Art.1349 din NCC nu mai conditioneaza angajarea raspunderii de culpa.

NCC, art. 1349, art. 1469 alin. (2), art. 1470

Din economia dispoziţiilor art. 1349 din noul Cod civil reiese faptul că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunzând de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Prin urmare, în cazul în care prejudiciul reclamat prin acţiune este consecinţa construirii unei autostrăzi, iniţiativă şi acţiune a pârâtei, în speţă existând refuzul acesteia de acoperire a acestuia, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1349 din noul Cod civil, noua reglementare a răspunderii civile delictuale, spre deosebire de vechea reglementare conţinută de art. 998 C. civ., nemaicondiţionând explicit angajarea răspunderii civile de culpă, de greşeala autorului, limitându-se la constatarea existenţei unei încălcări prin acţiune ori inacţiune a drepturilor, dar şi a intereselor legitime ale altor persoane, vina fiind, deci, prezumată.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2358 din 24 iunie 2014

1. Prin sentinţa nr. 1106 din 13 martie 2013 îndreptată prin încheierea din 15 aprilie 2013, Tribunalul Arad, Secţia civilă a admis acţiunea promovată de reclamanta SC Aeroportul A. SA în contradictoriu cu pârâţii C.N.A.D.R. prin Direcţia regională de drumuri şi poduri T. şi Departamentul pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine şi cererea de intervenţie formulată de Consiliul Judeţean A. în interesul reclamantei şi a obligat pârâţii în solidar la plata sumei de 2.940.137,71 lei către reclamantă; a admis cererea de intervenţie în nume propriu formulată de Regia Autonomă Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - R. - Bucureşti şi a obligat pe aceeaşi pârâţi la plata sumei de 683.296,31 lei plus TVA către această parte.

2. În motivarea sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că pretenţiile solicitate au ca izvor raportul juridic dintre părţi generat de realizarea autostrăzii A. – T., centura ocolitoare a municipiului A.

3. Executarea acestei lucrări, reţine sentinţa, a impus, pe de o parte, asigurarea terenului necesar, iar, pe de altă parte, montarea unor serii de echipamente aparţinând traficului aeroportului reclamant.

4. Ca atare, Consiliul judeţean a transferat din proprietatea sa suprafaţa de 43.214 mp în proprietatea statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii – Compania Naţională de Autostrăzi. A reţinut instanţa de fond că în aceleaşi condiţii a devenit inoperabilă activitatea aeroportului, în proporţie de 70%, aspecte şi consecinţe pe care toate părţile implicate le cunoşteau.

5. Faţă de probatoriul administrat instanţa de fond a stabilit că reclamanta şi intervenientul în interes accesoriu au acţionat cu bună-credinţă în transferul terenului, că prin adresa nr. 93/4337/2009 CNADNR şi-a însuşit poziţia acestora privind finalizarea lucrărilor din bugetul autostrăzii, problema fiind de celeritate în realizarea acestora care să ducă la refacerea situaţiei anterioare.

6. Repunerea rapidă în stare de funcţionare a aeroportului cu pierderi cât mai mici, reamplasarea şi refacerea sistemelor de balizaj la standarde internaţionale cu o logistică de cel mai înalt nivel pe care a asigurat-o intervenienta R. prin firmele sale specializate de siguranţă a traficului aerian şi a pasagerilor s-au realizat cu fonduri proprii întrucât pârâtele nu au dat curs cererii de alocare a sumelor aferente.

7. Instanţa de fond a admis cererile formulate în sensul mai sus precizat, reţinând incidenţa art. 998 C. civ., înlăturând apărarea pârâtei că nu are nicio obligaţie de a repara un prejudiciu cert, pe care l-a asumat, pe considerentul că terenul nu aparţine reclamantei SC Aeroportul SA şi Judeţului A., ci Statului, poziţie injustă pe care instanţa o califică drept conduită delictuoasă prevăzută de articolul menţionat, câtă vreme aceasta a fost parte la iniţierea transferului de proprietate.

8. Curtea de Apel Timişoara, prin decizia nr. 177 din 22 octombrie 2013, a admis apelurile declarate de pârâţii CNADNR prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri şi Guvernul României - Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, a schimbat în tot sentinţa îndreptată şi a respins acţiunea şi cererile de intervenţie.

