Daune morale 150.000 lei, pensie de intretinere pentru fiul decedatului - student.

Asupra recursurilor penale de fata :

Prin sentinta penala nr. 2311 din data de 21.09.2011 Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a dispus:

În baza art. 334 Cod procedura penala a dispus schimbarea încadrarii juridice data prin actul de sesizare, din infractiunea prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal în infractiunea prev. de art. 178 alin. 1, 2 Cod penal.

În baza art.178 alin.1, 2 Cod penal a condamnat pe inculpatul A. I. (fiul lui M.-M.si M., nascut la 10.08.1983 în com. Hotarele, jud. Giurgiu) la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru savârsirea infractiunii de ucidere din culpa.

În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului, ca pedeapsa accesorie, drepturile prevazute de art. 64 alin. 1, lit.a teza a II-a si lit.b Cod penal.

În baza art.81 Cod penal a suspendat conditionat executarea pedepsei închisorii pe o durata de 5 ani, care constituie termen de încercare stabilit conform art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedura penala a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83, 84 Cod penal, privind cauzele a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 alin.1, lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei închisorii.

În baza art. 14 rap. la art. 346 alin.1 Cod procedura penala coroborat cu art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, a admis actiunea civila formulata de partea civila S. CLINIC DE URGENTA BAGDASAR-ARSENI (cu sediul în Bucuresti, Sos. Berceni, nr.12, sector 4). Obliga pe inculpat la plata sumei de 9712,97 lei catre partea civila Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar-Arseni, cu titlu de daune materiale.

În baza art.14 rap. la art..346 alin..1 Cod procedura penala, a admis în parte actiunea civila formulata de partea civila R.M. (cu domiciliul în B., str. Sg. M. S. Dumitru, nr, bl., sc.1, et., ap., sector ). Obliga pe asiguratorul S.C A. R. A. S.A. (cu sediul în B., str. N. T., nr. bl. M., sector , citata si prin Sucursala Deva, cu sediul în Deva, Bd.D. bl., parter, jud. Hunedoara) la plata sumei de 150.000 lei cu titlu de daune morale si la 10.000 lei cu titlu de daune materiale catre partea civila R. M.

În baza art.14 rap. la art.346 alin.1 Cod procedura penala, a admis în parte actiunea civila formulata de partea civila R. A. -I. (cu domiciliul în B., str. Sg. M.S. Dumitru, nr.5, bl., sc., et., ap., sector ). Obliga pe asiguratorul S.C A. R. A. S.A. la plata sumei de 150.000 lei cu titlu de daune morale catre partea civila R. A.-I.

A obligat pe inculpatul A. I. la plata unei pensii de întretinere în cuantum de 167,5 lei lunar în favoarea partii civile R. A.-I., începând cu data de 05.04.2007 si pâna la terminarea studiilor de catre acesta, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

A respins ca nefondata cererea partilor civile privind plata cheltuielilor de judecata efectuate de acestea.

În baza art.191 alin.1 Cod procedura penala a obligat pe inculpat la plata sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de fond a retinut, în fapt, ca:

La data de 27.02.2007, în jurul orei 21.15, inculpatul A. I. conducea autoturismul marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare GR-82- (apartinând martorului P. M. -C.) pe soseaua Oltenitei dinspre Calea Vitan catre Calea Vacaresti. În masina se mai aflau, alaturi de inculpat, martorii P. M -C. , D. M. si D. N. -R.

Când a ajuns în dreptul strazii Tulnici, rulând cu o viteza de circa 55 km/h, inculpatul nu a acordat prioritate de trecere si a accidentat o persoana care se afla în traversarea regulamentara a strazii pe marcajul pietonal - R. P.

Inculpatul a transportat victima la Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar - Arseni, dupa care s-a reîntors la locul accidentului.

La data de 05.04.2007 R. P. a decedat.

Din procesul-verbal de cercetare la fata locului întocmit de Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti.

- Brigada de Politie Rutiera si din fotografiile efectuate (filele 157-173 d.u.p.) a rezultat faptul ca accidentul rutier s-a produs pe soseaua Oltenitei, autoturismul implicat prezenta avarii (numar de înmatriculare îndoit, capota motor înfundata, parbriz spart). Schita locului accidentului coroborata cu plansele foto indica faptul ca în acea zona, la intersectia Sos. Oltenitei cu str. Tulnici existau doua treceri de pietoni. Pe terasamentul liniei de tramvai a fost descoperita o pata brun roscata cu un diametru de circa 20 cm.

Din concluziile raportului medico-legal de necropsie nr. A3/526/2007 întocmit de Institutul de Medicina Legala "Mina Minovici" (filele 213-215 d.u.p.) a rezultat ca moartea numitului R. P. a fost violenta, fiind datorata unui politraumatism cu multiple fracturi (de bolta si baza craniu, fractura deschisa 1/3 distala gamba stânga), contuzii cerebrale si ruptura de splina (pentru care s-a practicat splenectomie), complicat în final cu escare de decubit si bronhopneumonie.

Leziunile traumatice s-au produs prin lovire cu si de corp dur, posibil în conditiile unui politraumatism rutier (pieton). Între leziunile traumatice si deces exista legatura indirecta de cauzalitate.

În cauza au fost efectuate trei rapoarte de expertiza tehnica judiciara.

Raportul de expertiza întocmit de expertul E. I. (filele 240-255 d.u.p.) concluzioneaza ca în momentele premergatoare producerii accidentului autoturismul Opel Astra cu nr. de înmatriculare GR-82-MRS condus de Anton Iordan se deplasa pe soseaua Oltenitei, dinspre Calea Vitan catre Piata Sudului cu o viteza de minim 55 km/h, iar victima se deplasa pe o traiectorie perpendiculara de la dreapta la stânga, în raport cu directia de înaintare a autoturismului, în traversarea carosabilului, cu o viteza de 9,6 km/h.

