Contract de mandat. Clauză de neconcurență. Nerespectarea clauzei. Consecințe

 

Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte

- daune-interese

- daune morale

- clauză de neconcurență

În cazul în care colaboratorul unei societăți care își desfășoară activitatea în domeniul brokeraj-ului în asigurări își încalcă obligația contractuală de a nu deține acțiuni sau părți sociale la alte societăți concurente acțiunea în daune formulată împotriva acestuia este întemeiată, neavând relevanță faptul că societățile înființate de colaborator nu ar fi desfășurat activități.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3235 din 14 iunie 2012

Prin sentința civilă nr. 8544 din 21 decembrie 2010, Tribunalul Comercial Cluj a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC OVB A.R. Broker Asigurări SRL în contradictoriu cu pârâții D.P., P.E. și I.A. și, în consecință, a obligat pârâtul D.P. să plătească reclamantei 4.000 lei daune morale; a obligat pârâta P.E. să plătească reclamantei 10.000 Euro penalități contractuale și daune morale; a respins capătul de cerere pentru obligarea pârâtei I.A. la plata de daune-interese, a obligat pârâții P.E. și D.P. să plătească, în solidar, cheltuieli de judecată în sumă de 9.478,58 lei.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că între reclamantă în calitate de comitent și pârâtul D.P., în calitate de comisionar, s-a încheiat contractul de comision nr. 918839/30 ianuarie 2008, care a reglementat cadrul general de derulare a raporturilor juridice dintre aceste părți, urmând ca în principiu colaboratorul să intermedieze și să ofere consultanță în legătură cu asigurările încheiate, în beneficiul societății reclamante care își desfășoară activitatea în domeniul brokeraj-ului în asigurări și pensii.

De asemenea, între reclamantă și pârâta P.E., în calitate de colaborator, s-a încheiat contractul de mandat nr. 902497/2 iunie 2008 care a avut același obiect ca și contractul sus-menționat.

Aceeași este situația contractului nr. S11/184/17 aprilie 2007 încheiat între reclamantă și pârâta I.A.

În contractul de mandat încheiat între reclamantă și pârâta P.E. a fost stipulată o clauză penală potrivit căreia în cazul în care colaboratorul își încalcă obligațiile contractuale prevăzute la art. 8.1 raportat la art. 13.5 (una dintre acestea fiind obligația de a nu deține acțiuni sau părți sociale nici direct, nici indirect, nici personal, nici prin interpuși la societăți concurente), colaboratorul se obligă la plata daunelor interese în sumă de 3.000 Euro pentru fiecare încălcare în parte.

Pârâta este asociat și administrator la două societăți care acționează în același domeniu de activitate cu reclamanta și care folosesc aceleași politici ca și reclamanta, încercând totodată să preia colaboratorii și clienții acesteia.

Contractul încheiat cu pârâtul D.P. nu conține o clauză penală pentru ipoteza în care acesta și-ar încălca obligația de a nu deține acțiuni sau părți sociale (respectiv să fie asociat sau administrator) la societăți concurente.

Însă acesta a înființat împreună cu P.E. un număr de două firme care acționează în același domeniu de activitate cu reclamanta, astfel că instanța a apreciat că sunt întemeiate pretențiile cu privire la daunele morale pretinse de la pârâtul D.P.

Instanța a reținut că nu sunt întemeiate pretențiile reclamantei cu privire la sumele de 500 Euro reprezentând daune-interese compensatorii și 200 Euro cu titlu de penalități contractuale pretinse de la pârâta I.A.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții D.P. și P.E.

Prin decizia civilă nr. 231 din 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelurile declarate de pârâții D.P. și P.E. și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului D.P., a admis în parte acțiunea formulată împotriva pârâtei P.E. și a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 3.000 Euro reprezentând daune-interese în favoarea reclamantei, a menținut celelalte dispoziții.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că nu există o obligație în sarcina pârâtului D.P. cu privire la respectarea vreunei clauze de concurență astfel că în ceea ce îl privește pe acest pârât nu se poate reține existența vreunei obligații.

S-a reținut că nu există probe care să dovedească o stare de fapt contrară celei afirmate de pârât în apărare, ceea ce confirmă împrejurarea că între reclamantă și pârâtul D.P. nu a fost încheiată o convenție în baza căreia să se fi născut dreptul reclamantei de a cere daune-interese pentru realizarea de activități de aceeași natură cu cele realizate de reclamantă.