Prin apelurile declarate, cu cereri distincte, dar cu un conţinut identic, astfel cum au fost precizate prin concluzii scrise, pârâtele au criticat sentinţa sub aspectul admiterii cererii principale susţinând neîntrunirea elementelor răspunderii civile delictuale conform art. 998 C. civ., înscrisurile pe care s-a sprijinit aceasta fiind greşit interpretate, din succesiunea lor în timp nemaisubzistând în nici un fel obligativitatea de suportare a costurilor sistemului de balizaj; arată că, deşi adresa nr. 93/2009 prevede că lucrările ce pot fi executate sunt cele menţionate în Acordul de principiu nr. 966/10.08.2006, acest fapt nu-i stabileşte vreo obligaţie de plată, că lucrările au fost executate cu cofinanţarea Consiliului judeţean, că nu contestă necesitatea lucrărilor şi valoarea lor, dar că nu au fost chemaţi la supravegherea procedurilor şi că situaţia trebuia reglementată între reclamantă şi Consiliul judeţean.

Cu privire la admiterea cererii de intervenţie în interes propriu apelantele au criticat greşita respingere a cererii de disjungere şi greşita calificare a naturii litigiului faţă de această parte care şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1349 din Noul Cod civil ca fiind civil, arătând că litigiul este unul comercial, sens în care trebuia parcursă procedura art. 7201 C. proc. civ., cauza în aceste limite fiind comercială. Critică ca eronat şi temeiul de drept reţinut art. 59 C. proc. civ. pentru această cerere, arătând şi că nu a avut nicio corespondenţă cu aceasta, avizul nr. 678/07.05.2010 eliberat de reclamantă făcând trimitere la suportarea de către intervenientă a lucrărilor, inclusiv a celor de proiectare.

9. Prin decizia sa, instanţa de apel a constatat existenţa unor ambiguităţi şi nelămuriri atât în acţiune cât şi în hotărârea apelată, sub aspectul naturii şi izvorului juridic al răspunderii pârâtelor pentru prejudiciile pretinse reţinând că, concluzia titularelor acţiunilor şi a instanţei de fond că CNDADNR şi-ar fi asumat obligaţia de a suporta contravaloarea lucrărilor de relocare a sistemului de balizaj prin adresele nr. 93/4337/2009 raportat la Acordul de principiu nr. 966/10.08.2006 este fără temei, neexistând nicio faptă ilicită săvârşită de pârâte care să deschidă reclamantelor calea acţiunii în despăgubiri.

10. Odată adoptată de către intervenientul accesoriu Consiliul Judeţean A. a hotărârii nr. 70 din 12 martie 2009 de trecere a suprafeţei de 43.214 mp din domeniul public al judeţului A. în domeniul public al Statului român, în vederea edificării centurii ocolitoare a Municipiului A., această autoritate publică şi-a asumat toate consecinţele respectivului act de dispoziţie, inclusiv sub aspectul efectelor produse de acesta asupra Aeroportului A.

11. Pârâtelor, instituite ca titulare ale dreptului de administrare asupra terenului prin H.G. 873/2009, nu li se poate imputa nicio cheltuială, pentru simplul motiv că acestea nu şi-au asumat nicio obligaţie în acest sens şi nici nu au săvârşit vreo faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, câtă vreme nu au făcut altceva decât să pună în operă un proiect aprobat de Guvernul României pe terenul proprietate publică a Statului român.

12. Concluzionează instanţa de apel în sensul că nu există niciun raport juridic contractual sau delictual între pârâţii-apelanţi, reclamant şi intervenienţi câtă vreme s-a pus în operă un proiect aprobat de Guvernul României pe terenul proprietate publică a Statului român.

13. În continuare, instanţa de apel a reţinut ca nefiind întrunite elementele imperative prevăzute de dispoziţiile art. 998 C. civ. pe care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea, neexistând fapta ilicită, cu atât mai mult cu cât transferul terenului s-a efectuat printr-un act normativ emis în apărarea şi realizarea interesului public, că pârâţii nu au niciun fel de obligaţie de despăgubiri fiind terţi în raport cu contractul de concesiune, că atât timp cât nu există un prejudiciu şi nici faptă ilicită rezultă că nu poate exista nici raportul de cauzalitate necesar pentru ca dispoziţiile art. 998 C. civ. să fie aplicabile în cauză.

14. Ca atare, instanţa de apel a admis apelurile în sensul arătat, cu consecinţa respingerii acţiunii, cererea de intervenţie accesorie fiind respinsă pe cale de consecinţă iar cererea de intervenţie în nume propriu prin aplicarea mutatis mutandis a raţionamentului care a condus la respingerea cererii principale, reţinând că nu există niciun raport juridic contractual sau delictual care să justifice obligarea pârâtelor la plata contravalorii relocării instalaţiilor de balizaj.

15. În contra deciziei menţionate au declarat recurs reclamanta SC Aeroportul A. SA, intervenientul accesoriu Consiliul Judeţean A. şi intervenienta în interes propriu R.

