventuale denunţări unilaterale a contractului – dat fiind faptul că obligaţiile contractuale încetau la data de 01.02.2007 – ar fi fost cel mult echivalent cu totalul comenzilor ce nu au mai apucat a fi efectuate/onorate pentru perioada cât contractul nu a mai fost executat (în cauză colaborarea încetând la data de 28 septembrie 2006, în loc de data de 01 februarie 2007 – prejudiciul ar fi în sumă de 21.400 Euro, la un preţ lunar garantat de 5.350 Euro, conform art. 1.1, 1.3, 6.1. din contract). Clauza penală inserată în contract prestabileşte un prejudiciu egal cu un procent de 30% din totalul bunurilor livrate până la acea dată – respectiv un procent de 30% aplicat la valoarea întregii colaborări a părţilor (pe durata a trei ani!) în cazul denunţării unilaterale. Un asemenea cuantum al clauzei penale afectează în mod grav echilibrul relaţiilor contractuale, încălcând principiul echităţii în materia dreptului comercial.

Pârâta mai invocă faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra petitului nr. 3 al cererii reconvenţionale - dobânda legală solicitată de subscrisa pe cale reconvenţională, cu toate că a solicitat instanţei obligarea intimatei (reclamantă-parată-reconventional) la plata sumei de 10.391,61 RON reprezentând dobânzile legale comerciale aferente sumei de 227.339,19 RON pentru perioada noiembrie 2004-aprilie 2006, deoarece în acest interval de U. reclamanta a folosit banii obţinuţi fără just temei de la societatea pârâtă – prima instanţă a omis a se pronunţa asupra acestui capăt din cererea noastră reconvenţională, apreciind că suntem îndreptăţiţi a solicita în cadrul cererii reconvenţionale aceste dobânzi, deoarece debitul pe care îl reprezintă acestea îşi are izvorul în contractul părţilor, iar dobânzile între comercianţi sunt datorate de drept din ziua în care creanţele sunt exigibile – conform O.G. nr.9/2000. În aceasta situaţie, consideră că este neîntemeiată în fapt şi în drept afirmatia intimatei reclamante conform căreia dobâda ce i s-ar cuveni deoarece ar fi făcut plata voluntar, iar restituirea sumei în cauză s-a făcut de reclamantă în mod amiabil. Conform dispoziţiilor legale sumele au fost folosite fără drept de către intimată (reclamantă-pârâtă-reconvenţional), motiv pentru care pâârta consideră că îi datorează dobânzi legale cu privire la suma de 227.339,19 RON.

Astfel, pârâta apelantă solicită să se admită şi capătul de cerere nr. 3 al cererii reconvenţionale, obligând intimata la plata către apelantă a dobânzilor aferente sumelor încasate U. de aproape 1 an fără drept şi fără temei legal sau contractual – facturând serviciile lor la un curs de 40.000 ROL/ 1 Euro – şi nu raportat la cursul BNR de la data facturării – astfel cum indica contractul (art.6 – „Preţul. Plata preţului”). De asemenea, solicită admiterea cererii de suspendare a executării vremelnice până la soluţionarea irevocabilă a litigiului, admiterea apelului astfel cum a fost formulat şi, pe cale de consecinţă, schimbarea în tot sentinţa apelată, iar pe fond să se respingă cererea de chemare în judecată formulată de S.C. E. E. G. S.R.L. ca neîntemeiată şi să se admită cererea reconvenţională, cu cheltuieli de judecată – aferente ambelor grade de jurisdicţie.

În drept a invocat dispoziţiile art. 280 şi art. 282 şi urm. Cod procedură civilă.