Impactul dintre autovehicul si pieton s-a produs pe soseaua Oltenitei, pe banda a doua a sensului de mers catre Piata Sudului, la o distanta transversala de 5,0 m fata de nivelul bordurii trotuarului din dreapta si la o distanta longitudinala cu 20,0 m anterior urmei biologice descoperite la fata locului. Analiza dimensionala a schitei locului accidentului releva ca impactul dintre autoturism si victima a avut loc pe marcajul primei treceri de pietoni, la cca 3,0 m înainte de terminarea marcajului.

Starea de pericol a fost creata de conducatorul auto prin neacordarea prioritatii de trecere victimei care se afla în traversarea arterei circulate prin loc special amenajat si marcat corespunzator. Momentul aparitiei starii de pericol pentru conducatorul auto a fost cel în care victima a aparut în câmpul sau vizual, în traversarea carosabilului de la dreapta la stânga, în raport cu directia de înaintare a autoturismului. Pentru conducatorul autoturismului nu a existat posibilitatea tehnica a evitarii producerii accidentului în conditiile date, deoarece spatiul de care dispunea pentru decizie si manevra Sd = 17,0 metri a fost inferior timpului necesar pentru oprirea autoturismului prin frânare Sn = 37,0 metri, de la viteza initiala de deplasare (55 km/h).

În schimb, numitul A. I. putea sa evite producerea accidentului daca se deplasa cu autoturismul cu o viteza de cel mult 32 km/h, ceea ce pe sectorul de drum respectiv se impunea, având în vedere ca se apropia o trecere de pietoni marcata si semnalizata corespunzator, si acorda prioritate de trecere victimei care se afla în traversarea strazii pe marcajul pietonal, respectând în felul acesta prevederile art. 135 lit. h din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002. Victima nu avea posibilitatea sa previna producerea accidentului deoarece nu putea sa prevada ca, desi se afla în traversarea strazii pe marcajul pietonal, conducatorul auto nu îi va acorda prioritate de trecere.

A fost întocmita si o opinie separata la acest raport, de catre expertul parte al inculpatului, M. C., prin care se arata ca viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat era de 37, 50 km/h iar pietonul se deplasa printre cele doua treceri de pietoni. Locul impactului se situeaza pe soseaua Oltenitei, dinspre Calea Vitan spre Piata Sudului, cu cca 7,5 metri mai înainte de nivelul petei de sânge, la o distanta de 6,1 m fata de marginea carosabilului, raportat la sensul de mers al autoturismului. Starea de pericol a fost creata de pieton, care s-a angajat în traversare în fuga fara sa se asigure, intrând în carosabil printre doua autoturisme stationate. Accidentul putea fi evitat de conducatorul auto prin frânare, daca ar fi circulat cu o viteza mai mica de 17 km/h, fapt care nu se impunea în conditiile în care nu erau angajati pietoni în traversare pe trecere. Accidentul putea fi prevenit de R. P. daca ar fi traversat regulamentar pe trecerea de pietoni.

Raportul de expertiza întocmit de expertul S.I. C. (filele 295-313 d.u.p.) concluzioneaza ca impactul a survenit pe prima trecere de pietoni. Autoturismul se deplasa cu o viteza de 55 km/h iar victima se deplasa pe marcajul pietonal cu o viteza de 9,6 km/h, de la dreapta la stânga. Starea de pericol a fost creata de conducatorul auto, care nu a redus suficient viteza în zona celor doua treceri de pietoni pentru a putea opri în conditii de siguranta în cazul aparitiei în câmpul vizual a unui pieton angajat în traversarea arterei rutiere. De la aparitia starii de pericol si pâna la impact autoturismul a parcurs o distanta de 18,3 m iar victima a parcurs 3,2 m. Accidentul putea fi evitat de conducatorul auto printr-o manevra de frânare, daca ar fi circulat cu o viteza mai mica de 36 km/h si daca ar fi acordat prioritate pietonului aflat în traversare regulamentara pe o trecere de pietoni marcata si semnalizata corespunzator.

Si la acest raport de expertiza s-a întocmit o opinie separata de catre expertul parte - A. I. M. (filele 315-323 d.u.p.).

Initial, prin Ordonanta nr.1970/P/2007 din 02.03.2009 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a învinuitului A. I., în temeiul art.262 pct.2 lit. a rap. la art.11 pct.1 lit. b si art.10 lit. d C.p.p.

Ulterior, prin sentinta penala nr.1487/18.08.2009 pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti în dosarul nr.4536/4/2009 a fost admisa plângerea petentei R. M. iar în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. b Codul de procedura penala a fost desfiintata ordonanta atacata. Cauza a fost trimisa la Parchetul de pe lânga Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti în vederea redeschiderii urmaririi penale, finalizarii cercetarilor în sensul efectuarii unei noi expertize auto care în afara obiectivelor stabilite prin celelalte doua efectuate sa contina si unul distinct, respectiv masurarea probabilitatii ca urmele lasate pe parbriz asa cum sunt identificate în plansele foto atasate sa fi fost create ca urmare a unui impact la viteza de 35 km/h, 40 km/h, 45 km/h, 50 km/h, sau 55 km/h ori mai mult, si în functie de viteza minima pe care ar fi avut-o autoturismul care este plaja (în metri) a distantelor la care ar fi putut fi proiectata victima de la punctul de impact.

Ulterior, raportul de expertiza întocmit de expertul P. A. (filele 15-67 d.u.p.) a concluzionat ca directia de deplasare a autoturismului Opel Astra a fost pe sos.Oltenitei, pe banda a doua a sensului de mers dinspre sos.Vitan Bârzesti catre Calea Vacaresti. Directia de mers a pietonului a fost în traversare pe soseaua Oltenitei, de la dreapta la stânga în raport cu sensul de deplasare al autoturismului. Accidentul a fost de tip frontal.