De asemenea, în ceea ce privește apelul declarat de pârâta P.E. s-a reținut că prima instanță în mod eronat a apreciat că se aplică cumulat obligația de plată a daunelor interese în baza clauzei penale întrucât din cuprinsul clauzei 8.1 coroborat cu dispozițiile art. 13.5 în aplicarea prevederilor art. 14 se reține că, în fapt, realizarea concurenței prin fapta prevăzută la art. 8.1 este privită ca o singură încălcare, astfel că obligația urmează a fi stabilită în conformitate cu prevederile art. 14.1 teza I din Convenția părților astfel că daunele-interese sunt în sumă de 3.000 Euro pentru fiecare încălcare în parte.

Probatoriul administrat, însă, nu confirmă împrejurarea că ar fi întemeiate pretențiile reclamantei cu privire la diferența de sumă pretinsă până la 10.000 Euro care ar reprezenta daune morale pentru prejudiciul de natură nepatrimonială cauzat reclamantei întrucât, contrar celor reținute de către prima instanță, nu s-a dovedit activitatea realizată de cele două firme, desfășurarea activității pe aceeași piață relevantă și cu privire la aceiași consumatori țintă. Susținerile privind destabilirea structurii organizatorice prin plecarea unui colaborator și încurajarea plecării altor colaboratori nu a fost dovedită.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs P.E., invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și criticând decizia sub următoarele aspecte:

Acțiunea reclamantei trebuie respinsă pe excepția insuficientei timbrări a acțiunii. S-a „trecut” nesperat de ușor peste acest aspect.

Instanța de apel nu a observat faptul că reclamanta a încălcat în mod abuziv dreptul la muncă și, nu în ultimul rând, la supraviețuire, prin inserarea în cadrul contractului a unei clauze „de neconcurență”, pentru care nu s-a acordat recurentei niciun drept bănesc.

Recurenta susține că nu a făcut concurență neloială reclamantei întrucât, pe de o parte, societățile pe care le-a înființat nu au lucrat efectiv, iar, pe de altă parte, acestea au figurat în altă zonă a țării, departe de sediul reclamantei.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Acțiunea reclamantei a fost legal timbrată, la valoarea pretențiilor deduse judecății, potrivit dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. În apelul promovat de pârâta P.E. nu se critică hotărârea instanței de fond sub acest aspect.

Așa fiind, acest motiv de recurs este nefondat.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține că între SC OVB A.R. Broker de Asigurare SRL și recurentă a fost încheiat contractul de mandat nr. 902497/2 iunie 2008 și, potrivit clauzelor contractuale, recurenta, în calitate de colaborator, nu poate deține acțiuni sau părți sociale (respectiv să fie asociat sau administrator) nici direct, nici indicat, nici indirect, nici prin interpuși la aceste societăți concurente și nu are dreptul de a promova și stimula activitatea concurențială a acestor societăți, fie personal, fie prin terți.

Potrivit dispozițiilor art. 14.1 din contract, în cazul în care colaboratorul încalcă oricare din prevederile stipulate la pct. 13.5 se obligă la plata daunelor interese în sumă de 3.000 Euro pentru fiecare încălcare în parte.

Este de necontestat că recurenta are calitatea de asociat și administrator în societățile: USCF Broker de Asigurare SRL și respectiv USCF Broker SRL, care au ca obiecte de activitate: activități ale agenților și broker-ilor de asigurări, evaluare a riscului de asigurare și a pagubelor, activități de intermediere a tranzacțiilor financiare.

De altfel, recurenta recunoaște că a înființat respectivele societăți, chiar prin motivele de recurs.

Așa fiind, recurenta și-a încălcat obligațiile pe care și le-a asumat prin contractul de mandat încheiat cu SC OVB A.R. Broker de Asigurare SRL și, ca atare, în mod corect a fost obligată la plata despăgubirilor către aceasta.

Nu are relevanță că societățile înființate de recurentă nu ar fi desfășurat activități, câtă vreme, recurenta răspunde pentru deținerea calității de asociat și administrator în acestea, potrivit contractului de mandat încheiat cu societatea intimată.

Față de aceste considerente, Înalta Curte a apreciat că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.