G. concluzii scrise, pârâta apelantă S.C. G. ROMÂNIA S.R.L. a solicitat admiterea apelului; schimbarea în tot a sentinţei nr. 1304/28.09.2007, pronunţată de T r i b u n a l u l T i m i ş în dosarul nr(...); pe fond, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată formulată de S.C. E.-E. G. S.R.L. ca netemeinică şi admiterea cererii reconvenţionale formulată de pârâtă şi în consecinţă: să se procedeze la interpretarea art.11.2 din contractul părţilor nr. 1/01.02.2003 şi să se constate că intenţia reală a părţilor a fost aceea de a interzice prin contract denunţarea unilaterală a contractului, sub sancţiunea de daune – interese, iar nu aceea de a interzice rezilierea contractului; să se dispună rezilierea contractului părţilor nr. 1/01.02.2003 începând cu data de 28.09.2006, din culpa exclusivă a S.C. E.-E. G. S.R.L.; să fie obligată reclamanta–pârâtă-reconvenţional la plata sumei de 10.391,61lei - reprezentând dobânda legală pentru sumele facturate şi încasate fără drept de la societate în perioada noiembrie 2004-aprilie 2006; în subsidiar, să se constate că a intervenit compensaţia legală între debitul pretins de reclamanta pârâtă reconvenţional şi debitul datorat pârâtei de aceasta, până la concurenţa celei mai mici sume; cu cheltuieli de judecată, atât în faţa primei instanţe cât şi în apel.

Reclamanta intimată S.C. E. E. G. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat şi menţinerea hotărârii primei instanţe ca fiind legală şi temeinică, invocând faptul că prima instanţă a interpretat în mod corect clauzele contractuale conform art. 977 şi 978 Cod civil, că în speţă clauza prevăzută la art. 11 pct. 2 din contract este foarte clară şi nu lasă loc de interpretare. Consideră că notificarea trimisă de apelanta pârâtă cu nr. T./28.09.2006 are caracterul unei denunţări unilaterale şi nu de reziliere a contractului, iar aceasta a fost reconfirmată prin adresa nr. T./10.01.2007 trimisă prin executor judecătoresc ca răspuns la invitaţia de conciliere directă pe care i-a adresat-o reclamanta. Astfel, deşi pârâta a folosit termenul de „reziliere” în cuprinsul adreselor, reclamanta apreciază că este vorba de o denunţare unilaterală, deoarece rezilierea este reglementată de norme imperative şi are caracter judiciar, iar partea care şi-a îndeplinit obligaţiile trebuie să solicite rezilierea conform art. 1021 Cod civil. Pe de altă parte, partea care solicită rezilierea nu trebuie să se afle în culpă contractuală, menţionând că apelanta pârâtă se află de 2 ori în culpă contractuală: pentru neefectuarea plăţii produselor livrate şi pentru că nu a dat posibilitatea reclamantei de a înlocui produsele defecte conform art. 4 alin. 4.2 şi alin. 4.5 din contract. Invocă faptul că pentru ca o parte să poată rezilia un contract fără intervenţia instanţei de judecată, este necesară existenţa în cadrul contractului măcar a unui pact comisoriu de gradul unu, dar în speţă un asemenea pact nu există.

Reclamanta intimată invocă cu privire la art. 8.1 din contract, la care se face referire faptul că acesta prevede o clauză penală în care se prevăd penalităţi de întârziere pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale şi nu se face referire la posibilitatea de a rezilia contractul, fără intervenţia instanţei de judecată. Se mai invocă faptul că din probatoriul administrat nu rezultă culpa reclamantei în executarea obligaţiilor contractuale, că apelanta nu a făcut dovada faptului că reclamanta i-ar fi livrat pungi de patiserie fără rezistenţă la grăsimi, reclamanta învederând faptul că nici nu a făcut acest lucru. Se mai arată că declaraţia de conformitate invocată nu poate face dovada decât în privinţa celor cuprinse în ea şi nu în privinţa a ceea ce ar presupune instanţa că ar trebui să cuprindă, iar Raportul de încercare nr. 61/18.08.2006 emis de D. SA B şi depus de pârâta apelantă la dosar ca dovadă a lipsei rezistenţei la grăsimi a pungilor livrate de reclamantă, nu face dovada că pungile testate provin din lotul livrat de reclamantă şi că simpla scriere a numelui reclamantei în raport nu face dovada provenienţei pungilor, astfel că afirmaţiile pârâtei nu sunt susţinute de probe.