Având în vedere distanta de proiectare a victimei stabilita conform determinarilor grafice si analitice la valoarea de 20...21 m si pozitia petei de sânge ca indiciu material referitor la pozitia unde a cazut victima dupa proiectare, se poate aprecia ca victima a fost lovita la nivelul primului marcaj pietonal, respectiv la circa 3...4 m înainte de sfârsitul primului marcaj pietonal raportat la sensul de mers al autoturismului. Locul impactului a fost pozitionat asadar pe marcajul pietonal, la circa 3-4 metri înainte de sfârsitul acestuia si la 5 m fata de bordura trotuarului dreapta.

Starea de pericol care a condus la producerea accidentului a fost generata de catre conducatorul autoturismului, care s-a deplasat cu o viteza superioara celei maxim autorizate în zona accidentului si nu a oprit înainte de trecerea de pietoni pentru a acorda prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea drumului public printr-o zona autorizata trecerii pentru pietoni, nerespectând prevederile art.135 lit.h si art.121 din Regulamentul de aplicare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.195/2002:

Pietonul R. P. nu a avut posibilitati de evitare a accidentului, în schimb, conducatorul auto A. I. putea evita accidentul daca acorda prioritate de trecere pietonului.

La acest raport a fost întocmita o alta opinie separata (filele 69-102 d.u.p.).

De asemenea, instanta a constatat ca sustinerile inculpatului cât si declaratiile martorilor care au aratat ca accidentul s-ar fi produs între cele doua treceri de pietoni nu sunt adevarate iar declaratiile martorilor vor fi înlaturate sub acest aspect.

Martorii aflati în masina la momentul accidentului, respectiv D. N.-R., P. M.-C. si D. M. au dat declaratii în faza de urmarire penala (filele 230-235 d.u.p.) dar si în fata instantei.

Dincolo de subiectivismul oarecum inerent al acestor declaratii, urmare a relatiilor de serviciu pe care le aveau cu inculpatul, s-au remarcat contradictiile existente între declaratiile acestora si declaratiile inculpatului:

Instanta a înlaturat de asemenea concluziile expertilor parte, angajati de inculpat, constatând ca toate cele trei (3) rapoarte de expertiza sunt concordante si explica argumentat, stiintific si coerent, astfel cum s-a aratat mai sus, dinamica producerii accidentului, momentul aparitiei starii de pericol si posibilitatile tehnice de evitare a accidentului, din toate acestea a rezultat fara niciun dubiu culpa inculpatului, care a încalcat normele ce reglementeaza circulatia rutiera. De altfel, toate aceste opinii separate pornesc de la premisa eronata, indicata de inculpat, ca pietonul alerga în traversarea strazii, între cele doua treceri de pietoni, ceea ce nu s-a demonstrat.

În concluzie, instanta a retinut ca sustinerile inculpatului nu sunt posibile raportat la legile fizicii, în mod obiectiv, având în vedere viteza de deplasare a autoturismului, avariile acestuia, leziunile victimei si locul unde a fost proiectata aceasta, din toate aceste elemente rezultând faptul ca impactul a avut loc pe trecerea de pietoni, inculpatul fiind în culpa prin aceea ca a circulat cu viteza si nu a acordat prioritate de trecere persoanei aflate în traversarea strazii pe marcajul pietonal.

În drept, fapta inculpatului a întrunit elementele constitutive ale infractiunii de ucidere din culpa în modalitate agravata, prevazuta de art. 178 alin.1, 2 Cod penal.

În acest sens instanta a dat o corespunzatoare încadrare juridica faptei retinute în actul de sesizare, în sensul retinerii alineatului 1 (forma simpla a infractiunii), pentru acuratete juridica. În consecinta, în baza art.334 Cod procedura penala a dispus schimbarea încadrarii juridice data prin actul de sesizare, din infractiunea prev. de art.178 alin.2 Cod penal în infractiunea prev. de art.178 alin.1, 2 Cod penal.

Instanta a constatat ca nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de art.47 Cod penal, neexistând o cauza care înlatura caracterul penal al faptei.

Din perspectiva acestor conditii, instanta a apreciat ca rezultatul socialmente periculos nu s-a produs ca urmare a unei împrejurari neasteptate, a carei intervenire nu putea fi prevazuta în mod obiectiv, ci este consecinta directa a actiunii inculpatului care a circulat cu viteza peste limita legala si nu a acordat prioritate de trecere victimei.

Constatând ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savârsita de inculpat, instanta a dispus condamnarea acestuia, iar la individualizarea pedepsei principale s-au avut în vedere criteriile prevazute de art. 72 Cod penal, respectiv dispozitiile partii generale a Codului penal, limitele de pedeapsa fixate în partea speciala, gradul de pericol social al faptei savârsite, persoana infractorului si împrejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.

Din aceasta perspectiva, instanta a avut în vedere în primul rând gravitatea faptei, pe care a apreciat-o ca fiind ridicata în raport cu urmarea ireparabila produsa - moartea unui om.

Inculpatul a avut o atitudine procesuala nesincera.

Punând în balanta circumstantele personale ale inculpatului - vârsta acestuia, faptul ca nu este cunoscut cu antecedente penale, are un loc de munca -, pericolul social sporit al faptei savârsite si împrejurarile comiterii acesteia, atitudinea procesuala a inculpatului dar si perioada de timp care a trecut de la comiterea faptei si pâna în prezent, instanta a apreciat ca o pedeapsa de 3 ani închisoare este adecvata pentru realizarea scopului educativ si preventiv prevazut de art.52 Cod penal, pentru a da eficienta functiilor de constrângere, reeducare si exemplaritate a pedepsei.