16. Recurenta-reclamantă a criticat decizia pentru motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. raportat la aplicarea dispoziţiilor art. 970, 998, 999 C. civ., invocând că:

1. Instanţa de apel a schimbat natura şi înţelesul actelor care au stat la baza emiterii Hotărârii Consiliului Judeţean nr. 266 din 28 noiembrie 2008 prin care a fost acordat avizul de principiu privind transferul unei suprafeţe de teren de 43.214 mp înscris în CF A. din domeniul public al judeţului A. în domeniul public al Statului român şi în administrarea Ministerului Transporturilor, pentru realizarea investiţiei Autostrada A. – T. tronson „Varianta de ocolire a Municipiului A.", în speţă adresa nr. 966 din 10 august 2006 emisă de A.A. şi adresa nr. 93/4337 din 4 martie 2009 emisă de CNADNR. Prin această adresă s-a transmis acordul de principiu al traseului autostrăzii condiţionat de suportarea din bugetul autostrăzii a tuturor modificărilor necesare la sistemul de balizaj de apropiere şi precizie, inclusiv extinderea până la 900 m în direcţia est, obligaţii însuşite de CNADNR conform Referatului nr. 19067 din 7 octombrie 2008 şi adresei nr. 93/4337 din 4 martie 2009 emise de societate, soluţia pronunţată încălcând art. 978 şi 982 C. civ. sub aspectul menţionat.

2. Greşit instanţa de apel a apreciat că în sarcina pârâtelor nu s-a născut obligaţia de despăgubire pentru realizarea lucrărilor de balizaj, ca urmare a trecerii terenului din domeniul public al judeţului în domeniul public al statului, făcând o greşită aplicare a prevederilor art. 970 alin. (2) C. civ. Aceasta deoarece o atare constatare contravine înscrisurilor existente la dosarul cauzei din care rezultă asumarea de către pârâte a obligaţiei de refacere a instalaţiei de balizaj a Aeroportului anterior adoptării Hotărârii Consiliului Judeţean nr. 70/2009, hotărâre adoptată sub această condiţie.

3. Greşit decizia a apreciat că în speţă nu este incidentă răspunderea civilă delictuală. Decizia pronunţată cuprinde motive străine de natura pricinii şi contravine dispoziţiilor art. 294 alin. (1) şi art. 295 alin. (1) C. proc. civ., limitelor devoluţiunii cauzei în apel.

17. Recurentul intervenient accesoriu Consiliul Judeţean A. a criticat decizia pentru motivul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arătând că în mod greşit instanţa de apel a constatat că conduita pârâtelor nu a dat naştere unui raport juridic delictual reţinând că nu există temei pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

18. A arătat recurenta că între părţi nu a existat un contract, dar pârâta CNADNR şi-a asumat obligaţia executării lucrărilor de modificare a sistemului de balizaj luminos în cadrul Proiectului, obligaţie care are natura unui act juridic unilateral ce a produs efecte juridice. Răspunderea este una delictuală în lipsa unui contract, faptul ilicit constând în neexecutarea culpabilă de către pârâtă a obligaţiei asumată prin acceptarea condiţiilor prevăzute prin Acordul de principiu nr. 966/2006 emis de Aeroportul A., aceea de a efectua lucrările necesare refacerii sistemului de balizaj al Aeroportului A.

19. Greşit instanţa de apel a reţinut că pârâta CNADNR nu şi-a asumat nicio obligaţie, ignorând adresa nr. 93/4337 din 4 martie 2009 prin care şi-a însuşit poziţia recurentei-reclamante şi intervenientului, precizând că lucrările de modificare a sistemului de balizaj luminos pot fi executate în cadrul Proiectului şi, implicit, din fondurile acestuia: lucrările ce pot fi executate în cadrul Proiectului sunt cele menţionate în Acordul de principiu nr. 964 din 10 august 2006, emis de către Aeroportul A. SA.

20. Hotărârea instanţei de fond este corectă sub aspectul stabilirii situaţiei de fapt şi a naturii răspunderii pârâţilor, reţinând că izvorul răspunderii este faptul ilicit cauzator de prejudicii extracontractual constând în refuzul culpabil al CNADNR de a executa lucrările necesare sistemului de balizaj.

21. Transferul terenului, a susţinut recurenta, s-a produs condiţionat de suportarea din bugetul autostrăzii a cheltuielilor care vor fi ocazionate de modificările necesare la sistemul de balizaj de apropiere şi precizie.