Reclamanta menţionează că nu a stat în pasivitate contractuală U. de trei luni, că a încercat să contacteze societatea pârâtă fără rezultat, că i s-a refuzat dialogul şi că face dovada acestui fapt cu adresa nr. S 080/10.01.2007 trimisă de apelantă prin executorul judecătoresc ca răspuns la invitaţia de conciliere directă adresată de reclamantă, că pârâta nu s-a prezentat la concilierea directă şi a confirmat denunţarea unilaterală a contractului începând cu data de 28.09.2007.

Reclamanta nu este de acord cu susţinerea apelantei pârâte conform căreia era îndreptăţită să rezilieze contractul fără intervenţia instanţei de judecată, deşi nu era inserat un pact comisoriu de gradul IV în contract, fapt recunoscut de pârâta apelantă. A mai invocat prevederile art. 969 Cod civil în materie contractuală, care consacră principiul obligativităţii contractului şi care nu poate fi încălcat de nici un alt principiu, arătând că pactele comisorii nu sunt caracteristice numai dreptului civil, aplicându-se şi acolo unde există norme speciale care se completează cu normele dreptului comun.

Reclamanta consideră că în mod corect prima instanţă nu a admis capătul 2 al cererii reconvenţionale privind rezilierea contractului începând cu data de 28.09.2007, întrucât această cerere era inadmisibilă, fiind făcută cu mult după data denunţării unilaterale a contractului, dar şi după data la care acesta ar fi încetat ca urmare a expirării duratei sale, dacă n-ar fi fost denunţat unilateral, având în vedere că rezilierea nu poate avea efecte retroactiv, ci numai pentru viitor. Arată că atâta U. cât apelanta nu i-a dat posibilitatea – conform art. 4 din contract – de a înlocui pungile defecte, aceasta se află în culpă contractuală şi n-ar putea solicita rezilierea contractului. Menţionează că întrucât nu a solicitat plata ultimului lot de pungi, nu înseamnă o recunoaştere a faptului că nu erau conforme cu contractul, ci s-a dorit evitarea unei prelungiri a cauzei, care ar prejudicia-o pe reclamantă, în sensul că s-ar întârzia obţinerea de către aceasta a daunelor-interese la care sunt îndreptăţiţi.

Reclamanta consideră că în speţă pârâta a denunţat unilateral contractul şi trebuie să plătească daunele interese conform contractului, că acestea au fost stabilite printr-un raport de expertiză ce nu a fost contestat de pârâtă, că aceasta in urmă nici nu a făcut vreo altă cerere legată de cuantumul prejudiciului, ori în apel nu s epot face cereri noi, conform art. 294 Cod procedură civilă.

În ceea ce priveşte capătul 3 de cerere invocat de pârâta apelantă, arată că acesta este accesoriu cererii reconvenţionale, ori cum cererea principală a fost respinsă, aceasta urmează soarta principalului, menţionând că apelanta nu era oricum îndreptăţită la dobânda legală solicitată, că majorarea preţului pungilor a fost acceptată de pârâtă în mod tacit prin efectuarea plăţilor facturilor cu preţul majorat U. de un an şi J, interval de U. în care s-a încheiat şi ultimul act adiţional de prelungire a duratei contractului. Arată că la sfârşitul anului 2004 valorarea Euro a scăzut foarte mult, iar preţurile la materii prime, energie, apă, gaze, carburanţi, transport, au crescut foarte mult, şi având în vedere adaosul mic practicat de reclamantă, se impunea majorarea preţurilor. Arată că a făcut pârâtei o propunere de majorare a preţului, materializată prin factura emisă cu preţ majorat, pârâta având posibilitatea de a o refuza, dar câtă vreme aceasta a plătit şi a înţeles să şi prelungească contractul, nu poate pretinde că a fost înşelată întrucât a executat obligaţia de plată de bună-voie, reclamanta invocând art. 13 alin. 13.1 din contract. Se mai arată că de altfel, majorarea preţului nu a fost semnificativă şi a avut ca scop doar restabilirea echilibrului contractual, iar restituirea sumei s-a făcut cu scopul evitări unui litigiu şi soluţionării pe cale amiabilă a problemei.