În ceea ce priveste modalitatea de executare a pedepsei, instanta a apreciat ca scopul acesteia poate fi atins si fara executarea efectiva în regim de detentie, condamnarea constituind un avertisment suficient pentru ca inculpatul sa nu mai savârseasca alte infractiuni. Cu alte cuvinte, instanta a apreciat ca executarea pedepsei de 3 ani închisoare într-un penitenciar nu ar avea nicio eficienta practica pentru reeducarea inculpatului.

Fata de cele expuse mai sus, în baza art.178 alin.1, 2 Cod penal instanta de fond a condamnat pe inculpatul A. I. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru savârsirea infractiunii de ucidere din culpa.

Referitor la oportunitatea aplicarii în speta a pedepselor accesorii prevazute de art. 64 Cod penal, instanta a analizat aceasta problema din perspectiva jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, ce face parte integranta din dreptul intern. Astfel, în cauza Hirst contra Marii Britanii, Curtea EDO a stabilit ca la aplicarea pedepselor accesorii instanta trebuie sa aiba în vedere natura si gravitatea faptei savârsite si comportamentul inculpatului, aplicarea automata a pedepselor accesorii nefiind compatibila cu exigentele Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Teza a fost preluata si de Înalta Curte de Casatie si Justitie, care a stabilit ca "dispozitiile art.71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpreteaza în sensul ca, interzicerea drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza I - c din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instantei, în functie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul Penal".

În consecinta, în baza art. 71 Cod penal instanta a interzis inculpatului, ca pedeapsa accesorie, drepturile prevazute de art. 64 alin. 1, lit.a teza a II-a si lit. b Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal instanta a suspendat conditionat executarea pedepsei închisorii pe o durata de 5 ani, care constituie termen de încercare stabilit conform art.82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedura penala a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83, 84 Cod penal, privind cauzele a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei, respectiv comiterea unei noi infractiuni în termenul de încercare sau neexecutarea obligatiilor civile stabilite prin hotarârea de condamnare.

În baza art. 71 alin .5 Cod penal a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1, lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei închisorii.

Instanta a constatat ca sunt îndeplinite conditiile raspunderii civile delictuale, respectiv existenta faptei ilicite, a unui prejudiciu cert si nereparat înca, legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, vinovatia inculpatului ca atitudine psihica fata de fapta si urmarile acesteia.

În ceea ce priveste actiunea civila formulata de Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar-Arseni, instanta a avut în vedere dispozitiile art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii, potrivit cu care "persoanele care prin faptele lor aduc daune sanatatii altei persoane raspund potrivit legii si au obligatia sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de catre furnizorii de servicii medicale".

În consecinta, în baza art.14 rap. la art. 346 alin.1 Cod procedura penala coroborat cu art. 313 alin.1 din Legea nr.9 5/2006, instanta a admis actiunea civila formulata de partea civila SPITALUL CLINIC DE URGENTA BAGDASAR-ARSENI si îl va obliga pe inculpat la plata sumei de 9712,97 lei catre partea civila Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar - Arseni, cu titlu de daune materiale (conform filelor 45-51 din dosarul instantei).

Referitor la actiunile partilor civile R. M. (sotia persoanei decedate) si R. Alexandru-I. (fiul persoanei decedate):

Sub aspectul daunelor materiale, acestea au fost dovedite în parte, prin administrarea de catre partile civile a probei cu martori si a probei cu înscrisuri.

Au fost audiati pe latura civila martorii B. M. si A. E., care au confirmat sustinerile partilor vatamate în sensul efectuarii cheltuielilor pentru înmormântare, parastas, mesele de comemorare care au avut loc.

Referitor la cuantumul prejudiciului,s-a apreciat ca este greu de cerut persoanelor care au suferit un deces în familie sa îsi preconstituie dovezi sub aspectul tuturor cheltuielilor efectuate, unele dintre aceste dovezi fiind dificil, daca nu imposibil de obtinut.

Pe de alta parte, a considerat ca trebuie avut în vedere ca principiul care guverneaza raspunderea civila delictuala este cel al repararii integrale a prejudiciului.

Pentru a nu se ajunge la o îmbogatire fara justa cauza si a nu se solicita sume care nu au corespondent în realitate, trebuie ca sustinerile partilor civile sa se coroboreze cu alte mijloace de proba. Toate acestea trebuie raportate si la principiul echitatii.

De altfel, si în practica sa, atunci când se pronunta asupra cererilor de acordare a daunelor materiale, a rambursarii costurilor si cheltuielilor de judecata, Curtea Europeana a Drepturilor Omului arata ca aceste cheltuieli trebuie sa fi existat în mod real, sa fie în mod necesar suportate si sa aiba o suma rezonabila.

În speta, a remarcat ca, pe lânga declaratiile celor doua persoane propuse ca martore, partile civile au depus un consistent set de înscrisuri (aflate la filele 76-96 din dosar), care dovedesc cheltuielile efectuate pentru cumpararea alimentelor si bauturii necesare la mesele prilejuite de datinile crestinesti, îmbracaminte, etc.

Vazând si declaratiile celor doua martore care aproximeaza cheltuielile la suma de 100 milioane lei vechi, totalizând si cheltuielile care rezulta din înscrisuri, instanta a apreciat ca suma de 10.000 Ron reprezinta o suma dovedita si într-un cuantum rezonabil, ce se impune a fi acordata.

Referitor însa la cheltuielile de spitalizare sau asa-zisele atentii acordate asistentelor, doctorilor, instanta constata ca cererea nu are o baza legala, inculpatul neputând fi obligat la plata acestor sume (asistenta medicala este, legal, gratuita iar cheltuielile de spitalizare se recupereaza de unitatea la care s-au acordat îngrijirile, cum este si cazul în acest dosar).