22. Hotărârea nr. 70 din 12 martie 2009 s-a întemeiat pe Hotărârea nr. 266 din 28 noiembrie 2008 prin care Consiliul Judeţean A. a acordat avizul de principiu pentru transferul suprafeţei de 43.214 mp din domeniul public al judeţului A.în domeniul public al Statului român şi în administrarea Ministerului Transporturilor condiţionat de respectarea cerinţelor din anexa la hotărâre, conform art. 2 al aceleiaşi hotărâri, pasivitatea pârâtelor determinând demararea lucrărilor pe cheltuiala proprie, fiind întrunite elementele constitutive ale art. 998 C. civ.

23. Recurenta intervenientă în interes propriu a criticat decizia pentru motivele reglementate de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. arătând că:

24. Executarea lucrărilor de decalare a pragului pistei 27 a Aeroportului A. a fost condiţionată prin Avizul AACR de reinstalarea mijloacelor de radionavigaţie corespunzător cu noua poziţie decalată a pragului 27, echipamente aflate în proprietatea R.

Prin lucrările de construire a centurii ocolitoare a municipiului A., pârâtele au prejudiciat R. cu suma solicitată aferentă lucrărilor de proiectare, de construcţie şi montaj necesare a fi avansate de R. în vederea restabilirii capacităţii operaţionale a echipamentelor R. care deservesc Aeroportul A., conform documentelor pe care le indică.

25. Decizia atacată nu a arătat motivele pe care se sprijină, iar quasi motivele sunt evident contradictorii şi străine de fondul cauzei nefiind motivată - înlăturarea raportului juridic delictual (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

26. A schimbat şi interpretat greşit natura şi înţelesul Avizului nr. 17977/26321/28383/30 din 30 septembrie 2011 emis de AACR care impunea în mod neîndoielnic reinstalarea mijloacelor de radionavigaţie corespunzător cu noua poziţie decalată a pragului 27, urmare a construirii variantei ocolitoare a municipiului A. (art. 304 pct. 8).

27. A aplicat greşit legea apreciind neîntemeiat că în cauză nu poate fi reţinută fapta ilicită a intimatelor-pârâte, că recurenta nu a suferit niciun prejudiciu, neexistând legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu (art. 304 pct. 9).

28. Cererea reclamantei şi cererea de intervenţie în interes propriu au fost motivate pe răspunderea civilă delictuală, dar documentele aduse în sprijinul lor au fost diferite.

Argumentele deciziei de respingere a ambelor cereri referă însă numai la înscrisurile reclamantei, reţinând inexistenţa vreunui raport juridic contractual sau delictual care să justifice obligarea pârâtelor la plata contravalorii relocării instalaţiilor de balizaj, deşi recurenta intervenientă nu a cerut contravaloarea relocării instalaţiilor de balizaj, ci contravaloarea lucrării de balizaj ce trebuia executată pe Aeroportul A. ca urmare a obiectivului variantă ocolitoare a Municipiului A. impuse prin Avizul menţionat emis de AACR, decizia nefiind, deci, motivată sub aspectul condiţiilor răspunderii civile delictuale în ce o priveşte.

29. Instanţa de apel a interpretat greşit Avizul dat la 30 septembrie 2011 de A.A.C.R. prin care această autoritate a condiţionat aprobarea realizării obiectivului de reinstalarea mijloacelor de radionavigaţie aflate în proprietatea R. R. a informat Ministerul Transporturilor şi pe CNADNR despre valoarea lucrărilor de relocare a echipamentelor, solicitând la rândul său coordonate referitoare la sursa de obţinere a fondurilor financiare necesare realizării acestei investiţii.

30. Întrucât restabilirea capacităţii operaţionale a Aeroportului A. se impunea de urgenţă pentru asigurarea siguranţei traficului aerian, R. a fost nevoită să suporte din bugetul propriu lucrările de investiţii privind relocarea echipamentelor ILS/DME GP şi senzori ROMAWOS, lucrări de investiţii cauzate în exclusivitate de lucrările efectuate de către intimatele pârâte la ruta ocolitoare a municipiului A.

31. Recurenta intervenientă a dovedit condiţiile răspunderii civile delictuale, atât prejudiciul, fapta generatoare de prejudiciu constând în efectul negativ pe care lucrările de construire executate de pârâte la ruta ocolitoare a municipiului A. le-au avut asupra capacităţii operaţionale şi funcţionale a acestor echipamente, fiind afectate standardele internaţionale impuse funcţionării normale a echipamentelor de radionavigaţie aeriană, cât şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu. Faţă de documentele de la dosar este evidentă şi culpa pârâtelor de a nu fi observat indicii de funcţionare tehnică şi operaţională a echipamentelor de radionavigaţie postate pe Aeroportul A., neglijenţă care a determinat relocarea acestor echipamente cu consecinţa avansării unor cheltuieli neprevăzute de către R.