Analizând actele şi lucrările dosarului în baza art. 294 şi următoarele Cod procedură civilă, Curtea constată şi reţine că:

Raportat la contractul încheiat de părţile din proces şi a celor mai sus expuse care redau starea de fapt, în speţa dedusă judecăţii sunt întrunite toate condiţiile operării instituţiei rezilierii stabilite de dispoziţiile art. 1073 şi următoarele C. Civ.

Din susţinerile ambelor părţi, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, se reţine că una dintre părţi nu şi-a fi executat obligaţiile ce-i revin. Astfel, Pârâtă apelantă, în calitate de cumpărător în contractul încheiat cu intimata, şi-a îndeplinit întotdeauna corespunzător şi la U. obligaţiile contractuale, respectiv aceea de plată a bunurilor livrate de intimată, arătând că pe tot parcursul colaborării dintre părţi a achitat facturile emise de intimată în termenul contractual, întotdeauna cu mult înainte de împlinirea acestui termen, fără a fi obligată în vreun fel la aceasta şi fără a exista o convenţie în acest sens, şi-a îndeplinit cu bună credinţă şi întocmai obligaţiile asumate contractual neputându-se reţine nici o culpă în sarcina sa, fapt pe care nu îl contestă nici intimata.

Pentru ca adresa emisă de apelanta (...) G. ROMÂNIA S.R.L. sub nr. T./28.09.2006 să aibă natura juridică a unei denunţări unilaterale trebuia să fie exclusă culpa partenerului contractual în îndeplinirea obligaţiilor asumate prin convenţia părţilor, care, operând necondiţionat de culpă, ar fi justificat soluţia fondului şi, implicit susţinerile reclamantei principale, aspect care, însă, nu poate fi reţinut în prezentul litigiu.

Această concluzie se impune deoarece culpa permite încetarea contractului prin reziliere, astfel cum părţile au stipulat la art. 8.1.: “.... pentru neexecutarea în totalitate sau în parte ori pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiilor prevăzute în prezentul contract, părţile datorează daune interese în condiţiile prezentei clauze penale...”. S-a apreciat că intimata a livrat în luna august 2006 bunuri care nu formau obiectul contractului, total neutilizabile pentru apelantă.

Nu se poate reţine faptul că notificarea apelantei nr. T./28.09.2006 a fost o simplă renunţare la colaborare, nejustificată, raportat la obligaţia contractuală nesocotită de intimata reclamantă care a livrat pungi fără rezistenţă la grăsimi în luna august 2006 ori acest aspect reprezintă o obligaţie esenţială, hotărâtoare pentru bunul mers al colaborării, astfel că se poate interpreta că intimata reclamantă a schimbat unilateral obiectul contractului, dat fiind faptul că de esenţa pungilor de patiserie solicitate era rezistenţa la grăsimi.

Existenţa culpei intimatei reclamante în executarea obligaţiilor contractuale este însuşită chiar de aceasta prin necontestarea viciilor pungilor livrate în lotul din august 2006, precum şi prin atitudinea sa complet pasivă ulterioară rezilierii de către apelantă a contractului. Intimata este cea care nu a respectat obligaţiile cuprinse în contractul părţilor aceea de a înlocui lotul de pungi a căror deficienţă a fost constată, de a continua derularea contractului cu bună-credinţă, în scopul menţinerii unei relaţii contractuale reciproc avantajoase.

Din cuprinsul înscrisurilor de la dosar a rezultat că şi anterior au fost semnalate vicii ale bunurilor livrate (pungi de patiserie care s-au dezlipit, s-au rupt etc.), vicii semnalate intimatei reclamante telefonic sau prin intermediul executorului judecătoresc; antecedentul recent, când s-a încasat de către intimată fără temei suma de 227.339 RON - aproape 65.000 Euro, pe parcursul a mai mult de un an, tarifând bunurile livrate la un curs euro de 4 RON, acest câştig nedatorat fiind urmare a diferenţelor de curs valutar.