Sub aspectul daunelor morale,s-a aratat ca, cuantumul acestora ramâne la libera apreciere a instantei de judecata, neexistând criterii matematice, precis determinate, astfel încât sa poata constitui o satisfactie echitabila pentru prejudiciul suferit partilor civile.

Decesul numitului R. P. a constituit si constituie, în mod firesc, o grea si ireparabila pierdere pentru familia acestuia, cuvenindu-se acordarea unei juste reparatii morale partilor civile, pe care instanta a cifrat-o la suma de 150.000 lei pentru fiecare, tinând seama de proportia traumei psihice produse acestora.

Instanta a cenzurat, asadar, pretentiile solicitate, întrucât nu se impune stabilirea unor sume mai mari (de 400.000 sau 200.000 lei noi), având în vedere scopul acestor daune. În plus, chiar prin solutia de condamnare dispusa în cauza se poate considera ca se acorda, macar în parte, reparatia morala solicitata.

S-a aratat ca o alta problema pe care o ridica speta este cea a asiguratorului de raspundere civila, referitoare la natura, cuantumul si limitele raspunderii sale în procesul penal.

Astfel, printr-un recurs în interesul legii, Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie a solicitat sa se stabileasca modul unitar de interpretare si aplicare a dispozitiilor legale în ceea ce priveste angajarea raspunderii juridice civile a asiguratorului în procesul penal în ipoteza asigurarii obligatorii de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule.

În practica judiciara, instanta a aratat ca, s-au conturat mai multe solutii:

1) Retinând ca terte persoane au fost prejudiciate prin accidente de circulatie în care au fost implicate autovehicule asigurate prin efectul legii, unele instante au citat în cauza penala societatea de asigurare si au constatat ca are calitatea de asigurator de raspundere civila numai pentru opozabilitatea hotarârii.

În motivarea solutiei, instantele au argumentat în sensul ca "în cadrul procesului penal, persoana raspunzatoare de producerea accidentului este inculpatul care are calitate de parte principala astfel încât dispozitiile art. 54 din Legea nr. 136/1995, modificata prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 61/2005, au o aplicativitate limitata la actiunea civila în fata instantei civile si nu pot fi extinse prin analogie la actiunea civila în cadrul procesului penal, fiind exclusa posibilitatea obligarii directe a asiguratorului la plata despagubirilor.

2) Într-o alta orientare jurisprudentiala, asiguratorul a fost obligat la plata despagubirilor în solidar cu inculpatul.

Aceste instante au apreciat ca prin decizia nr. I din 28 martie 2005 a Sectiilor Unite s-a retinut ca raporturile juridice dintre asigurat si asigurator au la baza o solidaritate tacita, stabilita prin conventie. Raspunderea civila delictuala a celui care prin fapta sa a cauzat efecte pagubitoare si raspunderea contractuala a asiguratorului impun obligarea solidara a acestora. Totodata, a obliga doar inculpatul la plata despagubirilor civile ar putea crea situatia în care partea vatamata sa nu-si poata recupera daunele materiale sau morale obtinute în instanta penala.

3) Cu privire la acelasi aspect, alte instante au obligat societatea de asigurare în limitele obligatiei acesteia la plata despagubirilor alaturi de inculpat.

În aceasta abordare, instantele au retinut ca temeiurile juridice diferite ale raspunderii asiguratorului si inculpatului (contractuala, respectiv delictuala) exclud solidaritatea acestora.

4) În aceeasi materie, alte instante au obligat numai societatea de asigurare la repararea prejudiciului cauzat de autovehicul asigurat, în limita obligatiei sale.

Adeptii acestei orientari au precizat ca raspunderea societatii este antrenata direct în temeiul contractului de asigurare, obligatie pe care si-a asumat-o în mod expres.

Ratiunea încheierii politiei de asigurare este tocmai aceea de a înlatura riscul insolvabilitatii celui vinovat de producerea accidentului rutier.

Prin decizia nr. 29 din 16 noiembrie 2009, Sectiile Unite ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie au respins însa recursul în interesul legii, ramânând ca în continuare instantele sa pronunte solutii diferite asupra acestei chestiuni.

Cu privire la aspectul în discutie, instanta a constatat, din interpretarea normelor legale, ca societatea de asigurare trebuie obligata direct si nemijlocit catre partea civila la repararea prejudiciului cauzat de autovehicul asigurat.

Asa cum s-a aratat si în motivarea recursului în interesul legii si cum se prevede expres în Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile în România, asigurarea de raspundere civila pentru prejudiciile produse prin accidente de autovehicule (RCA) este, potrivit art. 4, o asigurare obligatorie. Expresia acestui caracter obligatoriu o reprezinta faptul ca persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatricularii/înregistrarii în România, precum si tramvaie au obligatia legala (art.48 alin.1 din legea mentionata) sa încheie o astfel de asigurare, cât si faptul ca în asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat si asigurator, drepturile si obligatiile fiecarei parti sunt stabilite prin lege (art.3).

Prin urmare, asigurarea de raspundere civila auto este un contract fortat prin care asiguratorul se obliga, corelativ încasarii primelor de asigurare, sa acorde despagubiri pentru prejudiciile de care asiguratii raspund fata de terte persoane pagubite prin accidente de vehicule (prejudicii ale bunurilor, integritatii corporale sau vietii unor terte persoane - art. 49 si art. 50 din Legea nr. 136/1995). Mai mult, despagubirea se plateste de catre asigurator chiar si atunci când accidentul este produs de o alta persoana decât asiguratul, necesara fiind implicarea în accident a autovehiculului asigurat, nu si a persoanei asigurate (art.51 alin.1).