În concluzie, recurenta a solicitat modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de pârâte.

32. Intimatele CNADNR şi Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine Parteneriat Public Privat şi Promovarea Exporturilor (D.P.I.I.S) au depus întâmpinări cu privire la recursurile declarate de recurenta-reclamantă şi de intervenientul accesoriu, cu depăşirea termenului procedural de 5 zile, situaţie în care acestea sunt echivalente concluziilor scrise, prin care solicită respingerea recursurilor şi menţinerea ca legală a deciziei atacate, dezvoltând o analiză a înscrisurilor depuse de recurente în faţa instanţei de fond şi precizând că prin Hotărârea nr. 70 din 12 martie 2009 intervenientul a renunţat la condiţionările impuse iniţial, aspect care rezultă din probatoriul administrat.

33. Au arătat intimatele că prin adresa nr. 966 din 10 august 2006, SC Aeroportul A. SA şi-a dat acordul de principiu pentru realizarea autostrăzii condiţionat însă de efectuarea din bugetul autostrăzii a lucrărilor care să refacă din punct de vedere operaţional capacitatea aeroportului.

34. Condiţiile pe care intimatele le enumeră, susţin acestea, au fost aprobate prin hotărâre a Consiliului Judeţean A., iar urmare a solicitării CNADNR SA, la data de 28 noiembrie 2008 Consiliul Judeţean A. în calitate de proprietar al terenului a emis Hotărârea nr. 266 prin care a acordat Avizul de principiu privind transferul unei suprafeţe de teren din domeniul public al judeţului A. în domeniul public al Statului român.

35. Au mai arătat intimatele că în art. 2 al acestei hotărâri (neatacată pentru nelegalitate) s-a prevăzut expres faptul că hotărârea îşi produce efecte juridice numai în condiţiile respectării cerinţelor din Anexă printre care şi suportarea de către CNADNR SA a tuturor costurilor ocazionate pentru înlăturarea efectelor negative asupra capacităţii de operare a aeroportului, identificate în anexă. Intimatele arată că Hotărârea nr. 70 din 12 martie 2009 prin care s-a aprobat trecerea suprafeţei de teren de 43.214 mp din domeniul public al judeţului A. în domeniul public al Statului şi administrarea Ministerului Transporturilor – CNADNR - pentru realizarea investiţiei „Autostrada A. – T. – L.” nu mai stabileşte, însă, condiţii, fiind o hotărâre necondiţionată.

36. Au arătat, de asemenea, că nu există o recunoaştere a obligaţiei de plată din partea intimatelor, aceasta fiind o simplă apărare a recurentelor, că nu contestă că sumele cheltuite nu ar fi fost necesare şi nu contestă valoarea contractului de furnizare, dar dacă reclamanţii urmăreau recuperarea sumelor, apreciază că puteau fi chemate în vreun mod la supravegherea procedurilor; că investiţia recurentelor este rezultatul direct al realizării centurii ocolitoare a Municipiului A., dar obligativitatea decontării acesteia nu revine societăţii intimate fiind doar structura prin care s-au derulat lucrările de centură. Pretenţiile formulate trebuiau rezolvate în cadrul contractului de concesiune încheiat între reclamantă şi intervenientul accesoriu, contract faţă de care intimatele au calitatea de terţi. De altfel, prejudiciul nu este cert, iar fapta ilicită nu există, situaţie în care nu poate exista nici raport de cauzalitate necesar pentru ca art. 998 C. civ. să fie aplicabil în speţă.

37. Intimatele au depus întâmpinări şi la recursul declarat de intervenienta în interes propriu, în aceleaşi condiţii temporale, prin care susţin că motivele pe care aceasta le invocă în baza art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. nu sunt întemeiate. Motivarea deciziei în ce priveşte această recurentă, prin aplicarea raţionamentului mutatis mutandis subânţelege faptul că motivarea avută în vedere de instanţa de apel la pronunţarea soluţiei de respingere a cererii principale este aplicabilă şi cererii formulată de această intervenientă; că avizele la care aceasta face referire nu au fost interpretate greşit, nefiind întemeiată nici critica greşitei înlăturări a răspunderii civile delictuale. Susţin intimatele că deşi recurenta şi-a întemeiat cererea de intervenţie în interes propriu pe dispoziţiile art. 1349 din Noul Cod Civil, aşa cum ele au arătat şi în faţa instanţei de apel, aplicabile îi sunt dispoziţiile din vechiul Cod Civil, că răspunderea civilă delictuală presupune întrunirea celor patru elemente conform art. 998 din acest cod, pe care le evocă, şi că acestea nu sunt întrunite faţă de recurentă, neexistând prejudiciu şi faptă ilicită, transferul terenului fiind făcut printr-un act normativ în apărarea şi realizarea interesului public şi naţional, neexistând deci nici legătură de cauzalitate.

38. Ministerul Transporturilor a depus întâmpinare în termen prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive faţă de art. 27 din O.U.G. nr. 96/2012 prin care CNADNR a trecut de sub autoritatea Ministerului Transporturilor sub autoritatea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură, Departament care, potrivit art. 3 din H.G. nr. 7/2013, exercită prerogativele dreptului de proprietate publică a statului în domeniul proiectelor de infrastructură de interes naţional, coordonând realizarea acestor proiecte şi exercitând în condiţiile legii atribuţiile de expropriator.

39. Înalta Curte constată că, astfel cum susţine Ministerul Transporturilor în întâmpinarea sa, toate aceste aspecte au fost avute în vedere de instanţa de fond care a operat subrogarea procesuală, Ministerul Transporturilor nefigurând ca parte în dispozitivul sentinţei, situaţie faţă de care excepţia invocată este neavenită, întâmpinare putând formula intimaţii-pârâţi, calitate pe care Ministerul nu o mai justifică, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinţei.

Recursurile sunt fondate pentru considerentele care urmează.

40. Instanţa de fond a fost învestită cu următoarele cereri: o acţiune în pretenţii promovată de reclamanta SC Aeroportul A. SA la data de 30 mai 2012, cu o cerere în interesul reclamantei formulată de Consiliul Judeţean A. şi cu o cerere de intervenţie în interes propriu formulată de R. în cadrul procesului. Toate cererile cu care a fost învestită instanţa de fond au fost întemeiate pe dispoziţiile Noului Cod Civil, primele două cereri pe dispoziţiile art. 1469 alin. (2) şi art. 1470 – dispoziţii care reglementează noţiunea plăţii şi respectiv temeiul plăţii. Conform acestor dispoziţii, obligaţia se stinge prin plată atunci când prestaţia datorată este executată de bună voie, plata constând în remiterea unei sume de bani sau, după caz, în executarea oricărei alte prestaţii care constituie obiectul însuşi al obligaţiei. Orice plată presupune o datorie.

41. Cea de-a treia cerere, cererea de intervenţie în interes propriu, a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală prin cele 4 alineate ale sale.

42. Sentinţa instanţei de fond a reţinut ca temei al obligaţiilor de plată răspunderea civilă delictuală, constatând, faţă de probatoriul administrat, poziţia injustă a pârâtei de a nu onora obligaţia de reparare a prejudiciului cert pe care şi l-a asumat, conduită pe care o califică drept „delictuoasă” sub incidenţa art. 998 C. civ.

43. A reţinut instanţa de fond, în sens contrar, buna-credinţă a reclamantei şi intervenientului accesoriu în finalizarea acţiunii de transfer a proprietăţii suprafeţei de teren necesară construirii autostrăzii din domeniul public al judeţului în domeniul public al statului, întemeiată pe credinţa că lucrările aferente necesare refacerii capacităţii operaţionale a aeroportului vor fi finalizate din bugetul autostrăzii; că pârâtele nu au dat curs cererii de alocare a sumelor aferente, situaţie în care lucrările necesare au demarat pe cheltuială proprie, înlăturând apărarea pârâtei CNADNR că nu ar mai avea nicio obligaţie de reparare a prejudiciului faţă de faptul că în prezent proprietatea terenului îi aparţine, fiind în domeniul public al statului (supra nr. 5-7 ).

44. Această sentinţă a fost atacată cu apel de către pârâte. (supra nr. 8).

45. Criticile pe fond la adresa sentinţei nu vizează natura răspunderii obligaţiei de plată, identificată ca fiind răspunderea civilă delictuală sub incidenţa art. 998 C. civ., nici chiar faţă de intervenienta în interes propriu, motivele de apel precizate prin concluzii scrise făcând referire la temeiul cererii de intervenţie în interes propriu, art. 1349 din Noul Cod civil raportat la faptul că în opinia lor litigiul faţă de această intervenientă este comercial, calificare pe care, susţin apelantele, greşit sentinţa nu o reţine. Motivele de apel vizează interpretarea dată documentelor şi înscrisurilor de la dosar, susţinând apelantele că nu au recunoscut o obligaţie de plată, condiţia plăţii fiind stabilită de emitenţii avizului, respectiv acordului pe care l-au solicitat, în documentele de acordare a acestora, condiţii rămase fără actualitate prin trecerea terenului în proprietatea publică a statului. (supra nr. 8).

46. Prin concluziile scrise depuse în acest dosar de recurs, cum rezultă şi din evocarea lor (supra. 34-35), susţinerea intimatelor este în sensul realităţii conţinutului documentelor pe care instanţa de fond le-a avut în vedere cu privire la obligaţia de plată în soluţionarea pricinii, dar nuanţat, în sensul că prin adoptarea de către intervenientul accesoriu Consiliul Judeţean A. a Hotărârii de Consiliu nr. 70 din 12 martie 2009, acesta a aprobat necondiţionat transferul terenului în speţă, nemaisubzistând condiţionările, inclusiv de plată a lucrărilor, care au existat prin Hotărârea nr. 266/2008 prin care intervenientul accesoriui şi-a dat acordul de principiu asupra transferului.

47. Înalta Curte constată, în primul rând, că instanţa de apel a încălcat limitele devoluţiunii, critica adusă de recurenta-reclamantă sub acest aspect, al încălcării art. 294 alin. (1) C. proc. civ. în ce o priveşte, fiind întemeiată.

48. Decizia atacată pune în discuţie la modul dubitativ temeiul răspunderii civile delictuale reţinut de sentinţă, pe care apelanţii însă nu l-au criticat ca fiind art. 998 C. civ., ci l-au confirmat prin concluziile scrise din apel şi prin concluziile depuse la dosarul de recurs ca susţinut şi în raport cu cererea principală şi faţă de cererea de intervenţie în interes propriu. Concluzia la care ajunge instanţa de apel cu privire la toate cererile cu care a fost învestită instanţa de fond este însă a inexistenţei vreunui raport juridic, (supra nr. 9-12) a niciunui temei juridic, nici răspundere contractuală, nici răspundere delictuală, motivând că interesul construirii autostrăzii este un interes public, naţional, reprezentând punerea în operă a unui proiect aprobat de Guvernul României pe terenul proprietate publică a Statului român.

49. Acest argument al deciziei ar putea echivala, cel mult, cu o cauză de exonerare de răspundere şi nicidecum de inexistenţă a oricărui raport juridic, deoarece ceea ce reclamanţii reclamă este nerespectarea obligaţiilor asumate anterior transferului, în a căror îndeplinire s-au încrezut, cum corect reţine sentinţa, cu bună-credinţă, în caz contrar acordurile pe care pârâtele le-au solicitat şi avizele de care au avut nevoie din partea reclamantelor pentru realizarea autostrăzii - proiect guvernamental - nu s-ar mai fi dat. De altfel, ceea ce în mod real juridic intimatele au criticat în apel este greşita interpretare a documentelor pe care instanţa de fond şi-a întemeiat sentinţa de angajare a răspunderii, nu inexistenţa oricărui raport juridic, o astfel de susţinere nefiind făcută de acestea nici în faţa instanţei de recurs.

50. În al doilea rând, decizia atacată ajunge la o concluzie discriminatorie pe care nici vechiul cod civil şi nici cel nou nu o prevede: lipsa ab initio a oricărui raport juridic contractual sau delictual, a oricărei răspunderi când se pune în operă, precum în cazul de faţă, un proiect guvernamental.

51. Desigur, după o astfel de concluzie cu efect ultimativ, analiza elementelor răspunderii delictuale este o concretizare a contrarietăţii considerentelor deciziei, aspect care justifică temeinicia motivului de recurs încadrat în ipoteza art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de către recurenta-reclamantă şi de recurenta intervenientă în interes propriu.

52. Poziţionarea intimatelor prin întâmpinările/concluziile scrise depuse în acest dosar de recurs confirmă, însă, existenţa elementelor răspunderii civile delictuale pe care hotărârea instanţei de fond o reţine.

53. Astfel, intimatele nu contestă sumele cheltuite de reclamante pentru refacerea capacităţii operaţionale a aeroportului şi nici valoarea contractului de furnizare, deci prejudiciul, nici că investiţia este rezultatul direct al realizării centurii ocolitoare a Municipiului A., legătură cauzală dintre faptă şi prejudiciu pe care o afirmă, dar arată că obligativitatea acoperirii acestuia nu le revine, fiind doar structuri prin care s-au derulat lucrările la centura ocolitoare.