Ca urmare, neexecutarea este imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia, iar intimata nu solicită în cuantumul daunelor interese valoarea bunurilor livrate în august 2006 ci îşi raportează pretenţiile la întreaga valoare contractuală, deşi, de la data notificării comunicate de apelante şi până la încheierea anului contractual, pe parcursul a aproape patru luni rămâne într-o pasivitate nejustificată.

Reţinând că în mod corect debitorul obligaţiei neexecutate a fost pus în întârziere, şi a faptului că, în domeniul dreptului comercial debitorul este de drept în întârziere, ambele părţi din prezenta cauză având calitatea de comerciant, intimata nu se poate prevala de buna sa credinţă, în dauna aşa zisei rele credinţe a apelantei, câtă vreme, deşi avea obligaţia contractuală de a remedia neajunsurile semnalate unilateral de apelantă, nu a încercat şi, ca urmare nu şi-a realizat obligaţia ce îi revenea, conform art. 4.2 – 4.5 din contract.

Din aceleaşi dispoziţii nu rezultă, aşa cum susţine intimata, că apelanta avea obligaţia de a efectua alte probe în dovedirea calităţii necorespunzătoare a mărfii.

Faţă de acest aspect, apelanta (...) G. ROMÂNIA SRL era în drept să solicite aplicarea sancţiunii prevăzute de disp. art. 4.6 sau şi art. 8 însă, pe cale de favoare, probabil, a ales să nu o facă.

În aceeaşi ordine de idei, vânzătorul (intimata ) nu a respectat nici dispoziţiile art. 5 din contract privind garanţia produselor livrate.

Raportat la modalitatea de interpretare a dispoziţiilor cuprinse în art.11.2 din contractul părţilor nr. 1/01.02.2003, Curtea nu poate să-şi însuşească opinia intimatei şi a instanţei de fond privind interzicerea încetării relaţiilor comerciale desfăşurate între cele două societăţi, înainte de expirarea termenului stipulat în contract, în orice condiţii.

Ori, instituţia rezilierii contractuale consacră dreptul creditorului de a dobândi executarea întocmai a obligaţiei. Însă, creditorul nu poate fi obligat să continue o relaţie contractuală dăunătoare pentru afacerea sa. Raportat la disp. art. 1020 C. civ. condiţia rezolutorie este întotdeauna subînţeleasă în contractele sinalagmatice, în cazul în care una dintre părţi nu îşi îndeplineşte obligaţia ce îi revine.

Neîndeplinirea culpabilă a uneia dintre obligaţii lipseşte de suport juridic obligaţia reciprocă, astfel încât desfiinţarea contractului se impune.

Ca urmare, indiferent de interpretarea dată clauzei contractuale privind rezilierea contractului, ea nu poate fi interzisă, câtă vreme se verifică incidenţa condiţiilor care o fac aplicabilă.

Aşa cum susţine apelanta (...) G. ROMÂNIA SRL, este întemeiat petitul privind dispunerea de către instanţă a rezilierii contractului părţilor nr. 1/01.02.2003, din culpa exclusivă a S.C. E.-E. G. S.R.L. cu atât mai mult cu cât societatea nu s-a declarat H. să îşi îndeplinească obligaţia ce îi revenea (conform clauzelor contractuale menţionate mai sus).

Faţă de aceste aspecte, implicitul principiu al executării obligaţiilor cu bună-credinţă a fost înfrânt de intimată.

Şi faţă de această stare, Curtea reţine că nu se poate considera reziliat contractul părţilor de la data notificării menţionate, însă, faţă de faptul că reclamanta principală, intimată în prezenta fază procesuală, S.C. E.-E. G. S.R.L. este cea care nu a continuat, conform dispoziţiilor contractuale, derularea următoarei faze impuse de convenţie, aceea de a înlocui lotul de marfă necorespunzătoar