Acestea sunt conditiile cumulative pe care legea (art. 49 - 52) le instituie pentru angajarea raspunderii asiguratorului, la care se adauga conditiile suplimentare stabilite prin norme ale Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (art.53). Unele dintre acestea vizeaza, de pilda nivelul despagubirilor.

Stabilirea si efectuarea despagubirii (art. 54) se realizeaza în baza contractului de asigurare (art. 43 si art. 9), fie prin procedura administrativa instituita prin normele Comisiei de Supraveghere, fie prin hotarâre judecatoreasca.

Despagubirea platita de catre asigurator celor pagubiti prin accidente produse de autovehicule nu se recupereaza de catre acesta de la persoana raspunzatoare de producerea pagubei. Asiguratorul are actiune in regres pentru despagubirile platite numai în cazurile speciale, expres si limitativ prevazute de art.58 din Legea nr.136/1995. Ipotezele art.58 reprezinta o situatie de exceptie, derogatorie de la regula potrivit careia, în aceasta materie, asiguratorul nu are actiune in regres.

S-a aratat ca, din aceasta perspectiva, se poate concluziona ca raspunderea asiguratorului fata de persoana prejudiciata, în materia asigurarii de raspundere civila auto, este o raspundere contractuala, asumata prin contractul de asigurare. Este, totodata, o raspundere directa, asiguratorul raspunzând pentru fapta sa de a-si asuma conduita (riscurile acesteia) asiguratului. Asiguratorul, atunci când acopera prejudiciul suferit de tertul victima a accidentului, nu face o plata pentru faptuitor si nici alaturi de faptuitor, ci îsi îndeplineste propria obligatie asumata prin contractul de asigurare.

Astfel, potrivit art. 49 din acelasi act normativ asiguratorul acorda despagubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguratii raspund fata de terte persoane pagubite prin accidente de vehicule, precum si tramvaie si pentru cheltuielile facute de asigurati în procesul civil iar potrivit art. 50 alin. 1 despagubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlu de dezdaunare si cheltuielile de judecata persoanelor pagubite prin vatamare corporala sau deces, precum si prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

S-a retinut ca la data faptei autoturismul era proprietatea martorului P. M. -C. si era asigurat la S.C A. R. A. S.A., conform politei de asigurare nr.4065225 emisa la data de 13.12.2006, cu valabilitate de la 16.12.2006 la 15.06.2007 (fila 104 din dosarul instantei).

Instanta a avut în vedere, pe de alta parte, normele si principiile existente în materie la momentul respectiv, respectiv Ordinul Presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor cu nr. 113133/2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, potrivit cu care la stabilirea despagubirilor în caz de deces se au în vedere cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerara, precum si cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative; cheltuielile de transport al cadavrului, inclusiv cele de îmbalsamare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul pâna la localitatea în care se face înmormântarea; veniturile nete nerealizate si alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului si pâna la data decesului, prevazute la pct. 1, daca acestea au fost cauzate de producerea accidentului; daunele morale: în conformitate cu legislatia si jurisprudenta din România. De asemenea, se au în vedere cheltuielile cu tratamentul si spitalizarea, însa cele care nu sunt suportate din fondurile de asigurari sociale prevazute de reglementarile în vigoare

În aprecierea instantei, Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar - Arseni nu este, în sensul legii, persoana pagubita prin vatamare corporala sau deces. Prin urmare, dupa cum s-a aratat mai sus, inculpatul este cel care va fi obligat sa plateasca aceste sume direct spitalului.

A concluzionat ca asiguratorul va fi obligat singur si direct catre partile civile la plata daunelor materiale si morale (cu exceptia celor facute de unitatea spitaliceasca si a prestatiei periodice, dupa cum se va arata în continuare).

Fata de considerentele sus-mentionate, în baza art. 14 rap. la art. 346 alin. 1 Cod procedura penala, instanta a admis în parte actiunea civila formulata de partea civila R. M. si a obligat asiguratorul S.C A. R. A. S.A. la plata sumei de 150.000 lei cu titlu de daune morale si la 10.000 lei cu titlu de daune materiale catre aceasta parte civila.

În baza art. 14 rap. la art. 346 alin. 1 Cod procedura penala, instanta a admis în parte actiunea civila formulata de partea civila R. A. -I. si a obligat pe asiguratorul S.C A. R. A. S.A la plata sumei de 150.000 lei cu titlu de daune morale catre aceasta parte civila.

Referitor la prestatia periodica solicitata, se retine ca R. A.-I. primea efectiv întretinere de la defunct si este îndreptatit sa primeasca despagubiri de la autorul faptei care a cauzat moartea debitorului obligatiei de întretinere. Este de mentionat ca potrivit art.86 alin.1 din Codul Familiei (înca în vigoare la data pronuntarii acestei hotarâri), "obligatia de întretinere exista între (...) parinti si copii". Descendentul are dreptul la întretinere oricare ar fi pricina nevoii în care se afla, cât timp este minor, precum si pentru perioada în care, devenind major, se afla în efectuarea studiilor (de asemenea, potrivit art. 84 lit. b din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, copiii au dreptul la pensie de urmas "daca îsi continua studiile într-o forma de învatamânt organizata potrivit legii, pâna la terminarea acestora, fara a depasi vârsta de 26 de ani"), întretinerea fiind datorata potrivit cu nevoia acestuia si cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati, conform art. 94 C. fam. Conform art. 94 alin. 3 C. fam., "când întretinerea este datorata de parinti, ea se stabileste pâna la o patrime din câstigul sau din munca pentru un copil, o treime pentru doi copii si o jumatate pentru trei sau mai multi copii".

Asa cum constant s-a aratat si în practica judiciara si în literatura de specialitate, în ceea ce priveste cuantumul prestatiei lunare la care poate fi obligat autorul prejudiciului,instanta de fond, a retinut ca trebuie avut în vedere ca aceasta prestatie constituie prin natura sa o despagubire si nu o pensie de întretinere, astfel încât autorul prejudiciului, indiferent de propria situatie materiala, urmeaza sa acopere prestatiile pe care le platea victima.