54. Or, având în vedere că în această calitate de structuri autorizate au solicitat avize şi acorduri necesare demarării proiectului autostradă, că nu s-au împotrivit condiţiilor cerute de emitenţi, nici condiţiei de suportare a consecinţelor negativ patrimoniale ale realizării autostrăzii din bugetul acesteia, distinct menţionată, ci le-au acceptat, că transferul proprietăţii terenului nu are efectul curăţării de obligaţiile pecuniare care l-au făcut posibil, ci al onorării lor, că avansarea sumelor de către reclamante nu înseamnă acoperirea prejudiciului şi că existenţa unui contract de concesiune cu obiect specific este fără relevanţă în analiza raporturilor dintre părţi, se constată că instanţa de fond, spre deosebire de instanţa de apel, a dat o interpretare corectă actelor juridice reprezentate de Acordul de principiu nr. 966/2006 emis de Aeroportul A. şi acceptării condiţiilor pe care acesta le cuprinde de către CNADNR prin înscrisul nr. 93/04.03.2009, sub aspectul confirmării obligaţiei de plată. Această hotărâre a interpretat corect şi solicitarea de către aeroportul reclamant a acordului intervenientei în interes propriu R. pentru reconfigurarea balizajului aeroportuar pe direcţia 27 şi avizarea lui către AACR din 30.05.2011, acordul R. cu privire la reconfigurarea solicitată din 16.09.2011 şi avizul A.A.C.R. din 25.10.2011, precum şi notificarea Ministerului Transporturilor şi CNADNR, a pârâtelor, de către R. cu lucrările pe care i le-a solicitat aeroportul ca necesare, prin punerea în operă a proiectului autostradă în scopul asigurării capacităţii de operare pe Aeroportul A. şi valoarea acestora, din 09.12.2011. Instanţa de recurs găseşte, astfel, întemeiat şi motivul de recurs încadrat în art. 304 pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurenta-reclamantă şi de recurenta intervenientă în interes propriu.

55. Înalta Curte constată decizia nelegală şi din perspectiva motivului de nelegalitate încadrat în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de toţi recurenţii, sub aspectul neaplicării prevederilor art. 1349 alin. (1) din noul Cod civil.

56. Iniţial, raporturile juridice dintre părţi s-au derulat în limite convenţionale: ofertă/acceptare. Conduita pârâtelor a devenit „delictuoasă” transformând raportul convenţional într-unul delictual la momentul la care a existat certitudinea refuzului de acoperire a prejudiciului suferit de societăţile comerciale în propriul lor patrimoniu ca efect şi consecinţă directă a construirii autostrăzii, în speţă, prin notificarea adresată de CNADNR reclamantei SC Aeroportul A. SA, Consiliului Judeţean şi A.A.C.R. din 23 noiembrie 2011 prin care le impune ca în termen de 5 zile să dezafecteze terenul trecut în proprietatea publică a statului de construcţii şi instalaţii, ca urmare a limitării capacităţii operaţionale şi prin care le atenţionează că obstrucţionarea proprietarului în executarea lucrărilor de interes public naţional constituie un abuz şi că vor formula plângeri penale împotriva persoanelor ce se fac vinovate, atenţionare care, în raport de data notificării, este sub incidenţa Noului Cod civil.

57. Potrivit dispoziţiilor art. 1349 alin. (1) din Noul Cod civil, „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”. Noua reglementare a răspunderii civile delictuale, spre deosebire de vechea reglementare conţinută de art. 998 C. civ., astfel cum rezultă din definiţia reprodusă pe care o conţine art. 1349 alin. (1), nu mai condiţionează explicit angajarea răspunderii civile de culpă, de greşeala autorului, limitându-se la constatarea existenţei unei încălcări prin acţiune ori inacţiune a drepturilor, dar şi a intereselor legitime ale altor persoane, alineatul 2 dispunând: „Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.”

58. Drept urmare, dacă instanţa de apel ar fi făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1349 din noul Cod civil în contextul în care apelanţii-pârâţi nu au contestat natura răspunderii, că prejudiciul reclamat este consecinţa construirii autostrăzii, iniţiativă şi acţiune a pârâtelor, soluţia, şi din această perspectivă, ar fi fost de respingere a apelurilor, nu de admitere a lor.

59. Înalta Curte a admis, în consecinţă, recursurile declarate pentru considerentele şi temeiurile de drept arătate şi a modificat decizia atacată în sensul că a respins apelurile declarate de pârâte. A menţinut, astfel, sentinţa apelată cu amendamentul că răspunderea civilă delictuală pe care aceasta o reţine se încadrează în dispoziţiile art. 1349 alin. (1) şi (2) din Noul Cod civil.

60. În baza art. 274 C. proc. civ. au fost obligaţi intimaţii C.N.A.D.N.R. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri T. şi Guvernul României Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine la plata sumei de 16.761 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru către recurenta-reclamantă SC Aeroportul SA şi la 5.477 lei cu acelaşi titlu către recurenta intervenientă R.A. Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - R.