Partea civila R. A.-I. este student în anul doi, cursuri de zi, la Universitatea Hyperion - Facultatea de Electronica Automatica si Informatica Aplicata, potrivit adeverintei depuse la fila 150 din dosarul cauzei.

Având în vedere mentiunile din carnetul de munca (filele 71-75) din care reiese ca victima avea un salariu de baza lunar de 528 lei, instanta s-a raportat la prevederile art.1 din H.G. nr.1193/2010, prin care s-a stabilit ca "începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de baza minim brut pe tara garantat în plata se stabileste la 670 lei lunar" si va stabili drept cuantum al despagubirii o patrime din acesta.

Prin urmare, inculpatul A. I. a fost obligat la plata unei pensii de întretinere (prestatii periodice) în cuantum de 167,5 lei lunar în favoarea partii civile R. A.-I., începând cu data de 05.04.2007 si pâna la terminarea studiilor de catre acesta, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Instanta a respins ca nefondata cererea partilor civile privind plata cheltuielilor de judecata efectuate de acestea (onorariu avocat), întrucât desi cheltuielile au fost cerute, oral, cu ocazia dezbaterilor, nu au fost depuse niciun fel de documente justificative în acest sens - chitante, facturi, etc.

În baza art.191 alin.1 Cod procedura penala, în raport de solutia de condamnare dispusa în cauza, inculpatul va fi obligat la plata sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal, au declarat recurs inc. A. I. si asiguratorul de raspundere civila S.C A. R. A. S.A.

Inculpatul A. I. a criticat sentinta sub aspectul solutionarii laturii penale, aratând ca, instanta de fond a facut o gresita apreciere a probatoriului administrat, înlaturând, în mod netemeinic, declaratiile de martori si declaratiile inculpatului si retinând doar concluziile raportului de expertiza, care sunt gresite, exactitatea concluziilor acestuia putând fi pusa la îndoiala având în vedere premisa concluziilor trase, care este falsa.

În consecinta, inculpatul a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. d Cod procedura penala (lipsa vinovatiei).

Asiguratorul de raspundere civila a criticat sentinta sub aspectul solutionarii laturii civile, în sensul diminuarii cuantumului despagubirilor morale acordate partii civile precum si pentru obligarea sa, în mod eronat, la plata despagubirilor, aratând ca acestea trebuiau retinute în sarcina inculpatului.

S-a constatat ca nu exista temei legal pentru obligarea sa, în mod direct, data fiind calitatea de asigurator de raspundere civila care raspunde în limitele legii, respectiv în termenul asigurarii de raspundere civila auto.

S-a mai aratat ca nu s-a tinut seama de caracterul compensatoriu al daunelor morale si de faptul ca daunele acordate, nu trebuie sa se constituie în amenzi excesive pentru autorii daunelor ori în venituri nejustificate pentru victimele daunelor astfel ca acestea nu au fost acordate în concordanta cu jurisprudenta în materie, cu venitul mediu pe cap de locuitor si cu nivelul general de dezvoltare economica a României.

Examinând legalitatea si temeinicia sentintei penale recurate prin prisma criticilor invocate precum si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept, potrivit art. 3856 teza finala Cod procedura penala:

Asupra recursului declarat de inculpatul A. I., Curtea constata ca probele administrate în cauza sunt concordante si în mod vadit necontroversate cu starea de fapt retinuta, din care rezulta ca inculpatul Anton Iordan, la data de 27.02.2007, în jurul orelor 21,15 conducea autoturismul marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare GR-82- pe soseaua Oltenitei, dinspre Calea Rahova catre Calea Vacaresti, iar când a oprit în dreptul strazii Tulnici, rulând cu viteza de cca. 55 km/h. nu a acordat prioritate de trecere si a accidentat pe R. P., aflat în traversarea regulamentara a strazii, pe marcajul pietonal, victima decedând la data de 5.04.2007.

În cauza au fost administrate trei rapoarte de expertiza care au fost concordante în ceea ce priveste viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat si locul producerii accidentului, din concluziile acestora rezultând ca accidentul s-a produs din culpa exclusiva a inculpatului.

Culpa inculpatului a constat în aceea ca nu a acordat prioritate de trecere pietonului R. P. care se angajase în traversarea carosabilului prin loc special amenajat si marcat corespunzator, încalcând prevederile art. 135 lit. b din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 aprobat prin H.G. nr. 1391/2006.

Concluziile rapoartelor de expertiza privind dinamica producerii accidentului sunt fundamentate stiintific si au avut în vedere procesul-verbal de cercetare la fata locului întocmit de D.G.M.B.- Brigada de Politie rutiera si fotografiile judiciare efectuate (filele 157-174 d.u.p.).

În ce priveste declaratiile testimoniale administrate Curtea reaminteste ca dispozitiile art. 63 alin. 2 Cod procedura penala, exclud o ordine de preferinta, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forta acestora de a exprima adevarul, indiferent de momentul procesual caruia apartin sau organul care le-a administrat.

În speta, împrejurarea ca instanta de fond a înlaturat unele din declaratiile martorilor, date în cursul cercetarii judecatoresti care erau în contradictie vadita cu cele date initial, în cursul urmaririi penale, aratând, motivat, de ce anume aceste declaratii nu pot fi retinute se înscrie într-o corecta aplicare a dispozitiilor amintite, referitoare la aprecierea probelor în contextul verificarii coroborarii lor cu faptele si împrejurarile ce se desprind din întreg ansamblul probator administrat.

Prin urmare, probele de la dosar conduc, fara dubii la concluzia primei instante cu privire la situatia de fapt si vinovatia inculpatului în forma culpei, sub aspectul comiterii infractiunii de ucidere din culpa prev. de art. 178 alin. 1 si 2 Cod penal, recursul inculpatului urmând a fi respins ca nefondat, în conditiile art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedura penala.

Asupra recursului declarat de asiguratorul de raspundere civila

Prima critica vizând cuantumul daunelor morale este privita de Curte ca fiind nefondata.

Spre deosebire de daunele materiale care sunt precis determinabile si evaluabile în bani, daunele morale nu au o imediata expresie materiala si nu pot oferi elemente de calcul riguros, întinderea lor fiind determinata, întotdeauna, prin apreciere.

În speta este vorba de repararea unui prejudiciu de afectiune, prejudiciu care trebuie reparat de persoana culpabila. În acest sens, trebuie avute în vedere statuarile rezolutiei Comitetului de Ministri ai Consiliul Europei nr. 75 adoptata la 14 martie 1965 care se refera expres ca "în caz de deces, reparatia pentru prejudiciul de afectiune trebuie acordata parintilor, sotului si copiilor victimei pentru ca, doar în aceste cazuri, reparatia este supusa conditiei ca aceste persoane sa fi avut legaturi de afectiune strânse, cu victima în momentul decesului.

Astfel, este dincolo de orice îndoiala ca sotia victimei si copilul acestuia sunt îndreptatiti la repararea prejudiciului moral de afectiune, ca urmare a traumei psihice determinate de fapta inculpatului - moartea sotului respectiv, tatalui.

Împrejurarea ca instanta de fond a apreciat ca prejudiciul moral cauzat fiecareia dintre partile civile poate fi compensat prin plata sumei de 150.000 lei (adica echivalentul a 35.000 euro) nu poate fi privita ca neîntemeiata de catre Curte si ca atare, cenzurata.

Sub aspectul cuantumului daunelor morale esential de retinut este ca acestea nu pot reprezenta un pretium doloris pentru partile civile, ci au menirea de a compensa, într-o anumita masura, durerea cauzata de disparitia sotului/parintelui lor.

Evident, întotdeauna partile civile sunt tentate sa masoare aceasta suferinta prin pretinderea unor sume cât mai mari, care în opinia lor, sunt de natura a sublinia dimensiunea dramei încercate (traumele psihice de acest fel sunt însa, de nereparat, în bani).

Esential în stabilirea prejudiciului nepatrimonial suferit este însa ca, solutia pronuntata sa fie corespunzatoare principiilor raspunderii civile delictuale, iar aprecierea asupra caracterului daunelor morale care reprezinta, în speta, compensarea prejudiciului afectiv cauzat sotului si copilului victimei, de care acestia erau legati printr-o relatie afectiva,de natura familiala, sa fie rezonabila si sa se înscrie în interpretarea constanta a jurisprudentei europene precum si în jurisprudenta traditionala, româna.

În prezenta cauza, Curtea nu identifica temeiuri de a reduce pretentiile materiale ale partilor civile, cu titlu de daune morale, cuantumul acestora înscriindu-se pe deplin, în coordonatele aratate.

Obligarea asiguratorului de raspundere civila în mod direct la plata daunelor materiale si morale este însa gresita întrucât încalca principiile raspunderii civile delictuale si ignora cadrul penal al rezolvarii actiunii civile, în conditiile art. 346 Cod procedura penala, în caz de condamnare a inculpatului.

Societatea de asigurare nu a comis fapta penala purtatoare de prejudiciu ci, inculpatul care a fost tras la raspundere penala. Prin fapta sa, comisa din vinovatia ceruta de lege (culpa) inculpatul a cauzat un prejudiciu partilor civile, cert si evaluabil, în legatura directa de cauzalitate cu fapta.

Prin urmare, cel tinut sa repare prejudiciul, în cadrul raspunderii civile delictuale este inculpatul.

Nu exista nicio ratiune pentru a obliga, în mod direct, asiguratorul de raspundere civila, în cadrul unui proces penal, la plata prejudiciului catre partile civile.

Raspunderea asiguratorului este una speciala si deriva din contractul de asigurare încheiat de asigurator cu inculpatul, în calitate de asigurat. Asiguratorul achita prin efectul legii, toate obligatiile civile la care asiguratul sau este obligat, printr-o hotarâre judecatoreasca, urmând a fi avute în vedere si dispozitiile legale în materia financiara privind stabilirea plafonului maxim pâna la care se vor achita aceste despagubiri.

Prin urmare, hotarârea de condamnare prin care inculpatul este obligat la plata prejudiciului este opozabila asiguratorului de raspundere civila care va plati victimelor despagubirile cuvenite.

În aceste sens, s-a pronuntat, în interesul legii, si Înalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizia nr. I din 28 martie 2005.

Asiguratorul participa în proces pentru opozabilitatea hotarârii care urmeaza a fi executata prin efectul legii, considerent pentru care recursul declarat de acesta va fi admis, iar hotarârea reformata în consecinta.

Drept pentru care, Curtea În temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedura penala va admite recursul declarat de asiguratorul de raspundere civila S.C A. R. A. S.A împotriva sentintei penale nr. 2311 din data de 21 septembrie 2011.

Va casa, în parte, sentinta penala recurata si rejudecând,în fond:

Va obliga pe inculpatul A. I. la plata sumei de 150.000 lei` cu titlu de daune morale, la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune materiale catre partea civila R. M. precum si la plata sumei de 150.000 lei, cu titlu de daune morale catre partea civila R. A. I.

Hotarârea urmeaza a fi opozabila asiguratorului de raspundere civila S.C A. R. A. S.A

Va mentine celelalte dispozitii ale sentintei.

În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedura penala cheltuielile judiciare avansate de stat ramân în sarcina statului.

În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedur